Iată Lumea!

Expozitie fotografica Sarmizegetusa Regia. Misterul Pietrelor

2012-01-16T19:48:00.000+01:00

Lume Lumeee, sunteti invitati cu mic cu mare, miercuri, 18 ianuarie, la orele 14 batute fix, la un eveniment cu staif ce va avea loc la Biblioteca Metropolitana Mihail Sadoveanu din Bucuresti!

Asadar, va invitam la lansarea cartii "Pietrele Dacilor Socotesc" a reputatului regizor David Reu, un impatimit iubitor al istoriei acestei tari si mai ales, al civilizatiei dacice, care ne va detalia aspecte de numerologie si matematica, stiinte folosite pe aceste meleaguri de catre stramosii daci, asa dupa cum domnia sa David Reu a reusit sa le studieze de-a lungul carierei sale.

In cadrul acestei lansari veti putea admira "pe viu" vestigiile dacice de la Sarmizegetusa Regia, intr-o inedita expozitie fotografica semnata Clarisa Iordache si Bogdan Manea. Nu mai putin de 50 de fotografii vor detalia aspecte ale acestor vestigii dacice, asa cum se prezinta ele publicului larg in ultimii ani. Veti putea admira asadar Sanctuarul Mare Circular, Cadranul Solar, Sanctuarul Mic Rotund, si o serie de Sanctuare Patrulatere, toate formand un sistem complex al unei vieti spirituale dacice, despre care, din pacate, inca nu stim foarte multe.

Scopul acestei expozitii este acela de a promova vestigiile dacice, intr-un context in care, din prea mult zel, se pare ca uneori uitam cat de important si fragil totodata este patrimoniul cultural istoric si, in loc sa il conservam, il distrugem sub diverse forme. Asadar, aceasta expozitie vine in intampinarea unei epoci in care, probabil ca putin din acest sistem de temple va mai fi pastrat, el traind in memoria urmasilor, doar prin intermediul fotografiilor!

Acestea fiind zise, va asteptam in numar cat mai mare, deoarece o parte din mostenirea culturala a acestui popor, vine la Bucuresti, pentru a se face cunoscuta apreciata si remarcata de catre cei interesati. Si, ca totul sa fie si mai imbietor cu putinta, aflati ca lansarea cartii domnului David Reu va fi condimentata cu versuri din volumul de versuri istorice, tot despre daci, intitulat "De Sabie si Neam" autoare fiind protagonista expozitiei, Clarisa Iordache.

Si, ca sa fim intelesi pe deplin, va mai spunem ca atmosfera va fi una prieteneasca, de sueta intre prieteni, ce va va purta lejer, dincolo de dealurile impadurite, pana in inima unei civilizatii stravechi, direct in cea care odata a fost, mareata Sarmizegetusa Regia!

Iata Lumea vă doreşte La Mulţi Ani!

2011-12-31T15:37:00.000+01:00

Un an nou cât mai frumos, mai liniştit, mai luminos şi plin de călătorii şi poveşti adunate de prin toate colţurile acestei lumi minunate vă doreşte Iată Lumea!

Dragoste, poveşti şi amintiri la Timişoara

2011-12-11T12:19:00.002+01:00

La Timşoara, decembrie este o lună fierbinte pentru Teatrul Naţional. Se repetă intens la două noi spectacole: Sala de aşteptare (Aeroport 2) de Ştefan Caraman, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia şi În aer de Alexandra Pâzgu, în regia lui m.chris.nedeea. În acelaşi timp, continuă repetiţiile la mega-show-ul cu care Teatrul Naţional şi Opera Naţională Română Timişoara îşi vor regala spectatorii cu ocazia sărbătorilor de iarnă: musicalul The Full Monty de Terrence McNally şi David Yazbek, în regia şi coregrafia lui Răzvan Mazilu..

Sala de aşteptare (Aeroport 2) desface nodul complicat al unei simple poveşti de dragoste începute cu un an în urmă şi reciproc refuzate, în ciuda imperativului emoţional. Acum, aceeaşi Ea şi acelaşi El, în, probabil, acelaşi aeroport, se reîntîlnesc. Ea, însoţită de iubitul ei, el alături de o altă femeie. Ce-şi mai pot spune? Să fie vorba de a doua şansă sau de trista oglindă a unei iubiri ratate? Regizorul Ion-Ardeal Ieremia dă un răspuns acestei întrebări, susţinut de actorii Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Mălina Petre şi Bogdan Spiridon. Decorul este semnat de Mihai Păcurar, costumele aparţin Dorotheei Iordănescu, iar spaţiul sonor este compus de Horea Crişovan. Premiera spectacolului va avea loc marţi, 20 decembrie 2011, de la ora 19, la Studio 5. Următoarele reprezentaţii sînt programate miercuri, 21 decembrie, joi, 12 ianuarie şi miercuri, 18 ianuarie.

Miercuri, 21 decembrie 2011, de la ora 19, în Sala 2 a Teatrului Naţional, va avea loc premiera spectacolului În aer, de Alexandra Pâzgu, în regia lui M.Chris.Nedeea. În aer este povestea unei fete, un irezistibil puzzle alcătuit din cioburi, bucăţele, fragmente de amintiri, senzaţii şi mici întîmplări care-şi găsesc sens, retroactiv. Ludic şi grav, copilul îşi explică viaţa prin comparaţii, în timp ce tînărul adult îşi conştientizează istoria personală ca un efect complex al istoriei „mari”, într-un carusel profund, vesel, tragic, infantil şi matur. În aer, piesa cu care Alexandra Pâzgu a cîştigat în 2011 Concursul Naţional de Dramaturgie, poate fi considerat „statement”-ul unei generaţii. Distribuţia îi reunește pe actorii Ana Munteanu, Alina Chelba, Mălina Manovici, Iuliana Crăescu, Sabina Bijan, Ana Maria Cojocaru (laureată a Premiului Pro Cultura Timisiensis 2011) şi Alexandru Halka. Regizorul m.chris.nedeea se află la a doua colaborare cu Teatrul Naţional, după ce, în 2007, a semnat spectacolul O viață în teatru, dedicat actorului timişorean Vladimir Jurăscu. Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc joi, 22 decembrie, respectiv marţi 17 ianuarie.

Finalul lunii va aduce publicului din Timişoara unul dintre cele mai celebre musicaluri ale ultimului deceniu: THE FULL MONTY de Terrence McNally și David Yazbek, bazat pe celebrul film produs de Fox Searchlight Pictures. Musicalul The Full Monty a avut premiera absolută în 2000, ajungînd rapid unul dintre titlurile de mare succes de pe Broadway, cu numeroase premii şi nominalizări la Tony Award, Drama Desk Award, Theatre World Award etc. Mega-producția timișoreană, colaborare a Teatrului Naţional și a Operei Naţionale, este povestea unor şomeri disperaţi care învaţă să-şi recapete respectul de sine printr-un spectacol unic de strip-tease masculin... full-monty, dus pînă la capăt. Cei şase prieteni, fiecare motivat de necazurile lui, pornesc în cea mai comică, burlescă, fascinantă aventură a vieţii lor, la capătul căreia regăsesc căldura adevăratei prietenii şi a iubirii. Acest spectacol-eveniment îi aduce la rampă pe actorii şi muzicienii Richard Balint, Ion Rizea, Matei Chioariu, Cristian Rudic, Colin Buzoianu, Victor Yila, Gabriela Popescu, Tania Popa, Andrea Tokai, Laura Avarvari, Victor Manovici, Doru Iosif, Luminița Tulgara, Mirela Puia, Daniela Bostan, Victoria Suchici-Codricel, Adrian Jivan, Valentin Ivanciuc, David Crescenzi, Benone Viziteu, Alex Hâncu. Conducerea muzicală aparţine dirijorului David Crescenzi. Decorul şi costumele sînt o creaţie a scenografului Dragoş Buhagiar. Regia şi coregrafia spectacolului sînt semnate de Răzvan Mazilu.

Premiera va avea loc miercuri, 28 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Naţional. Următoarele reprezentaţii ale musicalului The Full Monty sînt programate sîmbătă, 7 ianuarie și duminică 8 ianuarie.

Castelul Bethlen, Sânmiclăuş - Un Phoenix în renaştere

2011-10-12T17:09:00.003+02:00

Îţi trebuie doar câteva zeci de minute să vizitezi ce a mai rămas astăzi din opulenţa de odinioară a castelului Bethlen de la Sânmiclăuş. Cel puţin, din descrierile pe care le citeşti, mare lucru nu vei mai găsi acolo. Doar ruine. Însă, odată ajuns acolo, dincolo de vegetaţia care ascunde drumul spre castel vei descoperi un loc cu totul aparte.

Odinioară aflat în proprietatea nobiliarei familii Bethlen, castelul a fost ridicat de către Milkos Bethlen, fiul cancelarului transilvanean, Janos Bethlen. Vremuri tulburi a prins această construcţie renascentisto-barocă, ridicată între 1668-1683 pe moşia de la Sânmiclăuş. Constructorul ei, tânărul Milkos Bethlen, de altfel unul dintre apărătorii drepturilor protestanţilor în Transilvania şi unul dintre luptătorii pentru păstrarea independenţei principatului, pasionat fiind de arhitectură, şi familiarizat cu arhitectura din Utrecht şi Leyden, realizează singur planurile castelului.

Castelul nu beneficiază de o curte interioară, fiind realizat sub formă de patrulater, cu colţurile dispuse în volume care ne trimit cu gândul la planul arhitectural al castelului de la Cetatea de Baltă, o altă proprietate a familiilor Bethlen de Bethlen, Bethlen de Iktar si Haller de Hallerko. Stilul în care este realizată construcţia de la Sânmiclăuş este cel târziu renascentist, cu influenţe baroce. Milkos Bethlen aduce castelului o notă aparte prin adăugarea unei loggii pe două etaje, cu stâlpii arcadelor frumos împodobiţi. Ferestrele nu sunt deosebit de generoase însă, generos este numărul acestora, permiţând astfel fiecărui ungher din interior să fie scăldat în lumină.

Ajungând în incinta castelului, încă de la intrare te întâmpină o monumentală scară spiralată, ce se îmbină armonios cu arhitectura spaţiului. Pe măsură de păşeşti cu grijă în fiecare cameră, descoperi încet, izul veacurilor trecute. Sub tencuiala căzută distingi bolţi somptuoase realizate în stilul renascentist, stucaturi colorate, reprezentând figuri de seamă ale familiei nobiliare dar şi câteva chipuri de iobagi, iar uşile şi ferestrele te întâmpină cu ancadramente de piatră sculptate cu măiestrie. De altfel, chiar şi pe frontispiciul intrării principale mai există încă sculptat blazonul lui Milkos Bethlen.

Castelul a mai avut în trecut şi o fortificaţie cu zid de apărare, cinci bastioane şi un sanţ de apă dar din păcate astăzi nu se mai păstrează. Elemente baroce vin să completeze arhitectura castelului în anul 1765 când castelul beneficiază la ancadramentele ferestrelor de nişte elemente sub formă de scoică, adăugate de Franz Schweininger.

La mijlocul secolului al XIX-lea, castelul trece din proprietatea familiei Bethlen în cea a familiei Bruckenthal care îl transformă după renovare, în şcoală agricolă. La sfârşitul primului război mondial, castelul Bethlen de la Sânmiclăuş devine centru de şampanizare a IAS Jidvei. După 1989, el intră în proprietatea companiei Jidvei care intenţionează prin lucrări de restaurare să îi redea faima de odinioară.

Acum însă, la Sânmiclăuş nu te însoţeşte decât aerul de poveste al unor vremuri încărcate de frumuseţe şi istorie. Podelele loggiei se sfărâmă sub tălpi, bucăţi de ziduri stau să cadă, bârne groase îşi aşteaptă sfârşitul desprinse din tavane şi doar dacă închizi ochii îţi mai poţi imagina cât de frumos era acest castel odinioară.

Dar cum fiecare poveste tristă ar trebui să aibă un final fericit, vin vremuri bune pentru Sânmiclăuş! După ani în care a suferit în tăcere, lucrările de restaurare vor începe în curând. La mijlocul lunii septembrie, într-o după amiază superbă de toamnă, castelul de la Sânmiclăuş, scăldat în razele soarelui, forfotea de oameni care scoteau din măruntaiele lui, tot felul de materiale care nu mai puteau fi folosite. Şi dacă vorbim despre restaurare, nu putem decât să ne încredem că şi această edificiu, la fel ca cel de la Cetatea de Baltă va avea cât de curând o faţă nouă, din moment ce ambele se află în proprietatea companiei Jidvei. Şi cum castelul de la Cetatea de Baltă este astăzi unul dintre piesele de renume ale judeţului Alba şi emblema companiei Jidvei, putem spera că şi cel de la Sânmiclăuş îi va călca în curând pe urme.

Am plecat în goană de roţi de la Sânmiclăuş în după amiaza aceea. Cu siguranţă îmi trebuia mai mult răgaz să pot simţi istoria locului până în cele mai îndepărtate unghere ale sufletului. În schimb, uitându-mă în urmă, am văzut bătrânul castel renăscând din propria cenuşă...

Pentru cei care vor să ajungă acolo, deşi ar trebui să ştie că nu se vizitează castelul, fiind proprietate privată, adresa este: Strada principală, nr 68, sat Sânmiclăuş, Judeţul Alba. Cea mai apropiată localitate este Blajul, aflat la 15 km distanţă.

O galerie cu imagini realizate la mijlocul lunii septembrie a acestui an, puteti găsi aici!

PS: multumiri echipei monumenteuitate.ro pentru unele informatii legate de arhitectura castelului. Copyright-ul pentru acestea apartine in totalitate monumenteuitate.ro.

”No umăn, no crai” la Clubul Ţăranului Român

2011-10-12T16:55:00.001+02:00

Teatrul de Artă Bucureşti vă aşteaptă şi lunea aceasta la Clubul Ţăranului, 17 octombrie de la 20:30 la spectacolul ”No umăn, no crai”, un concept teatral despre dragoste în toate felurile.

Poezie şi cântec laolaltă, spectacolul îi reuneşte pe Marius Cordoş (responsabil şi pentru regie), George Constantinescu şi Vlad Popescu, inițiați în dilematica relație de cuplu. Zis şi curs pentru începători, conceptul teatral de muzică şi poezie a colindat timp de cinci ani scenele oraşelor din țară, fiind un colaj de istorioare ritmate cu sunet de chitară, umor şi melancolie, un spectacol distractiv despre traseul complicat al unei relații amoroase; cu alte cuvinte – o comedie despre dragostea, ura, drama şi bucuria dintre femeie şi bărbat.

Preț bilet întreg/studenți: 20/15 lei
Rezervări: 0737 904 435 sau la adresa de mail: rezervari@teatruldearta.ro
Adresă: În incinta Muzeului Ţăranului, intrare Sos. Kisseleff

Jidvei – Povestea unei licori cu suflet

2011-10-03T11:58:00.003+02:00

La Jidvei culesul viilor este în toi. De două săptămâni oamenii nu mai prididesc cu munca, pe dealuri şi prin cramă. Se culege non stop, ziua manual, noaptea automat şi producţia nu stă în loc. A fost un an bun, spun angajaţii companiei Jidvei. A fost un an rodnic dar, din anumite puncte de vedere, nu a fost cu nimic deosebit faţă de alţi ani.

Şi asta pentru că, acolo la Jidvei, anumite lucruri, cum ar fi ajutorul pe care îl primesc oamenii din partea companiei, au intrat deja în obişnuinţă. Sunt 12 ani decând firma a fost preluată de actualii patroni, Claudiu şi Liviu Necşulescu. Şi, de peste un deceniu, aceşti oameni se îngrijesc nu numai de producţia de vin, care adună de la an la an numeroase premii naţionale şi intenaţionale, ci şi de destinele angajaţilor lor.

Am întâlnit în localitatea cu nume predestinat de licoare aromată, o mulţime de oameni mulţumiţi. Şi asta pentru că în fiecare zi pot să pună pe masă, pâinea cea de toate zilele. De mai bine de zece ani, niciun angajat al companiei nu a mai cumpărat pâine. Societatea pentru care lucrează a construit o brutărie şi oferă zilnic, celor care lucrează aici, câte o pâine de 1,5kg.

Mergând la pas prin localitatea Jidvei, în poarta fiecărei case întâlneşti poveştile unor oameni simpli. Unora, compania le-a refăcut casele. Altora, le-au fost salvate vieţile. Şi majoritatea au fost ajutaţi să-şi termine studiile. Unii studiază horticultura acum, urmând ca la terminarea facultăţii să fie angajaţi în domeniu, chiar la Jidvei.

Începutul nu a fost deloc uşor pentru cei care au preluat în 1999 compania Jidvei. Orgoliile şi anumite interese au făcut ca, într-o noapte, o mulţime de butoaie preţioase să fie sparte sau găurite, pentru ca mucegaiul să le pătrundă şi să nu mai fie folosite. Făptaşii au fost prinşi şi judecaţi. Unii dintre ei şi astăzi sunt încă în spatele gratiilor. Însă acest prejudiciu a fost încă un imbold pentru companie. Butoaiele care nu au mai putut fi folosite au fost dăruite localnicilor din comună, drept lemne de foc. Multe familii sărace au primit atunci câte o remorcă cu lemne pentru iarnă. Şi încă o dată, oamenii din Jidvei şi-au putut vedea dorinţele împlinite...

La şcoala vieţii...

Viitorul multora dintre cei care locuiesc în Jidvei este trasat şi asigurat încă de pe băncile grădiniţelor şi ale şcolilor. 854 de copii beneficiază astăzi de două grădiniţe cu program prelungit şi de şcoli dotate cu echipamentele necesare studiului. În consiliul de administraţie al şcolii din Jidvei este un reprezentant al societăţii, care, în permanenţă se interesează de cele trebuincioase copiilor. Fie că este vorba despre reparaţiile clădirilor, sau diferite obiecte pentru laboratoare, calculatoare sau chiar hrană pentru cei mici, toate le sunt puse la dispoziţie, pentru ca mai târziu, aceşti copii să-şi poată aduce aportul şi ajutorul în societate.

Nici la liceu lucrurile nu stau diferit. Fiind unul dintre liceele cu profil tehnologic, cei care studiază acolo au posibilitatea de a face practică chiar în cadrul societăţii, pentru ca, la final, după ce îşi iau diploma de bacalaureat, aceşti elevi să aibă deja o specializare: cea de tehnician horticultor.

Un destin ţinut sub observaţie, merge însă mai departe pe băncile facultăţii şi mai apoi, în viaţă. Aşa se face că, în fiecare an, o mulţime de tineri merg la facultate ajutaţi de cei din conducerea companiei. Sunt tineri fără prea mari posibilităţi financiare, dar care însă, îşi doresc să studieze, să muncească şi să aibă o carieră.

Unii poate au trecut demult de vârsta studiului, aşa cum este Ion Mărginean, care lucrează ca agent de pază, dar care studiază horticultura la Cluj Napoca. Este unul dintre oamenii care, odată ce va absolvi facultatea va avea o şansă la un trai mai bun şi un loc de muncă în cadrul companiei.

Şi cum educaţia şi cultura merg mână în mână, de la şcoală, trecem obligatoriu şi pe la bibliotecă, unde bibliotecara comunei a reuşit să strângă cu ajutorul Primăriei şi al localnicilor tot felul de materiale care sunt de mare ajutor celor care vor sa afle cât mai mult despre comuna Jidvei si istoricul ei de peste 700 de ani. Cu migală a pus cap la cap toate informaţiile şi astfel s-a născut o monografie a acestei comune, intitulată “Jidvei 700”, scrisă chiar de Puiu Lenuţa, cea care are în grijă atât biblioteca comunei cât şi expoziţia etnografică, şi care a văzut lumina tiparului în 2009.

... Şi pentru sufletele lor...

O vorbă veche spune că omul bun se vede după chip, dar mai ales după fapte. În comuna Jidvei, trebuie doar să priveşti cu atenţie totul şi vei vedea cum faptele unor oameni mari, vorbesc de la sine. Vechile case săseşti sunt îngrijite şi păstrate în bună stare, grădinile lucrate, drumul vinului asfaltat, şi de peste tot, parcă poţi vedea aievea veşnicia născută la sat, dupa cum spunea Lucian Blaga.

La pas cu toamna prin comuna Jidvei, am întâlnit şi nişte lăcaşuri sfinte. Unul dintre ele este chiar biserica ortodoxă, ridicată aproape din temelii de către conducerea societăţii. Smerenia îi împiedică să povestească despre aceste acţiuni. Dar oamenii din comună ştiu, că fără acest ajutor, biserica cea veche ar fi fost mult prea neîncăpătoare pentru toţi cei care trăiesc azi în Jidvei. Astăzi însă, construcţia cea nouă adăposteşte paşii dar şi rugile oricărui om care vrea să poposească preţ de câteva clipe, în rugăciune.

O duminică caldă de toamnă ne-a adus în această biserică, chiar în timpul slujbei. Printre rugile preotului, din ochii credincioşilor se înălţau gânduri. Unii poate primiseră un loc de muncă, alţii poate chiar o viaţă nouă. Bătrânii, cu ochii în pământ, se rugau în taină. Şi nimănui îi va fi dat să afle vreodată, adevărata dimensiune a rugăciunilor lor. Numai zidurile acestea grele şi-nalte vor povesti peste vreme, despre nişte oameni simpli, despre un loc binecuvântat şi istoria lui.

Şi cum credinţa nu este împărţită de vreun cult, biserica greco-catolică din Jidvei, păstorită de Roşca Ioan a fost şi ea ajutată în repetate rânduri la ridicarea actualului lăcaş, într-un timp record. Acum, rând pe rând, în dimineaţa însorită de duminică, pe băncile din biserică se aşează în tăcere, suflete şi rugăciuni.

Simbol pentru judeţul Alba

Nu numai oamenii vorbesc despre Jidvei, ci şi licoarea aromată, dulceagul vin produs aici. Astfel, în localitatea Cetatea de Baltă, într-un castel baroc de poveste, ce odată a aparţinut familiei Bethlen Haller se degustă astăzi preţioasele licori de Jidvei. Le vezi cum se odihnesc în pivniţa uitată de vreme, pe rafturi, în sticle prăfuite, picurându-ţi peste simţuri, aroma viilor îngreunate de roadele ciorchinilor. Deşi funcţionează încă cu circuit închis, castelul Bethlen Haller atrage an de an o mulţime de vizitatori, datorită degustărilor dar şi impunătoarei imagini care, este de altfel şi emblema Jidvei.

Însă Jidvei este mai mult decât o marcă de vinuri. Este principalul organizator al festivalului “Strugurele de Aur”, ajuns deja la cea de-a unsprezecea ediţie, unul dintre principalii operatori economici ai judeţului, care asigură localnicilor peste 2000 de locuri de muncă, dar şi unul dintre cei mai importanţi factori de promovare turistică din zonă, trasând pe vestita vale a Târnavelor, “Drumul Vinului”, dar şi al istoriei.

Importanta acestui agent economic în judeţul Alba este recunoscută şi de reprezentantul Consiliului Judeţean Alba, vicepreşedintele Alin Cucui, care apreciază aportul pe care societatea Jidvei îl aduce atât în viaţa economică, cât şi social-educaţională şi spirituală a judeţului, precum şi acţiunile de dezvoltare economică atât ale comunei Jidvei cât şi ale celorlalte localităţi din zona Târnavelor.

Se lasă seara pe uliţele din Jidvei. O linişte nefirească cuprinde locul. Timpul tace, ochii caselor se îngreunează sub mantia nopţii. Numai în crama Jidvei porţile nu sunt închise. Aici, o “armată” de oameni încă lucrează. E miezul toamnei şi producţia în toi. A fost încă un an bun pentru Jidvei. Cuminţi, preţioasele licori îmbuteliate, iau drumul magazinelor. Se aşează apoi tăcute la mese, vorbind cu tâlc numai celor care le cunoaşte în amănunt, adevărata istorie. Nu, licorile de la Jidvei nu sunt simple vinuri. Sunt, dincolo de toate, poveşti îmbuteliate, scurte lecţii de viaţă şi preţuire efervescentă, a unor valori ce sfidează viteza secolului în care trăim: omenie, smerenie, respect şi armonie!

A început Tea & Coffee Festival!

2011-09-12T19:03:00.002+02:00

A treia ediţie a Festivalului Ceaiului şi Cafelei – Tea&Coffee Festival - a început astăzi în Capitală. Până pe 18 septembrie, împătimiţii cafelei dar şi ai ceaiurilor aromate vor putea participa la o serie de manifestări şi spectacole în ceainării şi cafenele bucureştene precum şi o expoziţie de ceai, cafea şi accesorii, care se va desfăşura, între 16 şi 18 septembrie, la Sala Dalles (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18). Evenimentul va avea în prim plan şi noile tendinţe practicate, în ţările cu tradiţie, în ceea ce priveşte prepararea şi prezentarea unor băuturi din ceai şi cafea.

Printre manifestările care vor avea loc în cadrul festivalului, între 12 şi 18 septembrie a.c., se numără: concerte, workshop-uri şi ceremonii de servire a ceaiului şi cafelei, practicate în: Japonia, Anglia, India, Brazilia, Turcia şi Argentina.

Locaţiile acestor evenimente, cu iz de ceai şi cafea, reunite sub numele Tea&Coffee Festival sunt: Ceai La Vlaicu (str. Aurel Vlaicu nr. 47), Grădina Verona – Cărtureşti (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), Cafepedia Romană (str. Pictor Verona nr. 2), Serendipity (str. Dubrava Roşie nr. 12), Ceainăria Rendez-Vous Ambiance (Calea Floreasca nr. 102), Cafeneaua Dalles (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18) şi Godot Café –Teatru (Str. Blănari nr. 14).

EXPOZIŢIE DE CEAI, CAFEA ŞI ACCESORII, în centrul Capitalei

TEA& COFFE Festival 2011 se va încheia printr-o expoziţie desfăşurată la Sala Dalles între 16 şi 18 septembrie şi care va aduce în atenţia publicului diverse sortimente, produse şi accesorii folosite la prepararea şi servirea ceaiului şi cafelei.

TEA& COFFE Festival se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători fie de importatori, în industria de resort.

Pe parcursul expoziţiei de la Sala Dalles vizitatorii vor putea participa la demonstraţii de preparare a cocktail-urilor din ceai şi cafea, de către doi dintre cei mai buni barista (barista – specialist în prepararea cafelei şi băuturilor pe bază de cafea) din lume. Pe parcursul celor trei zile ale expoziţiei de la Sala Dalles se vor desfăşura şi alte momente artistice precum prezentări de modă şi demonstraţii de tango, ce fac trimitere la elemente ale culturii ţărilor cu tradiţie în producerea, consumul şi prepararea de ceai şi cafea.

Vizitatorii expoziţiei vor avea, de asemenea, posibilitatea să aleaga şi să testeze, în funcţie de preferinţe, diverse sortimente de ceai şi cafea.

Programul de vizitare al expoziţiei din cadrul Tea&Coffee Festival 2010 este 09:00 – 21:00. Intrarea este liberă. Mai multe informaţii despre toate evenimentele din cadrul Festivalul Ceaiului şi Cafelei se pot găsi: www.tea-coffee.ro

Un bărbat şi mai multe femei

2011-08-31T08:14:00.000+02:00

Teatrul de Artă București prezintă un ultim spectacol din Stagiunea de Vară ”teatru pe răcoare” de la Ceainăria Cinci și vă invită duminică, 4 septembrie de la ora 21, la comedia ”Un bărbat și mai multe femei” – cu Paula Chirilă și George Constantinescu, în regia lui Bogdan Hușanu.

Piesa abordează relaţia dintre bărbat și femeie, problema veșnică a superiorităţii unuia dintre sexe, prezentând relaţia conflictuală care se naște din stările oscilante ale femeii. Fiinţă necunoscută bărbatului, femeia nu poate fi deslușită nici de cea mai logică minte, în definitiv înnebunind bărbatul prin iubire, cu nerăbdarea ei, sau pur și simplu prin nervi.

Gavrunski, personajul masculin, ajunge să cunoască de-a lungul piesei mai multe tipuri de femei – înger, autoritară, disperată, victimă, femeia-paznic, femeia exaltată, acestea reprezentând norocul și ghinionul din viaţa lui.

Cum să devii dintr-un timid, un mare cuceritor de femei? Cât de mare este preţul pe care trebuie să-l plătești pentru a provoca suspinele lor? Află dintr-Un bărbat și mai multe femei.

Text: Leonid Zorin
Distribuţie: Paula Chirilă, George Constantinescu
Regie: Bogdan Hușanu

Preţ bilet întreg/studenţi: 20/15 lei, sau 15/10 lei până în seara spectacolului. Biletele se găsesc la Ceainăria Cinci

Adresă: Str. Olimpului, nr.13 . Rezervări: 0734 847 594

Pam Pam

2011-08-24T11:38:00.001+02:00

Teatrul de Artă Bucureşti vă invită și în această duminică, 28 august, la spectacolul ”Pam Pam” cu George Constantinescu, de la ora 21 la Ceainăria Cinci.

Teatru vechi pe timpuri noi. O comedie scrisă acum 80 de Constantin Tănase despre România de atunci şi de acum. Surprinzător, aceeaşi. Interpretat de actorul George Constantinescu și regizat de Bogdan Hușanu, spectacolul ”Pam Pam” prezintă un monolog umoristic despre situația deplorabilă a ţării şi implicit a sa, amară pe alocuri, dar plină de adevăruri.

Text: Constantin Tănase
Distribuţie: George Constantinescu
Regie: Bogdan Huşanu

Preţul unui bilet întreg/studenți: 15/10 lei. Rezervările se fac la numărul de telefon 0734847594

Sarmizegetusa în imagini - expoziţie foto semnată Clarisa Iordache şi Bogdan Manea

2011-08-22T13:45:00.002+02:00

În perioada 27-28 august, parcul Grădina Icoanei din Bucureşti va găzdui evenimentul Grădina cu artişti, la care vor lua parte diferiţi împătimiţi ai obiectelor realizate manual, pictori, olari, fotografi, dansatori pe ritmuri irlandeze, jongleri şi chiar maseuri!

În cadrul acestui eveniment, va avea loc şi expozitia tematică Sarmizegetusa Regia în imagini, realizată de Clarisa Iordache, în colaborare cu fotograful Bogdan Manea. Fotografiile prezente în expoziţie sunt realizate de cei doi pe parcursul ultimilor şapte ani, în incinta sacră a celebrei cetăţi dacice.

Toate fotografiile vor fi însoţite de versuri semnate tot Clarisa Iordache, majoritatea regăsindu-se în volumul "De Sabie şi Neam" ce va putea fi cumpărat în cadrul evenimentului, împreună cu fotografiile din expoziţie.

Expoziţia dedicată Sarmizegetusei Regia îşi propune sensibilizarea publicului larg în ceea ce priveşte conservarea şi protejarea uneia din cele mai importante cetăţi dacice care fac obiectul patrimoniului mondial UNESCO, precum şi prezentarea unor aspecte ale zonei sacre, în diferite ipostaze, aşa cum au fost surprinse de cei doi fotografi. Mai mult, fotografiile realizate la Sarmizegetusa Regia reprezintă o dovadă de necontestat, a felului în care arătau vestigiile dacice între anii 2004-2011. Instantaneele surprinse vor râmane astfel mărturii vii pentru cei care poate, în urma distrugerilor succesive ce au loc anual în aceasta zonă, nu vor mai avea ocazia sa afle cum arăta Sarmizegetusa Regia odinioară.

Aşadar, între 27-28 august, parcul Grădina Icoanei vă aşteaptă la Grădina cu artişti să vă destindeţi făcând o incursiune fotografică la Sarmizegetusa Regia, să vă cumpăraţi tot felul de accesorii realizate manual, să dansaţi desculţi in iarbă şi să petreceţi alături de noi, ultimul week-end ale acestei veri!

Gradina cu artisti - editia de vara

2011-08-18T20:51:00.000+02:00

Deja e regula! Daca este vara, este si Gradina cu artisti, un binecunoscut eveniment de-acum, la care vor participa aceia care au ceva de spus in materie de arta.

Asadar, intre 27-28 august va asteptam cu mic cu mare in parcul Gradina Icoanei din Bucuresti, la o intalnire de taina in care vom invata impreuna sa confectionam tot felul de accesorii hand-made din materiale reciclate, ne vom plimba cu bicicletele, vom dansa in stil irlandez pana ne vor obosi picioarele, iar atunci, ne vom relaxa in spatiul destinat plimbarilor "desculte" in natura, vom picta si ne vom delecta simturile cu fotografii si versuri. Si, daca tot nu v-am convins, aflati ca cei mici vor rade copios la jongleriile din cadrul Gradinii, iar cei mari isi pot lasa grijile la cosul de gunoi, deoarece Gradina cu artisti au adus si maseuri pentru voi!

Si pentru ca tot este un eveniment care promoveaza obiectele hand-made, cu siguranta nu veti pleca cu mana goala din Gradina deoarece organizatorii au adunat o multime de artisti realizatori de bijuterii hand made si alte accesorii.

Intrarea este libera, iar marea intrunire va avea loc asa cum spuneam, in ultimul week-end al lui Gustar, intre orele 11-20. Ne intalnim asadar la Gradina, pentru un week-end plin de distractii si relaxare!

"Insomniacii" la Teatrul de Arta Bucuresti

2011-08-16T18:28:00.002+02:00

Teatrul de Artă Bucureşti continuă seria de spectacole de teatru pe răcoare la Ceainăria Cinci şi prezintă joi, 18 august de la ora 21, comedia ”Insomniacii” scrisă de Mimi Brănescu, în regia lui Sorin Militaru.

Distribuţia îi reuneşte pe Liviu Cheloiu, George Constantinescu şi Grigore Marin – trei nebuni care se întâlnesc noaptea în parc, pentru că la fel ca mulți dintre noi, suferă de insomnie. Dorinţa ieşirii din anonimat, din banalitatea vieţii şi a condiției umane dramatice, îi coduc la o serie de aberaţii născute din gânduri revelatoare şi rătăciri în absurd, într-un dialog amuzant despre... povestea lui Harap-Alb, extratereştrii, oameni-păianjeni, descoperiri şi alte asemenea.

Insomniacii este o comedie delicioasă ce ridică un discret semn de întrebare asupra aberațiilor umane pe care le poate crea Sistemul.

Preţul unui bilet întreg este de 15 lei, iar pentru studenţi, de 10 lei (până în seara spectacolului) sau 20/15 lei joi seara.

Lumea saşilor de peste munţi

2011-08-07T20:28:00.004+02:00

Aud mereu că, îndată ce treci munţii, parcă dincolo de ei trăiesc altfel de oameni. Mulţi spun că ardelenii sunt altfel. Altfel decât ce? Sau decât cine? Nu ştie nimeni exact în ce fel sunt altfel ardelenii, dar, cu toţii ştim că sunt aşa. Şi cum altfel ar putea fi, niste oameni, strănepoţii saşilor de altădată? Cum altfel ar putea fi românii care, vreme de mai bine de 800 de ani, au trăit, au luptat, au râs şi au plâns, au construit şi au suferit alături de saşi, secui şi unguri? S-au bătut între ei, sau şi urât unii pe alţii, dar, dincolo de vreme, au rămas alături. Poate au uitat mai mult sau mai puţin vechile răni, dar cert este că astăzi, ori de câte ori treci munţii, întâlneşti altfel de oameni.

Nimeni nu ştie ce i-a ţinut împreună atâta amar de vreme. Fiecare spune în felul său, cu dovezi palpabile că el are dreptul să fie acolo, pentru că, vreme de secole la rând, Ardealul a fost al lui. Toţi au dreptate. Pentru că astăzi, tot împreună sunt, Ardealul îi învaţă, ca odinioară Ştefan cel Mare, pe moldovenii săi: Ardealul nu este un pământ care să se âmpartă între oameni. Ardealul este al fiecăruia, după potriva hărniciei şi după înţelepciunea cu care îl lasă nepoţilor săi. Aşa am înţeles, ori de câte ori am trecut munţii, că Ardealul mi-a fost lăsat şi mie. Cu durerile lui, cu legendele şi tumultoasa istorie, Ardealul mi-a fost lăsat şi mie de către înaintaşi. Sângele meu nu este un amalgam nici de unguri, nici de saşi, nici de secui. Sunt munteancă venită din Regatul de odinioară al lui Mihai. Şi totuşi, cum am trecut munţii, am simtit că sângele meu rezonează cu acei oameni altfel. Şi astfel, am ajuns să le aflu năzuinţele, tristeţile, pribegiile, micile bucurii, traiul de zi cu zi şi să înţeleg de ce sunt altfel.

Până anul acesta nu ştiam despre saşi mai mult decât oricare alt om care învaţă la istorie că... au trecut odinioară şi ei pe aici. Nu, ei nu au trecut pe aici... Saşii au stat aici încă de la mijlocul secolului al XII-lea când regele Geza al II-lea a început colonizarea lor, invocând raţiuni economice. Saşii şi-au clădit case aici. Şi şcoli. În fiecare comună săsească întâlneai câte o şcoală, în nişte vremuri în care învăţătura era la mare preţ. Saşii şi-au clădit aici biserici, după cum erau învăţaţi în îndepărtata Germanie de atunci. Mai târziu le-au şi fortificat, ridicând astfel adevărate redute în faţa duşmanilor. De-a lungul veacurilor, saşii au avut diferite privilegii, fiind puşi în funcţii înalte şi importante. La 1848, în timpul revoluţiei, unii saşi au sprijinit intelectualii români de la acea vreme pentru a obţine drepturi politice. Da, saşii au luptat alături de români şi pentru unirea Transilvaniei cu patria mamă la 1918. În vremea comunistă, saşii au fost deportaţi în număr mare în Uniunea Sovietică şi Bărăgan. Puţinii rămaşi aici, au început să plece înapoi în Germania după 1989. Şi, an de an apoi, în perioada verii, saşii plecaţi revin în Ardeal să-şi revadă locurile în care au trăit, ei şi strămoşii lor, vreme de mai bine de opt veacuri. Nu, nu este corect să-i numim Sommersachen (saşi de vară) aşa cum o fac majoritatea. Mai degrabă i-am numi pribegi, pe cei care au fost scoşi din casele lor şi obligaţi să se întoarcă în Germania.

Astăzi se uită cu tristeţe la casele lor, locuite unele de rromi. Se uită cu tristeţe la bisericile pe care le-au ridicat cu trudă şi le-au îngrijit opt sute de ani. Majoritatea stau să cadă. Lumea nu-i mai înţelege pe uliţele satelor de unde acum 20 de ani au plecat. Majoritatea însă, înţeleg şi româneşte. Locuitorii caselor lor se uită astăzi cu uimire la ei. Poate unii erau copii când au plecat saşii. Poate că nici nu erau născuţi la vremea aceea. Cei mai mulţi însă ştiu doar poveşti despre saşi, auzite la gura sobei de la bunici.

Saşii intră astăzi în muzee care se presupune că le reprezintă cultura şi istoria. Unele chiar o fac. Şi întâlnesc acolo, obiecte, unelte, cămeşi, costume, coajoace şi războaie de ţesut care odinioară le aparţineau. Fuseseră ale lor, poate lăsate din moşi strămoşi. Le îmbogăţiseră zilele, le aduceau venituri, se ţeseau poveşti în jurul lor. Astăzi, sunt toate învelite în tăcere, în muzee. Le putem spune saşi de vară celor care au cosntruit, punând piatră lângă piatră, ulucă lângă ulucă o bună parte din sateleşi oraşele Transilvaniei şi care mai apoi, le-au lăsat cu lacrimi în ochi în urmă? Cu siguranţă nu. Cine sunt saşii de vară, dacă nu cei scoşi din casele lor şi care anual, bat sute de kilometri să şi le revadă? Cine sunt aceia la care noi, turişti în satele lor, în casele şi bisericile lor, ne uităm cu uimire, judecându-i cu micimea măsurii neştiinţei? Poate îi întâlnim atunci când, ne minunăm la vederea înaltelor ziduri ale bisericilor lor. Poate trecem nepăsători pe lângă ei, când batem potecile pietruite ale satelor cu porţi înalte, până la ferecătura norilor. Poate nu le înţelegem limba. Dar astăzi, ne plimbăm alături de ei, prin locurile care odinioară le-au aparţinut. Ei le-au muncit. Ei au râs, ei au suferit, ei au trudit şi au construit pentru ele. Braşovul, Sighişoara, Sibiul şi multe altele asemenea lor, sunt operele saşilor. Şi între porţile de piatră ale munţilor există sute de sate care odată, forfoteau de saşi.
Astăzi, cu mare noroc, îi mai întâlneşti în spatele unor porţi bine ferecate, pe saşii care s-au încăpăţânat, asemenea unor adevăraţi români, sa-şi lase vetrele. Sunt bătrâni, uitaţi de vreme. Mâinile le sunt crăpate, la fel ca scoarţa cea groasă a pământului pe care l-au lucrat o viaţă. Picioarele, ajutate de toiege, abia mai duc povara anilor, duminica la liturgii. Ochii le sunt trişti, împovăraţi de prea multe lacrimi. Au pierdut rude. Copii, fraţi, surori şi părinţi. Au pierdut agoniseli de o viaţă, pământuri şi case. Dar au refuzat să plece. Cineva trebuia să spună mai departe, turiştilor de azi, poveştile lor.

Aşa au rămas aici. Nimic nu-i deosebeşte astăzi de români sau unguri. Doar ochii cei trişti păstrează în ei licărirea albastră a mândrilor şi ordonaţilor saşi. Şi casele lor...Casele acelea, înşirate una după alta, văruite în culori vii, aşezate într-o militărească ordine. Ce se întâmplă dincolo de porţile lor înalte, numai ei ştiu. Câte rugăciuni înalţă? Câte lacrimi mai udă pământul lor? Câte gânduri se îndreaptă din spatele porţilor, către cei duşi în Germania? Nimeni nu ştie. Cum nimeni nu ştie exact, ce-i aduce an de an inapoi, pe cei cărora unii le spun cu atâta uşurinţă Sommersachen. Nu sunt deloc saşi de vară. Sunt dovada încă vie a legăturii atât de trainice pe care omul, indiferent de naţionalitate, o construieşte cu pământul. Iar când pământul acesta este chiar mult încercatul Ardeal, atunci răspunsul este simplu.

Femeile lor, aprige şi straşnice mânuitoare atât a uneltelor de câmp cât şi a celor mai fine ţesături, nu prididesc în faţa oaspeţilor. Îţi pun în faţă, pe mese lungi şi frumos împodobite, blide cu dulceţuri, gemuri şi meşteşugite ciupercării, zacuşti aromate, supe gustoase sau cozonaci pufoşi cu bucăţi de ciocolată, încât nu mai reuşeşti în faţa atâtor bunătăţi sa-ţi mai pui întrebarea care e mâncarea tradiţională şi care a fost îmbogăţită de saşi prin priceperea lor?

Iar casele, atât de ordonate, cu uşi joase şi fereste cu obloane, cu ştergare frumos lucrate, împodobite cu atât de preţioasa limbă germană din cărţile lor sfinte... casele în care găseşti paturi cu sertare, ca toată familia să stea laolaltă, lucrături din lână groasă, pălării şi şoşoni de pâslă, toate îţi amintesc astăzi de o comunitate şi nişte tradiţii pe cale de dispariţie. În pivniţele saşilor găseşti azi rachiu de soi şi licori dulcegi, uneori uşor înţepătoare, la mare căutare. Chiar cu toate poverile lor în spate, saşii ştiu la fel de bine să fie ospitalieri ca şi românii. Şi nu, ospitalitatea nu este o caracteristică a românilor, după cum vedem. Este doar trăsătura unui om bun la suflet, care ştie să se gândească şi la alţii, nu numai la el.

Au trăit atâta amar de vreme laolaltă cu românii sau ungurii. Au învăţat să meargă mai departe indiferent de probleme, dar nu au uitat nimic din istoria lor. Şi doar cei puţini rămaşi aici o mai pot povesti. Aşa că, atunci când îi mai întâlniţi pe turiştii germani, nu-i mai ocoliţi şi nu le mai spuneţi saşi de vară. Căci aici, între munţi este casa lor, aşa cum este şi a multor altor români sau unguri. Nu le mai aruncaţi priviri iscoditoare şi pline de trufie. Căci fără ei, nu am fi avut azi nici Sibiu, nici Sighişoara, nici Sebeş, nici Bistriţa, nici Cluj sau Mediaş. Întrebaţi-i de vieţile lor de aici, de casele şi bisericile lor, de mormintele în care au fost puşi întru odihnă cei care nu au mai părăsit nicicând această ţară. Întrebaţi-i pe ei dacă sunt doar saşi de vară. Pentru că sigur, nu ştim multe despre ei.

Aceştia sunt o parte din oamenii altfel de peste munţi. Sunt cei care, acum două decenii şi mai bine, au fost alungaţi din istoria noastră. Şi din casele lor. Şi din vieţile pe care şi le-au croit aici, vreme de opt sute de ani. De ce sunt altfel oamenii de peste munţi? Eu ştiu. Dar vă las să îi întrebaţi pe ei. Atunci când le vizitaţi bisericile fortificate. Când vă plimbaţi pe uliţele satelor lor. Când le ascultaţi poveştile, păşind pragurile caselor, asezându-vă cu respect şi bunăvoinţă, la mesele lor.

Despre Cârţa şi Cistercieni, cu Reger Michael

2011-08-05T14:00:00.007+02:00

Se spune că omul sfinţeşte locul. Ce se întămplă oare când un astfel de om, îşi dedică viaţa unui loc deja sfânt? Păi cum ce? Apar poveştile. Aşa am descoperit de curând, povestea Abaţiei Cisterciene de la Cârţa. Prin ochii lui Reger Michael, preotul paroh al bisericii, devenită azi, evanghelică.

L-am întâlnit pe Reger Michael într-un week-end, acum mai bine de o lună. Îmi amintea de legendarii uriaşi care, în vremuri de demult, stăpâneau şi ţinuturile noastre. Însă Reger Michael nu este nici uriaş şi, nici vreun urmaş de-al lor. Este doar un preot care ştie multe despre Cârţa şi ai săi călugări cistercieni. Ţine cheile Cârţei şi de 16 ani o păzeşte şi o păstrează cu sfinţenie. Cârţa este împărăţia lui Reger Michael şi, de la an la an, a făcut din ea, un loc ce vorbeşte de la sine celor care au urechi să o asculte. Iar Cârţa vorbeşte. Despre un trecut învăluit deopotrivă în istorie şi mister, despre nişte călugări veniti aici tocmai din Franţa şi despre uimitoarea mostenire lăsată nouă de cistercieni.

Aşa se face că, aceşti cistercieni, înfiinţaţi ca ordin reformat în jurul anului 1098 în Franţa, de unii dintre călugării mănăstirii benedictine Citeaux şi-au luat sub jurământ angajamentul să respecte regula Sf. Benedict: orat et laborat (roaga-te şi munceşte). Totodată ei ţineau cu stricteţe cele trei jurâminte: castitate, sărăcie şi ascultare.

În ţara noastră, cistercienii au ajuns în jurul anului 1100 şi s-au aşezat între Valea Neagră şi Valea Racilor, pe malul stâng al Oltului (Terra luata de la valahi) cum o numeau ei. În acest perimetru, cistercienii au înfiinţat două mănăstiri: una la Igriş, în jud. Timiş, distrusă complet la invazia tătară de la 1241 şi unde funcţiona prima bibliotecă cunoscută pe teritoriul ţării noastre. Cea de-a doua abaţie construită de călugării cistercieni a fost la Cârţa, ridicată între 1205-1206, în timpul regelui Ungar Andrei al II-lea.

Cistercienii construiau aceste lăcaşuri de rugăciune numai pe locuri mlăştinoase, fiind recunoscuţi pentru abilitatea lor de a ridica, în locuri nepopulate şi dificile, adevărate opere arhitecturale, în vreme ce, călugării benedictini preferau dealurile şi munţii. De altfel, şi numele ordinului cistercian provine de la latinescul cistercium, care înseamna puf sau papură.

Monopolul cistercienilor de la Cârţa

La Cârţa, cistercienii au avut grijă ca în scurt timp, abaţia să devină un centru important, fiind mai tot timpul în vizorul regalităţii ungare. Aşa se face că, abaţia ajuta financiar pe cei care duceau diferite războaie şi, dacă nu-şi mai putea recupera banii, primeau în schimb câte o bucată de pământ. Drept urmare, au ajuns în timp să stăpânească 10 sate din împrejurimi.

La Cârţa, actualul pârâiaş care trece chiar prin curtea bisericii, îzvorăşte din spatele ei, unde în trecut era un heleşteu şi, trece mai departe peste Pârâul Morii. Un braţ al acestui pârâiaş trecea direct prim bucătăria cistercienilor, facilitând accesul la apă. După aproximativ 50–60 de ani de la stabilirea lor aici, cistercienii au primit dreptul de la regalitatea ungurească să sape un canal şi să-şi construiască moară. Astfel, nimeni în afară de ei, din toate cele 10 sate nu avea dreptul să cosntruiască mori. Şi asa, cum au început să deţină monopolul, au săpat un canal cu ecluze, iar cei care doreau să macine grânele, trebuiau să le plătească cistercienilor taxe. Sistemul era atât de bine pus la punct, încât, indiferent că era secetă sau iarnă, călugării deschideu ecluzele şi puteau măcina în voie, indiferent de anotimp sau condiţiile meteorologice.

Satele din jurul Cârţei sunt toate sate româneşti pe malul stâng al Oltului. Aşa erau şi atunci. Pe saşi, cistercienii i-au adus de pe partea dreaptă a Oltului, spunându-le că, ei nu lucrează cu aceşti schismatici, având nevoie de catolici. Odată ajunşi saşii aici, i-au legat de glie. Satul Cârţa a fost iobâgit de abaţie şi călugării ei până la închiderea abaţiei, de către regele Matia Corvin, la 27.02.1474. După această dată, Sibiul a preluat toate cele 10 sate în subordine, până la 1848.

Cum trăiau cistercienii la Cârţa

Cistercienii duceau o viaţă austeră, în post şi rugăciune. Prima slujbă începea la ora 3 a.m., iar ultima era la ora 21 p.m. Între ora 21 p.m şi 3 a.m, călugării se puteau odihni. Mai exista o slujbă şi la miezul nopţii, însă la aceasta participau numai anumiţi călugări. La ora 3a.m, cistercienii coborau din dormitoarele de la etaj, unde nu aveau voie să vorbească, direct în interiorul mănăstirii, pe o scară lungă. Fraţii laici, converşii, folosiţi la diverse munci precum lucrul câmpului, la cariera de piatră sau la căratul sacilor din moară, mâncau şi dormeau separat. Aceştia, spre deosebire de călugării cistercieni, aveau o altă intrare în biserică şi puteau mânca orice fel de carne, în vreme ce călugării consumau numai peşte.

Cistercienii purtau robe lungi, colorate în alb şi negru. Ei erau cunoscuţi drept mari consumatori de vin. Au adus cu ei din Burgundia viţa de vie, pe care au altoit-o cu cea autohtonă. Există documente conform cărora un călugăr consuma între 5-7 litri de vin pe zi. Licoarea bahică produsa la Cârţa era îndrăgită şi căutată la acea vreme. Cunoscuţi sunt şi castelanii de la Rupea, care, în drumurile lor spre Mediaş, treceau prin Cârţa şi nu plecau mai departe decât la golirea pivniţei.

Semnul distinctiv al ordinului cistercian este toiagul păstoresc, cu crucea la bază. Toiagul este defapt o cârjă folosită pentru a recupera oile rătăcite şi a le alătura turmei. Ea simbolizează ideea de a nu uita că fiecare dintre noi putem avea la un moment dat, momente de rătăcire, iar Iisus Hristos este acolo, pentru noi, prin simbolul crucii, pentru a ne readuce pe calea cea dreaptă.

Slujbele la Cârţa de azi

Am mai aflat de la preotul Reger Michael şi cum se desfăşoară astăzi anumite ritualuri legate de unele dintre cele mai importante momente ale vieţii. La împărtăşanie de exemplu vin mai întâi bărbaţii, în ordine descrescătoare, de la cel mai în vârstă, până la ce mai tânăr. Cel mai tânăr are 14 ani, până la această vârstă fiindu-le interzis copiilor să se impărtăşească. La vârsta de 14 ani, copii sunt confirmaţi, ei dovedind că ştiu să spună Crezul. După bărbaţi, vin la împărtăşanie soţia preotului şi mai apoi, restul femeilor. Toţi, atunci când se împărtăşesc înconjoară altarul întrând prin spatele lui prin partea din stânga, şi ieşind prin partea dreaptă.

Preotul se împărtăşeşte de către episcop care, chiar dacă este laic are dreptul să îl împărtăşească. Se împărtăşesc cu azima, care în trecut era făcută cu ajutorul unor forme de fier, în care se punea puţin ulei şi aluat, dupa care se cocea. Bănuţii de azimă rezultaţi erau imprimaţi cu semnul cistercienilor, simbolul mielului, Hristos pe cruce şi potirul. Azima cea mare se folosea pentru împărtăşirea călugărilor cistercieni, iar cea mică, pentru laici. Vezi aici simbolurile de pe azimă şi instrumentul destinat coacerii. Azima se dă la începutul adventului (înaintea Crăciunului), la începutul postului mare, în ziua de Florii, în prima duminică din luna iulie şi de Ziua Recoltei.

Spovedania evangheliştilor este colectivă. Există mai multe formule de spovedanie şi, în funcţie de faza anului bisericesc în care se află se alege una dintre ele. Anul bisericesc evanghelic începe cu patru săptămâni înaintea Crăciunului (advent). Preotul rosteşte: “Aşa credeţi? Aşa să vi se întâmple”. Dacă însă cineva are nevoie de spovedanie individuală, se poate adresa oricând preotului.

Cât priveşte înmormântarea, am aflat de la Reger Michael că, în şase localităţi există şase datini diferite. Rămâne să le cercetez mai îndeaproape. În schimb, morţii nu intră în biserici, se face pomană însă nu se fac parastase. În trecut, călugării cistercieni erau înmormântaţi în biserică.

Nunta, este şi el un ritual diferit de cel al ortodocşilor. Se cheamă mirii de către preot, se aşează în genunchi în faţa altarului, li se citesc niste rugăciuni, pentru bunăstare, fertilitate, înţelegere, se sfinţesc verighetele numai la cerere, se dansează şi nu li se pun coroane pe cap.

Poveştile de la Carţa nu se încheie aici. Părintele Reger Michael mai are multe de spus despre construcţia abaţiei, despre legendele din jurul ei, despre frumoasa orgă adusă aici la 1777, despre mobilierul atât de frumos pictat, despre cimitirul din curte şi asa zisele fantome ale Cârţei. Vom continua istorisirile Cârţei aşa cum nu le-am mai găsit în altă parte.

Cu o privire îngăduitoare, preotul Reger Michael ne petrece din poartă. Ştie că am să mai revin aici. Ştie că mi-a plăcut Cârţa. Şi ştie şi că am să scriu despre ea. Ce nu ştie Reger Michael însă este faptul că, alături de cea cu care îşi duce zilele, a sporit prin munca şi dăruirea sa, sfinţenia acestui lăcaş. Iar asta o vedem cu uşurinţă, de fiecare dată când îi trecem pragul.

Galerii cu fotografii de la Cârţa găsiţi aici şi aici şi aici!

Biserica fortificată din Moşna

2011-07-24T13:33:00.009+02:00

La numai 10 km distanţă de Mediaş se află comuna Moşna, vechi centru săsesc, atestat încă de la 1283, când, în documentele vremii, apare menţionat şi numele preotului din Moşna. Localitatea, (Meschen în germană,) are astazi puţin peste 3000 de locuitori, însă istoria ei se vede la orice pas.

Punctul de atracţie în Moşna îl reprezintă biserica fortificată. Amplasată în centrul comunităţii săseşti, biserica avea atât rol religios, cât şi de apărare în caz de pericol. Astfel, saşii construiau bisericile în aşa fel încât, în cazul unui asediu, toată populaţia săsească să se poată refugia rapid în biserica aparată de ziduri masive. Intrările folosite frecvent pentru accesul în incinta fortificaţiei erau cele de nord şi de sud. Intrarea în biserică se făcea prin portalul de vest.

În epoca medievală, Moşna devenise un important centru economic al saşilor, concurând până în anul 1533 cu Mediaşul şi Biertanul pentru obţinerea titlului de reşedinţă de scaun. Datorită prosperităţii economice, comunitatea săsească a ridicat la Moşna una dintre cele mai importante biserici-hală fortificate din zona Târnavelor. Ea poate fi admirată şi astăzi, deşi lucrările de restaurare în interiorul bisericii sunt încă în desfăşurare.

Ridicată între 1480-1486, actuala biserică a fost construită de pietrarul sibian Andreas Lapicida pe locul unei bazilici anterioare de la care constructorul a şi folosit unele materiale. Stilul în care a fost realizată construcţia este gel gotic târziu, dovadă fiind şi ancadramentul de piatră al uşii, datat 1501, ridicat de acelaşi constructor sibian. Biserica actuală, terminată la sfârşitul secolului al XV-lea, ar putea fi etapa a treia sau a patra de construcţie; ea nu este însă o clădire unitară ci s-a format prin extinderea bisericii anterioare, refolosită parţial. Pereţii de N şi de S aparţin unor etape diferite, corul fiind refăcut pe fundaţii anterioare.

Ceea ce frapează în interiorul bisericii sunt pilaştrii de susţinere deoarece toţi sunt în poziţie înclinată, spre exterior pentru a susţine bolţile navelor laterale, construite înaintea navei centrale. Navele sunt despărţite de aceste coloane, patru perechi la număr, dintre care, cele trei de la vest sunt consturite din cărămidă. Ele sunt decorate diferit de grupul de coloane din partea estică, realizat din piatră refolosită de la vechea bazilică. Bolta corului şi a absidei se încheie cu două chei de boltă pe care figureză un licorn şi Fecioara Maria cu Pruncul. Aceasta din urmă datează de la 1525. Monogramele şi iniţialele de pe cheile de boltă din nava centrală nu au fost încă descifrate.Pe strana din piatră pot fi observate şi astăzi iniţialele meşterului pietrar. Strana datează din anul 1500 şi se termină cu trei arce în acoladă, de pe peretele sudic al corului.

Un alt element impresionant în interiorul bisericii din Moşna este corul. La 1520, în urma primirii unor fonduri pentru fortificare este înălţat un nivel suplimentar al corului, mai lat şi cu guri de tunare între contraforţi.

În ce priveşte incinta bisericii fortificate din Moşna, observăm o particularitate a construcţiei: turnul acesteia nu este lipit de biserică, asa cum se obişnuia la majoritatea construcţiilor fortificate din acea parioadă, ci se află la o distranţă de aproximativ 4-5 metri de biserică. Acest lucru nu a putut fi explicat de către specialişti până acum, dat fiind faptul că, majoritatea fortificaţiilor în Evul Mediu se dezvoltau în jurul unui turn. Acest turn, în zonele locuite de către saşi, fie aparţinea primilor colonişti saşi, fie secuilor, populaţie anterioară acelor locuri, stabilită în zonă, înaintea colonizării saşilor. (imagini cu turnul, aici).

În exteriorul bisericii se pot observa încastrate în zid guri de tragere şi guri de aruncare, acestea din urmă fiind folosite pentru a arunca pietre, ulei, apa sau smoală. Gurile de aruncare au fost amplasate în evetualitatea cazului în care atacatorii treceau de zidurile fortificaţiei, ajungând până sub zidurile bisericii. Gurile de tragere erau folosite iniţial pentru arbalete, pentru ca mai târziu în epocă, prin ele să se tragă cu arme de foc.

Sub clădirea care făcea legătura dintre turn şi biserică a fost construită o încăpere cu boltă semicilindrică, ce reprezenta o mică capelă, datată sec. Al XIV-lea, în care a funcţionat şi un osuar. Ceea ce a mai rămas din această capelă se poate observa prinsă în actualul zid de incintă, în partea de nord-est. (Imagini aici)

Lângă turnul de vest a mai fost ridicat un turn cu trei niveluri, devenit în timp, sediul primăriei din Moşna. Turnul clopotniţă se află pe partea de sud a incintei şi a fost înălţat la un moment dat cu un al saptelea nivel, prevăzut cu un drum de strajă, realizat din lemn.

Zidurile fortificaţiei aveau o înălţime de 9m şi descriau un perimetru dreptunghiular, curtina fiind întreruptă de două turnuri şi două bastioane. Coridorul de acces în incinta fortificaţiei era apărat de o hersă glisantă. Cele două bastioane se aflau în colţurile de NV şi SV, cel din urmă fiind transformat în şcoală şi, ulterior, dărâmat. Interiorul curtinei avea cămări amplasate pe două niveluri, deasupra cărora se aflau drumurile de strajă. Majoritatea acestor încăperi au fost însă, demolate de-a lungul vremii.

Biserica a beneficiat de lucrări de renovare, reparaţii şi reconstrucţii în anii: 1575, 1630, 1658, 1698, 1701, 1718, 1763, 1791, 1824, 1919, 1998, 2000. În prezent, în interiorul bisericii din Moşna se desfăşoară lucrări de renovare.

Săpăturile arheologice realizate de-a lungul vremii în interiorul fortificaţiei au scos la iveală faptul că cetatea a fost construită în marginea unei mlaştini, foarte probabil pe un platou uşor înălţat faţă de nivelul acesteia; acest platou fusese dealtfel folosit şi în alte epoci istorice: în jumătatea estică a terenului delimitat de incinta actuală apar frecvent urmele unei locuiri preistorice (foarte probabil de epoca fierului) caracterizată printr-o ceramică grosieră şi prin urme consistente de arsură. De asemenea, săpături recente au relavat şi două ace de păr săseşti, frumos împodobite cu pietre semipreţioase, datate sfârşitul secolului XVIII.După cum spuneam, Biserica din Moşna a fost restaurată într-o oarecare măsură. Din păcate, un minim de reguli în ceea ce priveşte restaurarea monumentelor istorice nu a fost respectat. Puteţi vedea aici şi aici imagini cu noul acoperiş al turnului îmbrăcat în ţiglă metalică.

Pe o ploaie mocănească am vizitat Biserica din Moşna. Abia dacă am reuşit să facem câteva fotografii în interior, deoarece lucările erau în toi, iar şeful de şantier, mai că vroia să ne scoată de mână afară. Cât despre poveştile acestei Biserici, mulţumesc domnului Cosmin Rusu pentru precizări, pentru că, evident, la Moşna nu era nimeni în acel moment care să ne explice câte ceva. Aş fi curioasă să îmi spună cei care au mai vizitat Moşna dacă au avut parte de ghid.

Planul general al bisericii

O galerie cu imagini de la Biserica din Moşna puteţi vedea aici.

Simfonia farfuriilor italiene

2011-07-16T11:04:00.001+02:00

Cu siguranta ca unul dintre ingredientele renumite ale Italiei, este capitolul gastronomic. Ce-ar fi sa-i cunoastem secretele?

Desigur ca pentru iubitorii modei, capitala Italiei se afla la Milano. Pentru cei care adora soarele, Riviera este locul potrivit, iar pentru aceia care sunt pasionati de istorie, Roma este capitala cu cel mai interesant trecut. Dar pentru iubitorii gastronomiei, o destinatie italiana este greu de stabilit. Sa calatoresti pana la Toscana pentru o friptura florentina? Sau pana in Sardinia pentru bottarga din ton?

Si deciziile nu se opresc cu siguranta aici. Este crucial sa determini care restaurant trattoria are cele mai delicioase produse gastronomice pentru care merita sa te lupti ca sa le poti gusta macar.

Regiunea Piedmont

Piedmont, regiune recunoscuta pentru vinurile sale de exceptie si preparatele gastronomice delicioase, este probabil cea mai eleganta regiune a Italiei. Este patria trufelor albe, adesea servite peste orez, paste sau carne cruda. Alte specialitati regionale includ pasta de oua agnolotti, precum si carne de pasare, inabusita. Ciocolata din Torino, precum si placintele, inclusiv Gianduja, o pasta de ciocolata cu alune, toate sunt delicioase si foarte cautate.

Pentru restaurante si crame exceptionale iti recomandam regiunea Monferrato, situata in nordul Alessandriei. Te poti caza la ferma agroturistica Dre’ Caste’ (in traducere libera: in spatele castelului). Ferma produce si vinde cele mai bune sortimente de vin. Poti incerca ardeii iuti umpluti cu ansoa, invelite in capere. Tot acest deliciu culinar poarta numele de Mongetto.

Unul dintre evenimentele culinare ale Italiei, are loc in ultima saptamana a lunii august, in provincia Cuneo, in La Morra. Mangialonga este numele competitiei care are loc intre regiunile viticole Barolo si Piedmontese. Participantii colinda zona si se opresc pentru a lua mostre de vin de la crame si de la fermele din apropiere. Adesea, aceste mostre vin in intampinarea lor laolalta cu diferite feluri gastronomice. Daca intentionezi sa vizitezi zona pe timp de vara, concursul Mangialonga este un eveniment care nu merita ratat.

Cascina Mongetto
(Dre' Caste')
Via Piave, 2
15049 Vignale Monferrato
Tel. +39-0142-933-442
Fax +39-0142-933-469

Friuli Venezia Giulia’s

Situata in nordul Italiei, in apropiere de Veneto, Friuli Venezia Giulia’s a infrumusetat zona cu ingrediente cum ar fi mamaliga, guliile afumate si mirodenii. In loc de paste, supele si gnocchi, un alt fel de mancare, sunt mai degraba aperitivele unei mese copioase, iar placintele, in special gubana (un fel de paine dulce presarata cu nuci, fructe uscate si mirodenii) sunt cele mai bune din intreaga Italie.

Prosciutto are un gust dulce, este intotdeauna de culoare roz, un pic impanat. Este diferit de prosciutto de Parma deoarece la acesta din urma, i se scot copitele. In restaurantele fine, cauta sunca prosciutto afumata. In unele regiuni iti este oferit alaturi de prosciutto si un sos divin care are ca ingredient principal salamul, realizat din carne de porc, autohtona.

Pentru o masa cu adevarat delicioasa nu uita sa treci macar o data pe la Blasut, in Lavariano. Inca de la intrare te intampina, cocotata pe tejghea, o masina de feliat carne. Asta ca totul sa se bucure de transparenta in relatia cu clientul. Mesele de lemn sunt adesea ocupate de localnicii care beau vin si servesc prosciutto. Si, daca tot esti aici, nu uita sa comanzi si prosciutto afumat d’Osvaldo’s, ouale jumari, cu carne de cocos sau cartofii dietetici gnocchi. Patronul, Dante Bernadis, poreclit Blasut este obsedat de mostenirea sa gastronomica si de localul sau. De aceea el organizeaza festivaluri dedicate carnii de porc, gasca si diferitelor fructe uscate, pe timpul iernii.

D'Osvaldo Lorenzo
Via Dante, 40
Cormòns Gorizia
Friuli
Tel. +39-048-161644

Fructe de mare, la mare cautare

Atunci cand vizitezi Venetia, ca sa gasesti cele mai proaspate fructe de mare, indreapta-te catre piata Rialto, unde pescarii si bucatarii si-au dezvoltat propria lume, plina de imaginatie in domeniul gastronomic. Un deliciu obligatoriu pentru orice iubitor al fructelor de mare il reprezinta crabii, crevetii, asezonati cu legume de sezon: ciuperci salbatice, ridichii si piersici albe.

Dupa ce ti-ai satisfacut aici simturile culinare, te poti opri la Vini da Pinto, un local Venetian unde se serveste un vin sublim, alaturi de gustari cum ar fi cichetti (o versiune venetiana pentru tapa). Comanda un pahar de vin alaturi de cateva crochete de cod sau prosciutto, bresaolla sau mortadella.

Cea mai buna solutie pentru o cina de neuitat este insa, Al Covo, unde patronul, Cesare Benelli ofera clientilor feluri gastrenomice simple, dar care acorda un respect cuvenit ingredientelor care vin direct din apele marii Adiratice sau din lagunele venetiene. Sotia lui, Diane se ocupa de desert, iar specialitatea casei nu poate fi altceva decat o prajitura cu ciocolata sau tarta de pere cu sos de struguri. O lista bogata de vinuri completeaza toate aceste creatii culinare ale celor doi soti.

Daca vizitezi Venetia, nu uita sa iei cu tine si cateva suveniruri gastronomice de la Cesare Benelli, care vinde cateva din produsele atat de renumite pe care le are in restaurant: otet balsamic, ulei de masline, orez pentru risotto si porumb pentru mamaliga.

Al Covo
Castello, 3968
Campiello della Pescaria
Venice, 30135
Tel. +39-041-522-3812

Placinte si tosone la Emilia Romana

Vegetarieni, paziti-va! Regiunea Emilia-Romana este faimoasa pe intregul Italiei pentru preparatele de porc cum ar fi prosciutto di Parma, coppa, culatello si mortadella. Este, de asemenea, si casa pastelor realizate manual: tagiatelle, tagliolini si tortellini, dar si a sortimentului de branza Parmigiano- Regiano. Otetul balsamic realizat in regiunile Modena si Reggio de secole este diferit total de cel pe care il poti gasi in supermarket-uri.

Chiar la iesirea din Parma, in zona de ses, denumita La Bassa vei gasi un restaurant trattoria de exceptie: Hosteria da Ivan. Aici se servesc specialitati cum ar fi culatello si salam rustic, un parmezan fript denumit tosone, precum si tortelli impletit, umplut cu verdeturi. Ivan detine, de asemenea, si o pivnita bogata, putand sa desfaca un vin spumos fara sa iroseasca o picatura.

Pentru un rasfat culinar de zile mari este necesar sa incerci macar o data inghetata si placintele de la Gelatauro. Aromele de sezon de care beneficiaza inghetatele sunt toate naturale, iar placintele sunt adesea asezonate cu smochine, bergamote, iasomie, fructe confiate si nuci. Sa nu mai vorbim despre decorul magazinului care este o adevarata incantare pentru privire: bucati de ciocolata si mozaicuri ce reprezinta fructe desenate in acuarela sunt un deliciu vizual pentru clienti.

Hosteria da Ivan
via Villa 73
Fontanelle
Tel. +39-0521-870-113

Sursa Foto: http://ouritaliantable.wordpress.com

Festivalul Cetăţilor Dacice, ediţia a V-a!

2011-06-23T14:24:00.003+02:00

Miezul verii, în judeţul Alba, înseamnă istorie şi spectacol. Vino la Festivalul Cetăţilor Dacice, în Cetatea de Baltă, în zilele de 25-26 iunie, pentru a gusta farmecul antichității și, mai ales, pentru a-i vedea pe daci în carne și oase!

În alte cuvinte, Festivalul Cetăților Dacice este un eveniment cultural-sportiv, viu, divers, de valorificare a patrimoniului dacic de pe cuprinsul judeţului Alba, în așa fel încât lumea dacilor să te surprindă chiar şi acum, după două mii de ani. Te aşteaptă lupte de gladiatori, cascadorii cu cai, călătorii, spectacole rock, aprinderi de torțe și proiecţie de film istoric. An de an, Festivalul Cetăţilor Dacice (ediția a V-a în 2011) vine cu toată această scenografie de legendă, sfidând ritmul și gălăgia mileniului III. Totul, în organizarea Consiliului Judeţean Alba, așa încât tu să te simţi în alte vremuri și cu alte gânduri… Adică în lumea dacilor liberi, pentru care cetatea, vinul şi sabia erau totuna cu viaţa.

Toate acestea se vor întâmpla la zilele toride de 25-26 iunie, în satul Cetatea de Baltă, la numai 25 km distanță de municipiul Blaj. Echipe de feciori din cele cinci cetăţi dacice ale judeţului (Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori) se vor întrece în probe pline de culoare şi umor, denumite „Întrecerile Dacice”, pentru câştigarea dreptului de a găzdui următoarea ediţie a festivalului. Este și motivul pentru care festivalul are loc, anul acesta, la Cetatea de Baltă, războinicii de pe Târnave fiind cei care au câștigat concursul ediției anterioare.

Sâmbătă, 25 iunie 2011

Târgul meșterilor populari (ora 11.00). Îți place istoria? Cu siguranță îți place tradiția! Nu rata primul eveniment din cadrul Festivalului Cetăților Dacice – târgul meșterilor populari, care vin la Cetatea de Baltă din toate colțurile țării. De la Humulești la Arad și de la Arud la Sighișoara, artizanii vor expune ceramică, suveniruri dacice, cioplituri în lemn, produse hand-made, obiecte din piele, măști, vase – adică artă țărănească autentică.

Proiecție de film – Dacii (ora 16.00). Pe un scenariu scris de inegalabilul Titus Popovici, Dacii (1967) a rămas un punct de cotitură în producția de film românesc istoric. Preferat de însuși Sergiu Nicolaescu, care a semnat regia, Dacii oferă nu numai o splendidă incursiune în trecutul tulbure al dacilor, dar oferă și partituri actoricești de elită, încă exemplare pentru actoria de film contemporană: Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Ion Besoiu.

Phoenix & invitații săi (ora 19.30). Ca întotdeauna, seara de sâmbătă a Festivalului Cetăților Dacice înseamnă concert de muzică. Nu orice concert și nu orice muzică, însă. Pe scenă vor urca formațiile rock Paradigma, Riff și Vița de Vie, culminând cu turul de forță al veteranilor de la Phoenix. Pe scurt, o noapte incendiară, pentru care cuvântul-cheie e distracția autentică.

Rugul lui Zamolxe (ora 23.30). Focul, vinul, sabia și credința în Zamolxe… Sunt cele patru coordonate ale vieții de dac iar Festivalul Cetăților Dacice va fi ocazia perfectă să le descoperi în toată splendoarea. Mai exact, vino să vezi procesiunea de foc de sâmbătă seara, care se va încheia, târziu în noapte, cu un foc gigantic – Rugul lui Zamolxe –, în cinstea zeului dacilor.

Nume mari la această ediție…

Sergiu Nicolaescu. De zeci de ani, filmele sale au marcat cinema-ul românesc. Nu doar că au făcut istorie, dar au însoțit generații întregi de români. Altfel spus, toți am crescut cu filmele lui iar titluri caMihai Viteazul ori Nea Mărin Miliardar fac, deja, parte din lista obligatorie de filme a oricărui cinefil. La Festivalul Cetăților Dacice – conform tradiției acestuia de a oferi publicului un film despre viața dacilor – se va proiecta Dacii, una din primele superproducții românești, marca Sergiu Nicolaescu

Phoenix. Orice prezentare e de prisos. Phoenix este mai mult decât o trupă rock, mai mult chiar decât un brand. E istorie vie, fascinantă, inepuizabilă, e rock autentic și spectacol debordant, iar toți cei ce au avut șansa de a merge la concertele trupei timișorene pot confirma superlativele. Vino, deci, la festival și cântă cu Phoenix, imediat după concertele Viţa de Vie, Ruff şi Paradigma!

Daca vrei sa-i vezi pe nemuritorii daci şi la ediţia anterioară a festivalului, clik aici!

http://iatalumea.blogspot.com/2009/06/festivalul-cetatilor-dacice-prima-zi.html

http://iatalumea.blogspot.com/2009/06/festivalul-cetatilor-dacice-ziua-doua.html

Sursa articol: http://stiri.turismalba.ro

Through Time: Japan Stories - Primul Show Fusion din România!

2011-05-31T10:21:00.004+02:00

Trupa SISTEM, DJ Indie Jules şi cinci dintre cei mai renumiți artişti japonezi vor susţine vineri, 10 iunie de ora 21:00, Bucureşti, primul show fusion caritabil organizat în România, intitulat Through Time: Japan Stories. Evenimentul este organizat în scop caritabil de către Creative Library Bucureşti inspired by Toyota and the Romanian-American University (CLB), Centrul de Studii Româno-Japoneze (CSRJ) şi J-Wind Creative Consultants.

Toate donaţiile care vor fi făcute în cadrul evenimentului prin acţiuni ad-hoc de strângere de fonduri se vor îndrepta către societăţi caritabile implicate în ajutorarea copiilor din zonele afectate de cutremurul din 11 martie din Japonia.

Un mix de muzică, lumini şi caligrafie pe corpul uman

Through Time: Japan Stories va reuni percuţie neconvenţională, trance, electro şi muzică tradiţională japoneză, aducând pe scenă, alături de SISTEM, pe cei mai în vogă tineri muzicieni japonezi, Takumi Kato, interpret la taiko (tobe tradiţionale japoneze) şi Tokyo Getto Shamisen (Atsushi Sagata, cântăreţ la shamisen electric, un instrument tradiţional japonez cu coarde).

Takumi Kato este un artist independent care a mai concertat în România pe 25 şi pe 27 noiembrie 2010, susţinând la Bucureşti şi Oradea spectacole în cadrul cărora a cântat şi la taiko şi la oodaiko (cea mai mare tobă taiko cu diametrul de 1.60 metri).

Poveştile de inspiraţie japoneză aduse în Capitală în seara de 10 iunie vor fi continuate şi de Keishun, o tânără artistă de shodo, caligrafie tradiţională. Keishun este renumită pentru caligrafiile pe corpul uman. Prin arta sa, caligrafa trece dincolo de limitele convenţionalului. În show-ul de la Bucureşti, Keishun va scrie caractere japoneze pe trupurile unor tinere modele românce.

Spectacolul de la Fratelli Studios va fi în întregime onorat şi coordonat de invitatul special al serii, actorul japonez Rome Kanda. Kanda este unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de show-uri TV de divertisment din Japonia şi gazdă a emisiunii de televiziune I Survived A Japanese Game Show, ce rulează în prime time la postul american ABC şi care este difuzată în întreaga lume.

Intrarea la Through Time: Japan Stories este liberă. Rezervările pentru show-ul din 10 iunie se pot face la numărul de telefon: 0722.233.114 şi în scris, prin e-mail: creativelibrarybuc@j-wind.eu

OANA PELLEA, despre salvarea CAILOR de la LETEA

2011-05-23T16:28:00.000+02:00

Actriţa Oana Pellea a trimis zilele trecute o scrisoare "clasei politice din România", în care se întreba retoric ce au întreprins politicienii pentru salvarea cailor. Iată mai jos textul integral al scrisorii:

"Ce text echilibrat, lipsit de patetism şi de impact trebuie conceput pentru a stopa o crimă? Ce fel de text trebuie compus că să poată provocă o stopare a unei atrocităţi? Poate un mesaj, un text , o rugă, un urlet să oprească cruzimea absurdă, oarbă , scârboasă? De trei zile zeci de mii de oameni scriu pe toate forurile posibile, la toate ziarele, televiziunile etc. cerând stoparea măcelului de la Letea în care zeci de căi sunt masacraţi. Şi NIMIC! Mă adresez clasei politice din România... căci totul, din păcate, se rezolvă mai întâi de toate politic... Ce aţi întreprins, domnilor în legătură cu această problemă?... Nu mă interesează explicaţii...

Nimic nu poate argumenta crima. Cine conduce această ţară? Cine e factor de decizie? Vreau să ştiu. Spuneţi-mi cine o conduce? Eu nu mai ştiu. Vreau să le spun conducătorilor acestei ţări, oamenilor politici, factorilor de minimă decizie: aţi decăzut din starea de OM. Este sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când e vorba despre măcel asupra câinilor sau cailor?... Dar oare e sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când zeci de mii de cetăţeni ai acestei ţări sunt agresaţi, violentaţi, jigniţi, dezamăgiţi, indignaţi, nemulţumiţi de nepăsarea dumneavoastră? Cred că sunteţi Obligaţi să reacţionaţi!

Vin alegerile. Dacă nu iubiţi şi nu respectaţi Viul...de ce nu reacţionaţi barem din cinism? Nu vrea nimeni să-mi câştige votul? Dacă nu puteţi gândi frumos, gândiţi urât - dar gândiţi!
M-am săturat ca ţara mea să fie considerată criminală, hoaţă, barbară, înapoiată, pentru că dumneavoastră nu sunteţi capabili de a o sluji.

M-am săturat să mă simt mânjită de sânge nevinovat din cauza nepăsării şi automat complicităţii dumneavoastră la crime!

Iubesc România pînă la durere dar urăsc pe oricine ucide sau e părtaş la crimă.

Mesajul e patetic? Nu. E tragic. Pentru că situaţia cailor de la Letea e tragică! Nu spuneţi că nu există soluţii de rezolvare a situaţiei! Întotdeauna există o soluţie dacă există voinţa de a rezolvă problemă!"

Sursa: http://www.gandul.info

Noaptea Muzeelor, Nemesis si artefacte dacice la Alba Iulia!

2011-05-11T16:28:00.004+02:00

Vrei să afli de la însuşi Traian de ce a jefuit Dacia? Vrei să îţi mărturisească însuşi Mihai Viteazul cum a înfăptuit Unirea Principatelor? Sau poate vrei sa-ţi povestească Avram Iancu despre rănile sale...ori să stai la o şuetă cu Regele Ferdinand şi Regina Maria, rememorând bucuria Marii Uniri? Acum ai ocazia, numai într-o singură noapte pe an, pe 14 mai şi numai la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, unde toate aceste figuri vor prinde viaţă şi te vor purta înapoi în timp, acolo unde fiecare a scris bucata sa de istorie!

Astfel, între orele 21-24, indiferent ce sală a muzeului vei vizita, vei avea ocazia sa afli chiar de la angajaţii muzeului, costumaţi în peste 30 de personaje istorice, cum se scrie şi se preţuieşte istoria la Alba Iulia!

Special cu această ocazie, cele 40 de artefacte dacice, din patrimoniul cultural naţional, confiscate de autorităţile române în luna aprilie, la Orăştie, vor fi expuse în premieră de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia doar de Noaptea Muzeelor. Astfel, obiectele dacice se vor alătura pentru câteva ore statuii lui Nemesis şi basoreliefului care-l înfăţişează pe zeul Marte, descoperite de arheologii muzeului albaiulian în timpul lucrărilor de reabilitare a Cetăţii Vauban.

Aşadar, la Alba Iulia nu trebuie să mergi doar de Ziua Naţională ca să-ţi aminteşti istoria! Aici, la Alba Iulia, pe 14 mai, istoria vorbeşte de dincolo de timp!

"GOD IS A GANGSTER" - La Festivalul Dramaturgiei Româneşti!

2011-05-08T11:30:00.001+02:00

În această seară, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti care se desfăşăară la Timişoara, începând cu orele 21, la Studio TMT va avea loc în premieră absolută spectacolul God Is A Gangster susţinut de Nick Mancuso.

Povestea începe în seara de Ajun, într-un oraş nord-american fără nume, un om al străzii, alcoolic şi bolnav mintal este convins că este Dumnezeu. Neputînd face faţă suferinţei care îi macină existenţa, el cade pradă halucinaţiilor, încercînd să convingă un public imaginar că nu fiul său Isus este cel ce trebuie divinizat, ci chiar el însuşi. Povestea se construieşte în flash-uri din diverse vieţi care ar putea sau nu fi reale. Este el oare Dumnezeu? Este oare Iov, personajul biblic?

Pe măsură ce politicile globale de pe Wall Street au eviscerat clasa de mijloc americană, mulţi oameni s-au trezit pe străzi, în sărăcie, Este una dintre marile tragedii ale timpului nostru. Povestea a fost inspirată şi de Cartea lui Iov din Biblie, şi prima încercare de a o scrie a fost în urmă cu mulţi ani, cu titlul de Job’s Job (Jobul lui Iov). Cartea lui Iov este una dintre cele mai vechi poveşti ale civilizaţiilor occidentale şi vorbeşte despre un om bun căruia Dumnezeu îi testează puterea de a îndura suferinţa, pentru a-i dovedi Satanei tăria credinţei sale. În poveste, Iov îndură chinurile la care este supus şi îşi recapătă prosperitatea. În God is a Gangster, vagabondul moare îngheţat, cu inima frântă de boală şi alcool, precum şi de pierderea cumplită pe care nu a mai putut-o îndura. Totuşi, poate că în moartea sa există o licărire de speranţă în renaşterea într-un rai despre care nu ştim, de fapt, nimic. În timpurile moderne avem multe de învăţat din povestea lui Iov, multe de învăţat despre compasiune şi despre responsabilitatea faţă de aproapele nostru.

Înainte de spectacol, de la ora 19, în Sala Moruzan, Nick Mancuso îşi invită publicul la un dialog despre Hollywood, film şi teatru în general, în compania regizorului Alexander Hausvater, în cadrul evenimentului intitulat Nick Mancuso: From Hollywood with love. Spectacolul God Is A Gangster este în limba engleză, fără titrare şi durează 75 de minute.

Începe Festivalul Dramaturgiei Româneşti!

2011-05-04T12:37:00.003+02:00

Cu mic, cu mare adunaţi-vă în sălile Teatrului Naţional Timişoara pentru că în perioada 7-15 mai nu veţi scăpa fără o lecţie de cultură, ca la...teatru! Astfel, ediţia de anul acesta a Festivalului Dramaturgiei Româneşti va aduce în faţa spectatorilor o selecţie de specacole româneşti şi internaţionale, grupate pe trei mari secţiuni.

Secţiunea INTERSECŢII - gândită drept o celebrare a celor mai diverse întâlniri: de la intersecţia mijloacelor de expresie teatrală, a clasicului cu modernul, până la convergenţa diverselor mentalităţi şi universuri culturale.

În programul spectacolelor toate acestea vor contura o combinaţie inedită de creaţii teatrale: o reinterprerate a clasicului Caragiale în manieră originală marca Alexandru Dabija în piesa "O noapte furtunoasă", Teatrul Naţional Iaşi, "Opinia publică" de Aurel Baranga, Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu, un spectacol desprins din mediul corporatist, unde un interviu de angajare sfârşeşte prin a fi un test de umanitate, empatie şi toleranţă. "Metoda" după Jordi Galceran, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Nottara Bucureşti dar şi povestea Bravului soldat Svejk spusă de actori şi păpuşi deopotrivă, în acord cu viziunea regizorală a lui Alexander Hausvater în piesa "Galaxia Svejk" , adaptare după J. Hašek, Teatrul Ţăndărică Bucureşti vor face cu siguranţă deliciul publicului.

Alte două spectacole ale companiei de teatru-dans „Pál Frenák”, unul dintre ele realizat în coproducţie cu Teatrul Naţional Timişoara şi prezentat în premieră în FEST - FDR "sWitch", de Pál Frénak, compania de dans „Pál Frénak” şi Teatrul National Timisoara şi "TWINS", de Pál Frénak, compania de dans „Pál Frénak” Paris/Budapesta vor urca în scenă la secţiunea Intersecţii.

În cadrul aceleiaşi secţiuni, "Borges vs. Goya" în regia lui Arnaud Troalic, Compania Akté Le Hâvre - spectacol ce reuneşte două texte de Rodrigo Garcia – ridică în discuţie două întrebări vitale pentru timpurile în care trăim: Cum putem scăpa de modele impuse şi ce le transmitem cu adevărat copiilor noştri?

Programul secţiunii:

"Metoda" după Jordi Galceran, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Nottara Bucureşti, luni, 9.05, ora 19:00, Sala Mare TNTm

"Opinia publică" de Aurel Baranga, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu, marţi 10.05, ora 21:00, Sala 2
"TWINS " de Pál Frénak, compania de dans „Pál Frénak” Paris/Budapesta, joi, 12 .05, ora 21:00, Sala mare TNTm
"sWitch" de Pál Frénak, compania de dans „Pál Frénak” şi TNTm, vineri, 13.05, ora 21:00, Sala 2
"Borges vs. Goya" de Rodrigo Garcia, regia Arnaud Troalic, Compania Akté Le Hâvre (spectacol în limba franceză şi spaniolă cu supratitrare), sâmbătă, 14.05 şi duminică, 15.05 ora 17:00, Sala TMT/TGST
"Galaxia Svejk" , adaptare după J. Hašek, regia Alexander Hausvater, Teatrul Ţăndărică Bucureşti, dumnică 15.05, ora 19, sala mare TNTm O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional Iaşi, duminică 15.05, ora 21:00, Sala 2

Secţiunea PERFORMANCE va debuta cu spectacolul "The Thrill of It All", „un exerciţiu de participare ce pleacă de la ideea că a fi un membru al audienţei nu înseamnă să te instalezi confortabil într-un fotoliu şi să asişti apărat de întunericul sălii, ci să participi”, după cum notează criticul de teatru Cristina Modreanu.

Tot din această secţiune mai fac parte si două one-man-show-uri, susţinute de doi canadieni cu reputaşie considerabilă peste Ocean. Astfel, Nick Mancuso va susţine spectacolul "God is a Gangster", inspirat din Cartea lui Iov, iar toni Nardi, va interpreta one-man show-ul "Two Letters...And Counting".

Programul Secţiunii:

"The Thrill of it All" (Cât e de minunat), compania Forced Entertainment (Anglia; spectacol în limba engleză cu supratitrare), sâmbătă 7.05 şi duminică 8.05, ora 19:00, Sala mare a TNTm
"God is a Gangster" , de/cu Nick Mancuso (Canada), duminică, 8.05, ora 21:00, Studio TMT
"Two Letters… And Counting!" de/cu Toni Nardi (Canada), sâmbătă 14.05, ora 21:30, Studio TMT

Secţiunea OPEN AIR va fi deschisă de spectacolul în aer liber al celor de la Bycicle Ballet din Marea Britanie. "The Dance of Cycling" este un spectacol inspirat din poveşti personale, din lumea haotică şi câteodată perfidă a ciclismului.

Programul Secţiunii:

"The Dance of Cycling" cu trupa Bycicle Ballet (Anglia), duminică 8.05, ora 15:00 şi 16:00, Parcare Shopping Center Bega
"The Time of Mothers" cu trupa Osmego Dnia (Polonia), joi, 12.05,ora 22:00, Piaţa Victoriei
„Casa Poporului”, un proiect de artă activă pentru reintegrare socială şi educaţie creativă Ofensiva Generozităţii, realizat cu sprijinul Penitenciarului Craiova, regizor Bogdan Georgescu, miercuri, 11.05, de la ora 17:00, la Studio TMT.

De asemenea, în programule diţiei de anul acesta a Festivalului Dramaturgiei Româneşti va avea loc şi concursul Cel mai bun spectacol pe un text românesc unde vor fi supuse aprecierii juriului spectacole ce abundă în subiecte autentice şi imediate, conturând o direcţie în care vocile teatrale se individualizează din ce în ce mai pregnant.

"Declar pe propria răspundere" de Alina Şerban, regia David Schwartz, Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucureşti – duminică, 8 mai, ora 17:00, Studio 5. Producţia reconfigurează, plecând de la jurnalul unei tinere de etnie romă, un traseu iniţiatic finalizat în acceptare şi definire a propriei identităţi.

"Felii" de Lia Bugnar, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu – Luni, 9 mai, ora 17:00, Sala 2. Cameleonica Ofelia Popii – laureată a premiului UNITER tocmai pentru interpetarea din acest spectacol – recrează în „Felii”, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, cinci destine feliate iremediabil în faţa morţii bărbatului aflat în centrul existenţei acestora.

"Graffiti.drimz" de Alina Nelega, regia Alina Nelega, Teatrul Odeon, Bucureşti - marţi, 10 mai, ora 17:00, sala TMT/TGST

"Playlist" de C.C.Buricea Mlinarcic, regia Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare - marţi, 10 mai, ora 19:00, Sala Mare TNTm

"Casa M" , un spectacol de Luminiţa Ţicu, Centrul de arte Coliseum Chişinău - marţi, 10 mai, ora 21:00, Studio TMT

"Jack Lunetistul" de Radu Macrinici, regia Gelu Badea, Teatrul de Nord Satu Mare - miercuri, 11 mai, ora 18:00, Sala mare TNTm

"Blifat" de Gabriel Pintilei, regia Alex Mihail, Teatrul Odeon Bucureşti - miercuri, 11 mai, ora 21:00, sala TMT/TGST . În „Blifat”, un puşti în vârstă de opt ani îşi pedepseşte familia pentru intoleranţă şi pentru moştenirea genetică pe care a primit-o (în rolul tatălui, Florin Zamfirescu).

"Ca pe tine însuţi" de Maria Manolescu, regia Radu Apostol, Teatrul Foarte Mic Bucureşti - joi, 12 mai, ora 17:00, Sala TMT/TGST

"Roşia Montană / pe linie fizică şi pe pe linie politică" , texte de Peca Ştefan, regia Radu Apostol, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, Teatrul Maghiar de Stat Cluj - joi, 12 mai, ora 19:00, Sala 2. Abordat teatral din prisma trio-ului Peca Ştefan, Andreea Vălean, Gianina Cărbunariu, Roşia Montană - aşa cum locul îşi defineşte coordonatele în spectacolul cu acelaşi titlu prezentat de Teatrul Maghiar din Cluj - depăşeşte calitatea de subiect “fierbinte” şi deschide o discuţie mai largă despre lume, despre moralitate într-o societate polarizată.

"Ich Clown" de Vera Ion şi Sorin Poamă, trupa TureT - vineri, 13 mai, ora 17:00, Studio 5

"9 grade la Paris", scenariul şi regia Peter Kerek, Teatrul ACT Bucureşti - vineri, 13 mai, ora 19:00, Studio TMT

"Mady.baby" de Gianina Cărbunariu, regia B. Fülöp Erzsébet, Teatrul de Stat „Csiky Gergely” Timişoara (spectacol în limba maghiară cu traducere la căşti) - sâmbătă, 14 mai, ora 14 şi 16, microbuzul TMT

"România 21" de Peca Ştefan, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, regia Pia Furtado - sâmbătă 14 mai, ora 19:00, sala Mare TNTm. „Cu România 21”, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ propune o piesă-întrebare, o încercare de a diseca în stil brechtian tot ceea ce înseamnă istoria recentă a României. Sunt doar câteva mostre ale unei dramaturgii care îşi fundamentează parcursul.

Aşadar, spectacolele vor avea şi anul acesta o tematică diversificată, menită să capteze atenţia publicului şi, deopotrivă să demonstreze încă o dată că, în sala de spectacol, atunci când este vorba despre arta teatrală, barierele dintre scenă şi sală sunt depăşite cu maiestrie, de magia talentului şi a interpretării!

Sursa Foto: Teatrul National Timisoara

Traditii de Pasti

2011-04-18T13:36:00.000+02:00

Povestea bunicul, acum in prag de Paste… despre tineretile sale cu atata drag, incat m-am asezat langa el, asemenea puilor cuibariti langa closca. Ti-era mai mare dragul sa-l asculti cum, flacaiandru fiind, pleca prin sat cu flacaii cei mari, pe la casele fetelor, cu udatul.

In ziua de Paste, copiii merg pe la casele fetelor pentru a aduna oua. Daca intr-o casa sunt cinci fete, baietii primesc cinci oua, spunea bunicul. Tare iti era drag sa-l asculti cum povestea. Bunicul era mic, avea vreo 12-13 ani, nu uda el fetele. Acum are 76 si inca-i vioi ca o zvarluga.

Traditia spune ca fetele se uda cu un manunchi facut din busuioc, inmuiat in apa, la fel ca botezul casei, cu aghiazma. Feciorii udau felele nemaritate si apoi le pupau pe obraz si mare veselie era intre fete caci asta insemna ca erau bine vazute intre feciori. Dar bunicul isi aminteste ca udatul fetelor se facea in cea de-a doua zi de Pasti, caci in prima, se perindau copiii pe la casele fetelor de strangeau ouale, cu care faceau mai apoi concurs. Se strangeau laolalta si ciocneau iar cel care spargea cele mai multe oua, le lua acasa.

Bunicul dadea roata ochii pe la nepoti. Care oare se va duce la anul dupa stransul oualelor? Ofta incet si depana firul povestii… din desaga lui cu amintiri bunicul a mai scos o traditie. Se spune la Dorna ca in prima zi de Pasti nu se mananca oua si nu se doarme. Ouale doar se ciocnesc si se mananca a doua zi. Dar neaparat somnul trebuie amanat pana de cu seara, caci altfel, ploaie multa se revarsa peste dealuri si iti va uda fanul, vara.

O alta traditie spune ca, prin unele parti ale Bucovinei, in dimineata Pastelui, fetele spala limba clopotelor cu apa neinceputa, iar mai apoi, se spala cu acea apa, pe fata ca sa fie si mai frumoase. apa trebuie adusa de un fecior care, de la fantana pana la biserica nu a vorbit cu nimeni in drumul sau.

Acum nu stiu daca cineva mai tine si prin partile acelea obiciurile acestea, dar cu siguranta oua multe se strang si acum in ziua de Paste. Am vazut in ochii bunicului ca, pe furis, inca mai merge pe la case de fete frumoase, chiar daca acum, mai mult cu gandul…

PS: Mi-am luat si eu traistuta pentru oua si am intrat la bunicul unui prieten. Cand m-a vazut cu traistuta, i s-a luminat fata. pesemne isi aducea aminte de fecioria lui...

România Trezeşte-te!

2010-12-01T14:46:00.000+01:00

Din visu-acesta-ntunecat

Ridică-te şi umblă,

Fără de păcat!

Trezeşte-te şi ia-ţi din colb

Cuşma ce ai uitat,

Cât ai fost rob!

Însufleţeşte-ţi pieptu' a născare

Şi dă-i crezului tău,

Puterea de-a fi tare!

Sa te înobileze oriunde ai să mergi

Şi nu tot cu dispreţ

Poporul tău să negi!

Ridică-te şi umblă

Popor năpăstuit

Căci multă vreme pe o roată

Ai stat tu răstignit!

Fii mândru de sângele ce-ţi curge şi-azi prin vene

Fii gata iar de luptă

Când bunii-or să te cheme!

Şi nu cu frică şi ochii în pământ

Să împlineşti străvechiul, sfântul legămănt!

Ci cu curaj şi în picioare stând

Nu în genunchi, o viaţă tot slujind!

Fii dreaptă, România mea

Căci timpul se tot scurge din clepsidra ta!

Trezeşte-te şi luptă pentru ce-i al tău

Neam şi pământ,

Trecut şi viitorul nou!

Fă-ţi tu destinul nescris şi nejucat la sorţi

Şi nu mai sta cerşind, cu mana-ntinsă pe la porţi!

Ridică iar privirea, priveşte înainte

Ridică-te şi calcă, pe lacrimi şi cuţite!

Să nu-ţi mai stea în cale

Nici hoţi, şi nici duşmani

Şi tu nu te mai vinde

Pe mai nimic, la vămi!

Eşti sânge nobil, cu greu şi luptă aparat!

Respiră România şi ia-ţi ce ţi-a fost dat!

Şi strigă-ţi de departe şi vrerea, LIBERTATEA

Revino-ţi ROMANIA şi cere-ţi demnitatea!

Clarisa Iordache

Sărbătoare în cetatea Unirii!

2010-11-30T13:42:00.001+01:00

Ca în fiecare an, Alba Iulia îmbracă odată cu Ziua Naţională a Românilor, strai de sărbătoare. Doar că anul acesta, manifestările pregătite de oficiali vor readuce atmosfera Marii Uniri, dar şi pe cea a vremurilor apuse, printre participanţii de astăzi. Astel, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia pregăteşte o surpriză deosebită celor care îi vor trece pragul de Ziua Naţională a României.

În acest sens, publicul vizitator va fi întâmpinat de peste 20 personaje istorice, de la omul preistoric, dac, legionar roman, cavaler medieval, conte şi contesă, până la un fruntaş politic interbelic participant la Marea Adunare de Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Dar nici personalităţile istorice româneşti nu vor lipsi, regele Ferdinand I, regina Maria, Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu şi Traian vor fi şi ei prezenţi la muzeul albaiulian.

Alături de aceste personaje, interpretate de angajaţii muzeului, vizitatorii vor mai putea admira expoziţia de bază dar şi nu mai puţin de 4 expoziţii temporare, extrem de spectaculoase: Evoluţia Armelor: din preistorie până în epoca modernă, Salonul Internaţional de Machete- Alba Iulia 2010, Doi exploratori din judeţul Alba: Franz Binder şi Samuel Fenichel şi Camee şi geme din colecţia Muzeului Naţional al Unirii.

Muzeul Naţional al Unirii va fi deschis de la ora 11.00 până la ora 19.00. Intrarea în Sala Unirii va fi liberă.

Aşadar, La Mulţi Ani, România! Vei reuşi să ne înveţi şi anul acesta ce înseamnă să iubeşti româneşte şi, mai ales, ce înseamnă sa îţi preţuieşti înaintaşii! Şi unde altundeva, dacă nu aici, în marea cetate a Marii Uniri! La mulţi ani, România! La mulţi ani, Alba Iulia!

Manastirea Tismana - sfintenie in tacere

2010-11-24T16:38:00.006+01:00

"Veniti la Tismana: liniste, dumbravi minunate si ape curgatoare ce tasnesc de pretutindeni"… Asa s-ar putea caracteriza in cateva cuvinte pretiosul lacas, Tismana. O liniste rascolitoare, un aer incarcat de sfintenie, un peisaj de basm si un clopot batran care anunta in ceasurile importante, veghea. Nu, nu este o poveste. Este reala si se afla in judetul Gorj. Si, dincolo de datele istorice fara indoiala, deosebit de importante, ceea ce conteaza si ramane in suflete este starea pe care o ai in asemenea locuri, precum Tismana.

Ctitorie a Cuviosului Nicodim, alaturi de o alta perla a ortodoxiei romanesti Vodita, manastirea Tismana dateaza inca din secolul al XIV-lea, din vremea domnitorului Vladislav (Vlaicu) Voda. De-a lungul timpului, manastirea a suferit transformari, imbunatatiri dar si tot felul de nenorociri. Biserica a fost sfintita la 15 august 1378, purtand hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Este construita în stil bizantin, plan triconic, cu ziduri de piatra foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos si pridvor si este sustinută de contraforti şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul si o parte din naos.

Cu toate ca timpul si-a lasat amprenta in zidurile groase, in pictura ce impodobeste cu maiestrie peretii vestitului lacas, el nu a reusit sa inlature un singur lucru, cel mai important: credinta. Manastire de monahii, Tismana este la ora actuala un exemplu graitor al ortodoxiei romanesti si un loc vizitat anual de sute de pelerini, chiar si de peste hotare.

Licurici si rugaciuni nocturne

Cand intri pe poarta manastirii,descoperi o lume cu totul noua. Dincolo de norii grei ai diminetii, de atmosfera racoroasa si bruma asternuta peste toata fiinta acestei lumi, la Tismana auzi glasul cel greu al clopotului. Vesteste chemarea la rugaciune. Poate nu cu o forta atat de mare ca altadata dar cu o voce grava, de intelept care a vazut multe si a trait multe.

Vorbeste lumii despre inviere, despre trezire si desteptare in credinta. Si, parca exact ca un facut, chiar in zorii zilei, in fata portii imense si greoaie de lemn, isi fac apartitia primii nevoitori. Femei simple, apasate de ani si de griji, vin la manastire sa se inchine. Vin sa aduca daruri si multumire. Vin sa se roage pentru iertare si izbavire. Pentru ele si ai lor. Pentru lume si toata suflarea cea dumnezeiasca. Pentru cei osanditi si insetati intru dreptate.

Odata cu trecerea timpului, spatiul din fata portii se umple incet. Pelerini veniti din toate colturile tarii vor ingenunchia in fata altarului si in fata mormantului Sfantului Ctitor Nicodim. Si parca de aici, tacerea a inceput sa prinda glas. Un murmur usor, urmat de lacrimi si tacere. Din nou tacere. Pana tarziu in noapte.

De acolo, lumea incepe sa se transforme odata cu lasarea primului val de intuneric. Mii de licurici isi fac apartitia printre verdeturile ce impodobesc zidurile manastirii, indicandu-ti ca intr-un felinar imens, drumul spre usa bisericii. Maicutele rostesc rugaciunile potrivite si, atunci cand ochii neavizati ai pelerinilor sunt mult prea departe de ele, deschid cartile cele vechi si canta din ele, intr-o limba parca nepamanteana. E limba stramosilor, limba cea veche si greaca. Cea pastrata in taina si cu frica de Dummnezeu. Aici la Tismana, timpul trece altfel. In tacere. Si singurul murmur care brazdeaza noaptea, cea de mule ori presarata cu fulgere si furtuni, singurul murmur pe care il auzi este rugaciunea. Spusa in sfiala, doar pentru cine o poate auzi.

O alta zi, alt glas de clopot si o pestera

Si asa, prin intuneric si lumina, lumea se trezeste iar la viata. Este anuntata ca o zi, o alta zi a inceput. Clopotul cel batran nu uita sa isi faca mereu datoria. De cateva sute bune de ani incoace. Si fiecare fiinta care ii aude glasul stie ca aici la Tismana este o alta lume, o lume aproape perfecta, departe de tumultul cotidian citadin. Departe de necredinta si amaraciune. In liniste, tacere si sfintenie.

Odata ce ziua si-a capatat drepturile, incepi sa descoperi pas cu pas, tot ceea ce ti se parea pe timp de noapte, misterios si impunator! In spatele maretelor ziduri se afla un loc plin de legende: pestera Sfantului Nicodim! Ascunsa printre pereti de stanca dar totusi vizibila prin prezenta unei cruci imense la intrare, pestera i-a fost adapost multa vreme vrednicului Nicodim, aici petrecandu-si mare parte din vreme, in post si rugaciune.

Accesul catre pestera este greoi si nu este recomandat decat celor care au experienta muntelui si echipament de alpinism. Cu toate acestea, nenumarati vizitatori si pelerini si-ar dori sa stea macar o singura secunda in aceste locuri incarcate de sfintenie. O alta pestera, alt loc de rugaciune si adapost se afla chiar in peretele din stanga al stancii ce impresoara poarta din fata bisericii manastirii. Pestera se poate vizita de catre pelerini iar accesul nu este deloc dificil. Evident ca si aici, locul este impresurat de o serie de legende, toate amintind de credinta si sfintenia stramosilor.

Lumea reala, la granita cu fantezia

Aici la Tismana totul pare desprins dintr-o alta lume. De la cactusii care cresc fara nici o explicatie logica la asemenea inaltimi, unde temperaturile nu sunt cele de care au ei nevoie, pana la tot felul de mistere relatate de zeci de persoane, de-a lungul timpului. Este un loc incarcat de spiritualitate si traditionalism. Nu mai departe de poarta manastirii vei gasi un mestesug vechi de cand lumea: olaritul. De ani buni, un mosneag uitat parca de vreme, isi vinde tot in tacere arta: farfurii impodobite. Ochi de paun, simbolul focului sau celebra spirala dacica stau cuminti pe ceramica gorjeana.

Si toate sunt realizate in tacere si cu multa dragoste. Foloseste pulberea de piper pentru a obtine culorile: rosu si negru, galbenul este scos din boabe de mustar iar albastrul, ei bine albastrul concureaza de sute de ani cu cel al Voronetului. Cu toate acestea, culoarea predominanta este rosul, acelasi rosu pe care il regasesti si in picturile manastirii Tismana.

Tismana, maret cuib al Basarabilor asteapta, tot in tacere sutele de pelerini. Tot asa cum, in tacere s-a ridicat ctitoria Sfantului Nicodim. Pe drumul de intoarcere, incepi sa te desprinzi usor de lumea de basm de aici. Cararea croita printre brazi intelepti te va purta inapoi, in lumea reala, cea cu putina credinta. Cea prea putin sfanta. Si dincolo de tacerea apasatoare pe care o iei cu tine, un singur glas te va insoti pana data viitoare cand pasii te vor purta catre Tismana. Acelasi glas, acelasi clopot uitat de vreme...

Salonul International de machete, 2010

2010-11-23T10:21:00.001+01:00

Acum, in prag de iarna, Alba Iulia va gazdui la Muzeul National al Unirii o expozitie deosebita: Salonul International de machete, Alba Iulia 2010!

Una peste alta, organizatorii vor pune la dispozitia publicului, sute de machete si diorame. Acestea sunt realizate de machetisti din diferite centre de profil din Romania, Ungaria, Italia si Turcia.

Veti putea admira tot felul de machete reprezentand avioane, elicoptere, tancuri, trenuri, tramvaie, nave maritime, diorame si figurine, realizate cu multa grija si migala de pasionatii in domeniu.

Cu siguranta ca va fi o experienta interesanta pe care ar fi bine sa nu o ratati! Si, daca tot avem expozitie noua, atunci va invitam si la vernizajul acesteia, care va avea loc in data de 23 noiembrie, incepand cu ora 12, la Muzeul National al Unirii Alba Iulia!

Diwali, Festivalul Luminilor

2010-10-26T16:11:00.007+02:00

India ofera celor care o viziteaza un exemplu graitor despre pastrarea cu neclintire a unor traditii de mii de ani ce reprezinta adevarate lectii de viata. Asa este si Diwali, Festivalul Luminilor, care va avea loc aici intre 5-9 noiembrie. Daca ai ajuns sa vizitezi acesta destinatie, te invitam sa iei parte la acest ceremonial care dureaza cinci zile. Nimic din ceea ce stiai pana acum despre celebrarea zeitatilor nu ti se va parea cunoscut aici.

Denumit si Festivalul Luminior, Diwali este de departe cel mai raspandit moment multicolor de sarbatoare al indienilor. Este o sarbatoare a bucuriei, a fericirii, a luminii si exuberantei. Raspandit pe intreg teritoriul Indiei, festivalul incepe la jumatatea lunii hinduse Kartik (este a opta luna din an, octombrie/ noiembrie).

Pe toata durata celor cinci zile cat tine acest festival, lampi cu ulei si lumanari sunt aprinse si lasate sa arda tot timpul noptii in interiorul si exteriorul caselor. Festivalul reprezinta o feerie de culori, lumina si bucurie. In traditia hindusa lumina simbolizeaza bunatatea si este specifica zeitatilor pe care acestia le venereaza in timpul sarbatorii Diwali. In fiecare dintre cele cinci zile este celebrata o anume zeitate.

Lakshmi Pujan, ocrotitoarea oamenilor bogati

Prima zi este dedicata zeitei Lakshmi Pujan care reprezinta bogatia. In traditia hindusa un om bogat este protejat de catre zei datorita faptelor bune pe care le-a facut in vietile anterioare. Tot acum se incheie si anul financiar indian si se fac ultimele socoteli. Toti oamenii de afaceri incep un nou calendar pentru planificarea intalnirilor, iar, registrele contabile sunt venerate intr-un ceremonial special in care Zeita Lakshmi este rugata sa le binecuvanteze. Aceasta zi mai este denumita si DHANTERAS sau DHANTRAYODASHI. Dhan inseamna in limba hindusa bogatie, prosperitate si este situata in calendarul indian in a treisprezecea zi a lunii Kartik. Tot acum, casele si birourile sunt decorate cu motive traditionale specifice acestei sarbatori, colorate in nuante vii pentru a-i ura bun venit Zeitei Lakshmi. Pentru a indica lunga sa asteptare, mici urme de pasi realizati din faina de orez sunt asezate pretutindeni prin case. In partea sudica a Indiei vitele sunt considerate a fi incarnarea Zeitei Lakshmi si implicit venerate in aceasta zi.

Narak Chaturdasi si cerceii Marii Preotese

Aceasta a doua zi a Festivalului Diwali sarbatoreste eliberarea de sub tirania regelui Narakasur. Legenda spune ca acest Narakasur, un rege vestit pentru cruzimea sa, stapan peste provinciile din sudul Nepalului, dupa o victorie asupra Lordului Indra, a furat cerceii Marii Preotese, Aditi si a luat prizoniere 16 000 de preotese, inchizandu-le in haremul sau. Krishna l-a ucis pe crudul rege, a eliberat prizonierele si a inapoiat cerceii Marii Preotese Aditi. Ca un simbol al victoriei sale, Krishna si-a manjit fruntea cu sangele regelui, s-a intors acasa in zorii zilei de Narakachaturdashi si a fost spalat si inmiresmat cu ulei aromat de catre localnicele din zona. De atunci, dateaza obiceiul imbaiatului inainte de zorii zilei.

Regele din intunericul pamantului

A treia zi a Festivalului Diwali vorbeste lumii despre Bali, un faimos rege al Indiei, care a suparat zeii prin comportamentul sau, iar acestia au vrut sa-l pedespseasca. Asadar intr-o zi un baiat s-a prezentat inaintea lui implorandu-l sa-i dea atat pamant cat pot cuprinde trei pasi de-ai sai. Regele a fost de acord dar baiatul care nu era altul decat Zeul Vishnu a acoperit cu primul pas cerul, cu al doilea intregul pamant si l-a intrebat apoi pe regele Bali unde sa-si puna cel de-al treilea pas. Acesta din urma i-a spus ca se poate aseza pe capul sau. Vishnu s-a asezat cel de-al treilea pas pe capul regelui si in acelasi timp l-a impins pe acesta sub pamant. Totodata Vishnu i-a oferit regelui lampa intelepciunii si i-a dat voie sa se intoarca pe pamant odata pe an sa aprinda milioane de lampi pentru a raspandi ingnoranta si intunericul interior.

Govarthan si „umbrela” Gok

Cea de-a patra zi a festivalului celebreaza incoronarea regelui Vikramaditya dar si venerarea muntelui Govardhan. Se spune ca, mai demult, locuitorii Gokul-ului se inchinau zeului Indra. Krishna le-a interzis acestora sa-l mai venereze pe Indra care, drept razbunare, a trimis un potop asupra Gokul-ului pentru a-l inunda. Dar Krishna a salvat Gokul-ul ridicandu-l deasupra muntelui Govardhan tinandu-l ca pe o umbrela. Astazi, in mai multe zone ale tarii se realizeaza coline in miniatura care sunt venerate de catre locuitori. Mai mult, in temple din Mathura si Nathadwara zeitatilor fac baie in lapte, sunt decorate cu pietre pretioase si li se aduc drept ofrande dulciuri in forma de coline.

Tilak, semnul dragostei fratesti

Cea de-a cincea zi a festivalului vorbeste lumii despre Zeul Mortii, Yamraj care si-a vizitat sora in aceasta zi. I-a adus drept cadou o tilak (acel semn distinct al indienilor, care poate avea diferite culori) pe care i-a pus-o pe frunte. Drept rasplata, Yami l-a invitat la masa, au savurat impreuna tot felul de dulciuri, dupa care la randul ei, i-a daruit un semn al dragostei sale, un cadou facut chiar de propriile sale maini. De atunci, acesta zi este celebrata ca un simbol al dragostei intre frati.

In nordul Indiei aceasta zi este dedicata Zeului Rama. Indienii din zona il sarbatoresc deoarece cel de-al saselea Guru al lor, Guru Hargobindji a obtinut o importanta victorie ceea ce le-a adus indienilor o fericire enorma. In sudul tarii este sarbatorit Krishna si victoria sa asupra Narakasura, iar in nord se celebreaza Zeita Kali a puterii, cea care a distrus-o pe Bakasura.

In India, fiecare regiune a tarii sarbatoreste zeitati diferite. Cu toate acestea, ceea ce le aduce la un loc este sentimentul de bucurie, exuberanta, linistea interioara si lumina sufleteasca care izvoraste din inimile indigenilor. Festivalul in sine, unic in lume, este un exemplu pentru intreg mapamondul si vorbeste despre conciliere, intelegere, intelepciune si iertare. Totul aici este pur si luminos. Iar lumina incandescenta care arde timp de cinci zile neincetat povesteste lumii intregi despre o traditie milenara respectata cu strictete de catre toti indienii.

Sursa Foto: beautiful-wallpaper-collection.blogspot.com

Halloween-ul si Sarbatoarea Sufletelor

2010-10-26T15:57:00.006+02:00

La 31 octombrie, oameni din lumea intreaga sarbatoresc Halloween-ul. In ultimii ani aceasta sarbatoare a luat amploare, asa ca daca te afli mai ales in America, dar nu numai, te poti bucura alaturi de cei dragi de o traditie specifica doar catolicilor, dar respectata ca si moment festiv de nenumarati oameni.

Sarbatorit inca din secolul al VII-lea e.n., Halloweenu-ul avea ca data de celebrare ziua de 13 mai. Ulterior, odata cu trecerea timpului, Ziua Tuturor Sfintilor cunoscuti si necunoscuti este sarbatorita la data de 31 octombrie de catre catolici si anglicani deopotriva, dar si de catre o buna parte a ortodocsilor.

Dar catolicii si anglicanii mai au in calendar o sarbatoare tot la fel de importanta: Sarbatoarea Sufletelor. Este o zi in care cei vii se roaga pentru ca sufletele celor morti sa fie primite in Rai. Sarbatoarea are o traditie care dateaza inca din secolul al V-lea e.n. chiar daca la acea vreme nu era celebrata ca astazi la data de 2 noiembrie. Totusi, ceva din acest ritual de celebrare a fost pastrat pana in zilele noastre, si anume rugaciunea pentru cei decedati.

Mutata ca data la 1 Noiembrie, de catre Papa Gregory al III-lea, Halloween-ul consta de fapt, intr-un priveghi pentru ziua urmatoare in care se va oficia masa data sfintilor. Dar, in zilele noastre, Halloween-ul este asociat cu o sarbatoare a vrajitorilor, dominata de lampi facute din dovleci, costume care mai de care mai ciudate si haioase, si traditionalul „ne dati ori nu ne dati”. Majoritatea copiiilor merg acum din casa in casa, deghizati in vrajitoare sau in tot felul de creaturi interesante si aduna de pe la fiecare ciocolata, nuci, mere sau bomboane oferite de catre localnici.

Atunci cand cele doua sarbatori (Sarbatoarea Sufletelor si Ziua Tuturor Sfintilor) au fost mutate in luna noiembrie, ele au coincis cu celebrarea Anului Nou celtic, zi care era denumita Samhain. La 1 noiembrie celtii sarbatoreau reintoarcerea turmelor de la pasunat, strangerea recoltelor si pregatirea pentru sezonul rece. Era, de asemenea, un moment in care diferite probleme legale erau solutionate si era restabilita posesia asupra terenurilor. Samhain nu era, nici pe departe, numele vreunei zeitati pagane ci, pur si simplu, desemna celebrarea unui nou an, sarbatoare care incepea odata cu lasatul serii, in data de 31 octombrie.

La fel ca si dacii, celtii credeau in nemurire si erau convinsi ca in ultima zi din an, spiritele mortilor se reintorc la vechile lor case. In ultimele secole, mai marii crestinismului au hotarat ca cele doua sarbatori, Ziua Tuturor Sfintilor si Ziua Sufletelor sa coincida cu celebrarea Anului Nou celtic pentru a putea realiza astfel o continuitate a acestor traditii.

Ramane totusi un adevarat mister cum Halloween-ul a ajuns de-a lungul timpului sa semnifice o sarbatoare inchinata vrajitorilor si sufletelor neodihnite ale celor morti, cand, asa cum spune traditia, ea semnifica Ziua Tuturor Sfintilor.

Sursa Foto: www.sxc.hu

Masti - expozitie fotografica la Muzeul Taranului Roman

2010-10-26T13:40:00.003+02:00

Sambata, 30 octombrie, va avea loc la Muzeul Taranului Roman, Sala Foaier, vernisajul dublei expozitii itinerante de fotografie „Masti”. Vernisajul va incepe la orele 17.

Parte a Festivalului International de Muzica de Camera „SoNoRo”, evenimentul reprezinta intalnirea cu artistii fotografi Hiroshi Watanabe (Los Angeles) si Dragos Lumpan (Bucuresti), oferind ocazia experimentarii vizuale a temei din acest an a Festivalului: „Un Ballo in Maschera”.

„Ursi si alte masti”, ne face cunostinta cu obiceiurile de anul nou din Romania contemporana. Fotografiile lui Hiroshi Watanabe au in centrul atentiei mastile unei celebre scoli teatru Noh, cea a clanului Naito. Exceptionalitatea acestora nu este doar amprenta vechimii lor, ci si emblema unei unice maiestrii.

Palatul Sturdza, martirul de la Miclauseni

2010-10-24T12:25:00.009+02:00

Frumusetea o gasesti in orice colt al acestei tari te-ai afla. Nu e nevoie sa cauti prea mult, nu e nevoie sa strabati sute de kilometri, pentru ca ea se afla, chiar daca uneori ascunsa de privirile curiosilor, aproape oriunde.
La 65 de km de Iasi, intr-o frumoasa padure ce aminteste de basmele copilariei se afla un castel. Fara indicatoare pe drum, fara porti din fier forjat, fara majordomi la intrare. E un castel care si astazi aminteste de prigoana parca urzita din zorile genezei, asupra acestui popor si a patrimoniului sau. E castelul Sturdza, o importanta piesa arhitecturala in cultura poporului nostru.

Edificiul are o poveste trista, la fel ca majoritatea obiectivelor cu potential turistic de la noi din tara. Ridicat in stil neogotic de familia Sturdza intre 1880 - 1904 pe locul vechiului conac, castelul te duce imediat cu gandul la impunatoarele castele feudale sau la Palatul lui Cuza, de la Ruginoasa.

Castelul a fost parasit in timpul celui de-al doilea razboi mondial si folosit drept adapost pentru prizonierii nemti. In iarna anului 1944, rusii au folosit o mare parte din valoroasele carti din colectiile familiei Sturdza pe post de combustibil, iar altele, la impachetarea marfurilor. Din 1960, castelul Sturdza a folosit drept sediu pentru un centru de plasament pentru copiii cu handicap psihic sever. In acea perioada, un incendiu a mistuit mansarda si ultimile piese originale din mobilierul castelului. Apa cu care a fost stins incendiul a ajutat la degradarea progresiva a peretilor castelului. Si asa, gloria si frumusetea de altadata, truda familiei Sturdza s-a risipit, bucata cu bucata, cu fiecare usa sau geam smulse, cu fiecare portiune de pardoseala furata si folosita ca lemne de foc.

Castelul a fost donat de Ecaterina Cantacuzino, in 1947 Episcopiei Romanului, impreuna cu biserica ctitorita de parintii sai (Gheorghe si Maria Sturdza) si aflata in apropierea castelului, precum si 30 de hectare de padure. Azi, castelul se afla sub obladuirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Manastirea Miclauseni, Biserica construita de familia Sturdza, locul unde si astazi se inalta rugaciuni de multumire si poate, de reinvierea celui ce a fost odata, domeniul familiei Sturdza.

Lucrarile de restaurare se presupune ca ar fi inceput. Intr-adevar, pe dinafara castelul te trimite lesne cu gandul la legendele cu printese si cavaleri pe cai albi, la o perioada de prosperitate si bunastare materiala. In interior nu am reusit sa vad mai nimic. Dar...

Iti taie rasuflarea. Fiecare turn, fiecare piesa arhitecturala, fiecare fereastra, ascunde cate o poveste. Fiecare usa inchisa, inchide dincolo de ea, o sala de bal, plina cu printi, printese, voaluri, rochii scumpe, biblioteci imense si carti vechi. Ar fi frumos sa le vedem aievea iarasi, nu-i asa? Ar fi frumos sa trecem pragul acestui castel si sa pasim intr-o lume care, desi nu e departe de zilele noastre, e din pacate, demult uitata!

Cum am putea oare sa pastram macar, daca nu sa reinviem frumusetea? Prin cinste? Prin respect? Prin implicare? Poate ar fi un pas... dar noi inca n-am invatat sa mergem, in acest fel. Inca ne impiedicam. Iar piedica noastra se numeste Ignoranta!

Pana cand vom ajunge sa mergem iarasi in picioare, castelul de la Miclauseni, ca de altfel nenumarate obiective turistice importante va ramane tacut, in urma noastra, acelora putini care-i trec prin fata anual, cu portile inchise!

Sursa foto: iatalumea.blogspot.com

Începe SoNoRo!

2010-10-08T11:56:00.011+02:00

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, aflat anul acesta la a cincea ediţie, va avea loc între 31 octombrie şi 14 noiembrie la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Peste 30 de artişti internaţionali de cel mai înalt nivel vor susţine 14 concerte în 13 locaţii spectaculoase. 9 concerte sunt programate la Bucureşti, unul la Iaşi şi 4 la Cluj.

Concertul de deschidere va avea loc în Sala Unirii din Palatul Cotroceni.Pentru prima oară, Festivalul SoNoRo are în acest an un titlu: „Un ballo in maschera“ sau „Bal mascat“. Repertoriul inclus în programul festivalului, precum şi evenimentele conexe ale acestuia au fost inspirate din motivul măştilor, balului şi al carnavalului.

În plus, pentru a marca aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Frédéric Chopin şi a lui Robert Schumann, creaţia muzicală a celor doi compozitori va ocupa un loc central în programul festivalului. Motivul măştilor şi al carnavalului se vor regăsi atât în dubla expoziţie de fotografie semnată Hiroshi Watanabe şi Dragoş Lumpan, cât şi în proiecţiile video şi de film cu care Festivalul SoNoRo îşi va delecta publicul.„Anul 2010 este un an important pentru SoNoRo.

Concerte intitulate Fantezii Vieneze, Masks by James Ensor, Oglindă în oglindă, Carnavalul animalelor sau Happy Birthday SoNoRo! vor avea loc în Palatul Cotroceni, Palatul Cercului Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, ARCUB, Catedrala Sf. Iosif (Bucureşti), Biblioteca Mihai Eminescu (Iaşi), Biserica Reformată Calvină, Universitatea Babeş Bolyai, Bastionul Croitorilor şi Club Diesel (Cluj).

Caci nu e cer in cer...sa nu fie pamant!

2010-10-05T11:40:00.000+02:00

Expoziţie culturala la Muzeul Unirii, Alba Iulia!

2010-09-23T13:50:00.002+02:00

În perioada 25 septembrie – 24 octombrie 2010 va avea loc la Muzeul Naţional al Unirii, expoziţia Relaţii culturale româno-italiene, oglindite în patrimoniul muzeului albaiulian (secolele XVI-XXI).

Manifestarea este dedicată reconstituirii unor interesante relaţii culturale, pe care acest spaţiu identitar, respectiv Alba Iulia şi împrejurimile sale, le-a cultivat de-a lungul secolelor cu zona actualei Italii. Raportarea are în vedere o perioadă istorică lungă, de aproape şase sute de ani. Tocmai Cu această ocazie va fi expus un bogat fond de tipărituri vechi şi moderne italiene din colecţiile muzeului albaiulian.

Accentul manifestării cade pe ilustrarea raporturilor culturale locale, cu spaţiul italian, cu deosebire pe parcursul secolelor XIX-XXI, cu reliefarea dinamismului lor din anii actuali, existând preocupări pentru îmbunătăţirea şi amplificarea acestor raporturi, în cei care urmează.

Expoziţia temporară găzduită de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va fi structurată în cinci mari secţiuni:

I. Relaţii culturale româno-italiene, oglindite în publicaţii şi documente (Secolele XVI-XXI).

II. Catalogul tipăriturilor vechi şi moderne italiene, cu valoare patrimonială, din colecţiile muzeului albaiulian (Secolele XVI-XXI).

III. Publicaţii periodice italiene din colecţiile Bibliotecii muzeului albaiulian (Secolele XIX-XXI). Dinamica schimbului de reviste ştiinţifice.

IV. Repere bibliografice italiene din fondul comun al bibliotecii muzeului albaiulian: cărţi şi autori (Secolele XVI-XXI).

V. Cartea italiană de patrimoniu restaurată la Alba Iulia. Pledoarie pentru restaurarea integrală a valorilor bibliofile italiene din colecţiile proprii.

În cadrul vernisajului care va avea loc sâmbătă, 25 septembrie 2010, ora 11.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, va fi lansat şi un interesant catalog al expoziţiei.

Targul de turism de la Albac!

2010-08-27T15:14:00.003+02:00

Câteva zile din august, şi alte câteva din septembrie…

Atât mai e până atunci, aşa că scapă de griji, umple rezervorul şi fă-ţi timp pentru un weekend de zile mari la Albac, în Ţara Moţilor. Umblă zvonul că turismul e la mare, mare preţ acolo… Hai să vedem despre ce e vorba.

Ceea ce acum cinci ani începea timid, azi ne aşteaptă ca o mare sărbătoare a turismului naţional. Da, vorbim de unicul târg de turism rural din ţară, şi anume de Târgul Naţional de Turism Rural, din 4 şi 5 septembrie, ediţia VI. Se întâmplă în comuna Albac, încă din 2005, şi promite mult, mai ales că anul acesta avem de-a face cu un program îmbunătăţit.

Faţă de ediţiile trecute, acesta se anunţă „şi mai şi”, vorba ardeleanului. Concursuri de pescuit, de gastronomie, târguri meşteşugăreşti, expuneri de oferte turistice, seminarii pe teme de management turistic, drumeţii în munte, focuri de artificii, concerte şi, bineînţeles, multă voie bună - asta va însemna Albac 2010. Vino şi convinge-te singur. Gustă turismul în Ţara Moţilor, alături de agenţii de turism, proprietari de pensiuni şi, bineînţeles, alături de faimoşii moţi.

Dar hai să vedem programul…

Totul va începe sâmbătă (4 septembrie), la ora 10.00, când va fi startul târgului. Nu vor lipsi de acolo oficialităţile judeţului Alba, reprezentanţi ai agenţiilor de turism din toată ţara, proprietari de pensiuni, precum nici turiştii, simplii curioşi sau localnicii. De asemenea, câtorva agenţii de turism le vor fi acordate dimplome de excelenţă şi va fi lansată monografia „Albac - Inima Ţării Moţilor”.

Câteva clipe mai târziu (10.30), va avea loc vizitarea standurilor ce aparţin meşterilor populari, artizanilor şi pensiunilor, pentru ca mai apoi, la 11.00, să înceapă una din atracţiile de bază ale târgului. Ne referim aici la Concursul de Pescuit, manşa I, ce se va desfăşura pe râul Arieşul Mare şi la care sunt aşteptaţi pescari amatori şi profesionişti din toată ţara! E loc pentru toţi (mai multe află pe site-ul nostru www.cjalba.ro, la secţiunea diverse).

La ora 11.30 va urma „cireaşa de pe tort” a evenimentului, şi anume jurnalul de călătorie al târgului - expediţii de hipoturism şi cicloturism -, care va include călătorii în Apuseni pentru jurnaliştii din turism şi, bineînţeles, pentru orice doritori din cadrul târgului. Este vorba despre câteva drumeţii, atât călare cât şi cu bicicleta, pentru care doritorii vor putea opta. Totul se va desfăşura în permanenta asistenţă a Serviciilor Salvamont şi Turism, aşa cum a fost, de fapt, în cazul fiecărei drumeţii organizarte de Consiliul Judeţean Alba în cadrul diverselor evenimente. Pe scurt, ne vedem acolo!

Nici partea de dezbatere n-a fost scăpată din vedere. Vor avea loc, la ora 14.00, seminarii despre tot ceea ce înseamnă bună practică în domeniul ecomuzeelor, cu un model oferit de actori importaţi ai turismului din Italia. Începând cu ora 16.00, însă, târgul se va muta „afară”, urmând ca reprezentanţii agenţiilor de turism să viziteze pensiunile expozante.

Ultima zi, Duminica (5 septembrie), va începe mai devreme (08.30), cu a doua manşă a Concursului de Pescuit, tot în apele Arieşului. De la 09.00 se vor relua seminariile, de data asta cu accent pe ecoturism, turism activ şi ecomuzee, prin exemple de bună practică oferite de către Asociaţia Parcul Natural Apuseni. Pe urmă, la ora 11.00 se va deschide Concursul Gastronomic, devenit deja tradiţie pentru ceea ce înseamnă târgul de la Albac. Delicios, deci pofta mare!

Ora 12.00 va fi momentul decernării premiilor „Margareta de aur”, oferite de ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural) câtrva pensiuni meritorii. O oră mai târziu se va desfăşura Festivitatea de Premiere a câştigătorilor concursurilor de gastronomie (13.00) şi gastronomie (13.30). Şi, imediat apoi, de la 14.30, va începe jocul şi voia bună. Solişti folclorici de primă mână sunt aşteptaţi pe scenă, în cadrul concertului de muzică populară de la finele târgului.

Şi, fiindcă pregătirile sunt pe ultima sută de metri, să-i amintim pe organizatori, fără de care târgul ar fi doar un vis neîmplinit. E vorba de Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Comunei Albac, sprijiniţi de partenerii ANTREC şi Asociaţia Ţara Vinului.

În sfârşit, de ce tocmai la Albac? De ce în nordul judeţului? Pentru că acolo se întinde ceea ce numim Ţara Moţilor, faimosul ţinut verde al Ardealului, unde turismul în sine are o istorie specială. Ştim cu toţii că Apusenii sunt, într-un fel, Mecca turismului rural de pretutindeni şi n-ar trebui să mire pe nimeni dacă despre moţi se ştiu, peste hotare, mai multe decât despre restul românilor. Acolo găseşti tradiţia păstrată şi peisajele neatinse. Nu te mai saturi să le priveşti, iar fotografii ştiu de ce…

Cam atât, ne vedem la Târg. Pe scurt, fii gata pentru un eveniment de care o să audă ţara.

Sursa: stiri turism alba

Sursa Foto: Rares Tileaga si Mihai Lazar

Expozitie "Atunci si Acum" la Gradina cu artisti!

2010-08-27T10:28:00.000+02:00

In perioada 28-29 august, Gradina cu Artisti va gazdui la Palatul Sutu din Capitala, editia de vara. Evenimentul cuprinde ateliere de pictura, hand-made, olarit, fotografie, teatru si muzica.
In cadrul proiectului Gradina cu artisti, atelierul de fotografie va fi sustinut de catre Lucian Vasile si Mihai Manole ce vor prezenta si expozitia intitulata "Atunci si Acum".

Despre proiectul "Atunci si Acum"

Orasele sunt precum niște organisme vii care se nasc și îmbătrânesc, transformându-se de-a lungul timpului. Patrimoniul arhitectural, atât cât a supraviețuit cutremurelor, bombardamentelor, dar mai ales demolărilor comuniste, reprezintă memoria și identitatea unei localități. În jurul sau în interiorul zidurilor s-au desfășurat evenimente uneori comice, alteori dramatice, viețile oamenilor împletindu-se cu existența clădirilor. Toate aceste evenimente s-au reflectat pe fațadele imobilelor, sub presiunea curentelor arhitecturala, ideologiilor, factorilor naturali sau a războaielor.

Având în minte toate cele de mai sus, în februarie 2009 am pornit proiectul AtunciSiAcum, iar după un an și jumătate am reușit să realizăm peste 80 de antiteze din 12 orașe din România. Ideea este relativ simplă: lângă o poză veche alăturăm o poză din prezent realizată dintr-un unghi asemănător, iar apoi căutăm diferențele. Unele case și-au pierdut decorațiuni de pe fațadă, alte imobile au fost sub sau supra-înălțate, unele construcții au fost adăugate corpurilor vechi. Toate aceste detalii fac parte din istoria orașelor în care trăim și a căror identitate încercăm în ultimii 20 de ani să o regăsim.

Daca vreti sa va faceti o idee legata de editia anterioara a Gradinii cu Artisti, click aici!

Ramai cu bine, Madalina!

2010-07-16T06:48:00.000+02:00

De azi, impreuna cu ingerii! Dumnezeu sa te odihneasca, Madalina!

Histria, istoria dintre ape

2010-07-06T20:42:00.011+02:00

La numai 65de kilometri de Constanta se afla Histria, o cetate cu un trecut de legenda, astazi, monument istoric ce nu ar trebui evitat daca ajungeti pe litoral. Desi este la fel de "bine conservata" ca majoritatea obiectivelor turistice de la noi din tara, Histria inca vorbeste despre o istorie cladita acum mai bine de 2000 de ani.

Aflata la numai o ora de mers cu masina din Constanta, cetatea Histria ascunde si astazi intre ruinele sale povestile de la malul marii. Sa inceapa lectia de istorie:

Dupa cum ne relateaza istoricul Eusebius, colonia greaca Histria a fost fondata in jurul anului 657 i.e.n de catre comerciantii greci care doreau sa intretina relatii comerciale cu triburile de geto-daci. Grecii aduceau de peste ape podoabe, ulei de masline, mirodenii si vinuri, iar in schimbul lor, geto-dacii le ofereau piei de animale, miere, grane sau peste sarat.

In secolul VII ien, Histria cunoaste dezvoltarea templelor unor zeitati precum Zeus sau Afrodita. O parte din coloanele acestor temple mai stau marturie si astazi in fata turistilor. Secolul VI ien reprezinta pentru Histria o perioada de distrugeri datorita invaziei diferitelor triburi, dar dupa aceasta, Histria infloreste, intensifica comertul si bate moneda proprie. La sfarsitul sec. IV ien, alte triburi de sciti incearca sa cucereasca Histria cu intentia de a se stabili la sudul Dunarii. In sec I en. cetatea este cucerita de catre Burebista, in urma unor rasturnari de situatie, in conflictele greco-romane de la acel moment. Dupa moartea lui Burebista, Histria trece sub stapanire romana si urmeaza pentru locuitorii cetatii cateva secole de inflorire si dezvoltare economica. In aceasta perioada apar strazile pavate cu piatra, conductele de apa si canalizare, edificiile termale, o multitudine de temple romane precum si cartiere pentru oamenii bogati, piete si magazine. Cu toate ca cetatea cunoaste o perioada destul de lunga de dezvoltare, din punct de vedere militar lucrurile nu stau insa la fel. Astfel ca, din cauza atacurilor triburilor venite dinspre Carpati, locuitorii orasului restrang zona urbana la incinta care este vizibila si astazi si in final, o parasesc. Histria vede din nou, dupa secole lumina zilei in anul 1914 cand este scoasa la iveala de catre arheologul si istoricul Vasile Parvan.

Astazi, Histria este vizitata de foarte putini turisti. Muzeul amplasat la intrarea in cetate ofera insa o adevarata lectie de istorie. In muzeu putem admira nu numai piese apartinand cetatii; gasim aici obiecte datand inca din secolele XI-IX ien, ceramica tracica din Epoca Fierului, precum si ceramica getica.

Pe un soare torid, pornim pe urmele istoriei, intre ruinele cetatii. Arcade si edificii termale, conducte de apa partial acoperite de pamant, cioburi de ceramica greceasca si romana stau peste tot marturie unor vremuri demult apuse dar parca, inca vii. Din pacate, nici acest obiectiv turistic nu este conservat si intretinut dupa cum ar merita. O multime de incinte nu pot fi vizitate asa cum trebuie deoarece pe caile de acces vegetatia este intr-adevar la ea acasa, iar tufele de ciulini iti blocheaza cu totul drumul.

Cu toate acestea, daca te incumeti sa te strecori dincolo de ei, descoperi ziduri groase, din pietre de rau, imbinate cu caramizi, pentru a le oferi elasticitate si caldura. Este o tehnica des folosita in constructiile romane din acea vreme. Timpul si nepasarea autoritatilor le-au macinat insa. Ici colo, mai zaresti cateva zburatoare ce si-au facut adapost in aceste ziduri. Si, daca te incumeti sa-ti afunzi degetele in pamantul amestecat cu nisip, vei descoperi chiar bucati de ceramica, unele inca frumos impodobite in stilul grecesc sau roman. Sunt fragmente prea mici pentru a mai putea reconstitui ceva, dar care spun multe despre cultura unor civilizatii cu o istorie de mii de ani.

Cateva coloane au rezistat se pare vremurilor si vremii. Sunt inca in picioare, sfidand parca nepasarea celor care nu se ocupa asa cum ar trebui de conservarea cetatii si care apasa greu pe umerii acesteia. Le vezi insa rasarind de printre ziduri, amintind parca de ritualuri inchianate lui Zeus, de focuri inaltate din vase mari, rotunde si de ofrande proaspete, aduse pentru bunastarea cetatii si a locuitorilor ei.

Timpul parca se opreste in loc. Histria nu este o cetate pe care sa o vizitezi in pas alergator. Cu toate acestea, soarele este de trei sulite pe cer si secatuieste puterile celui insetat de istorie. Ne mai racorim insa in valurile ce scalda si astazi zidurile Histriei. Lacul Sinoe, adesea confundat cu marea, revarsa povesti: despre negot facut la malul marii, despre corabii incarcate de produse, despre frumoasele fete, plecate dincolo de ape, impreuna cu voinicii greci. Mai spune povesti si despre curajoasele fapte de arme ale localnicilor si ale romanilor. Despre cum a fost cucerita si asediata cetatea si despre cum a stiut sa reziste totusi in fata vremurilor.

Histria nu e un loc pe care sa-l ocoliti. Este o cetate care merita vazuta, chiar daca astazi, ne prezinta numai ruinele unor ziduri. Acele ziduri stiu sa vorbeasca. Voi stiti sa le auziti?

FanFest la Rosia Montana

2010-07-05T16:34:00.005+02:00

Festivalul FanFest reia traditia promovarii Rosiei Montane in acest an! Drept urmare ne vom strange cu mic cu mare, intre 13-15 august chiar in satul Rosia Montana, pentru trei zile de buna dispozitie, muzica, dans si o multime de informatii despre ecologie si mediu!

Spre deosebire de editiile anterioare cand locatia a fost platoul Jig-Vaidoaia, anul acesta festivalul va avea loc chiar in satul Rosia Montana. In acest sens, o multime de curti, parculete, cladiri, strazi si piete din Rosia Montana vor alcatui o mare scena, unde vor performa rand pe rand: Luna Amara, Grimus, Tapinarii, Tunderground, Zum, The Others si Chilli Familli.

Activitatile FanFest de anul acesta vor cuprinde in special promovarea patrimoniului cultural Rosia Montana. Pe toata durata festivalului vor avea loc conferinte, dezbateri, lansari de carte, standuri si prezentari ale ONG-urilor de mediu active din Romania, povesti vechi din bătrani in jurul focului, concerte in aer liber, piata de produse taranesti traditionale si ecologice, demonstratii de gatit după retete traditionale si standuri de degustare, ateliere interactive de artă si mestesuguri cu activităti sportive si de recreere iîn aer liber – cros, catarari, ciclism montan si trekking – dar si cu proiectii de filme artistice si documentare pe probleme de mediu si schimbari sociale sau dedicate copiilor.

Asadar, nimic nu va opreste sa va luati cortul in spinare si sa porniti catre o distractie de trei zile, ca-n povesti, la Rosia Montana! Adica la FanFest!

Montaniada 2010

2010-07-05T16:31:00.001+02:00

Impatimitii muntelui vor avea ocazia sa-si testeze cotele adrenalinei la cea de-a treia editie a Montaniadei care va avea loc in perioada 08-11iulie, in Muntii Fagaras zona Piscu Negru – Cabana Capra!

In acest sens, organizatorii au pus la dispozitia celor care iubesc muntele, tot felul de activitati: drumetii (traseu montan Balea Lac – Vanatoarea lui Buteanu – Fereasta Zmeilor – Lacul si Caldarea Capra – Minele de la Capra – Cabana Capra), tiroliana 200 m, pod indian, “10 probe de armata”,”la rodeo”. Mai mult, veti avea ocazia sa invatati putin alpinism; vor fi tot felul de joculete, tir cu arcul, paintball, foc de tabara, muzica folk (invitat surpriza), cantece de munte la chitara si bineinteles actiuni de ecologizare a zonei si traseului.

Si cum munte fara muzica si mai ales, fara folk nu exista, Montaniada l-a mobilizat si pe Mircea Baniciu, in mijlocul distractiei.

Premiile concursului constau in echipament montan: corturi, saci de dormit, izoprene, rucsaci, pioleti, hamuri, termosuri, primusuri, busole, lanterne frontale, harti, bete trekking si multe alte premii surpriza. Start la distractie!

Cetatea Poienari - ziduri care vorbesc

2010-06-26T20:29:00.002+02:00

Romania este plina de legende. Dar, mai ales, este plina de marturii ale acestor legende.

Cetatea Poienari, una din fortificatiile lui Vlad tepes, atat de ravnita de turci, sta marturie atator secole de continuitate romaneasca pe aceste meleaguri. La doar 4 km de barajul Vidraru, cetatea Poienari nu este un loc la care ajunge oricine.

Prima mentiune documentara a cetatii dateaza din 1453, intr-un document emis de Ludovic al V-lea, in care regele ungur le solicita locuitorilor Sibiului sa efectueze reparatii, pentru folosirea cetatii ca punct de rezistenta impotriva turcilor. Cu toate acestea, in documentele existente in cancelaria Valahiei, fortificatia apare mentionata abia in anul 1481, odata cu parcalabul ei, Ratea. Tot in aceste mentiuni, cetatea apare si sub alte nume, de exemplu: Castrul Arges, cetatea lui Negru Voda sau cetatea lui Vlad Voda Tepes. Majoritatea cercetatorilor considera ca cetatea a fost ridicata in vremea lui Negru Voda, mai exact in secolul al XIII-lea si, pana in secolul al XV-lea a avut rol de a asigura domnitorilor Mircea cel Batran si Mihail I un refugiu pe timp de razboi si adapost pentru garnizoane.

In conditii necunoscute (dupa unii cercetatori, probabil un cutremur) cetatea a devenit ruina, pana in 1456 cand Vlad tepes a urcat pe tron si a ordonat refacerea ei. Tot acesta i-a donat si satele din apropiere, Capataneni, Cheiani si Poienari, de la cere si-a luat actualul nume.

Legende de tot felul inconjoara cetatea. Unele dintre ele vorbesc despre salvarea vietii lui Vlad tepes si a familiei sale, altele despre asedii nereusite din partea turcilor, dar accesul pana sub zidurile ei este si astazi o adevarata proba de rezistenta pe care numai cei care au macar un dram de antrenament o pot trece.

Aflata la o altitudine de peste 800 m, cetatea se iveste cocotata printre stanci, pavaza de departe a hotarelor. Cele 1480 de trepte pe care trebuie sa le parcurgi ca sa ajungi sub zidurile ei, sunt un adevarat chin pentru multi turisti care, abandoneaza cursa chiar si la mijlocul traseului ce trece prin padure. Peisajul insa este de-a dreptul impresionant odata ce ai patruns in cetate. Nu degeaba ctitorii ei au ales strategic amplasarea cetatii pe culmi, deoarece de acolo se poate vedea orice miscare, pana departe in zare.

Zidurile cetatii au vazut multe, de la construire si pana astazi. Cine are urechi de auzit, poate descifra in soaptele lor legende despre oameni viteji, faptele lor, despre invadatori care si-au gasit sfarsitul arsi de smoala fierbinte ce curgea peste zidurile cetatii.

Intr-un alt episod vom afla cate ceva si despre legendele care bantuie imprejurimile si numele cetatii, legende care nu sunt deloc infricosatoare si sangeroase asa cum poate, multi dintre voi se asteapta.

Templul de la Sinca Veche

2010-06-25T15:46:00.019+02:00

Despre Sinca Veche si templul de acolo s-a scris si s-a uitat. S-au rescris multe si, an de an, la Sinca Veche vin tot mai multi vizitatori. Ce are special acest loc, de ce atrage turistii, cum de a aparut in zona si o manastire vom vedea pas cu pas. Popas la Sinca Veche. Localitatea cu acest nume era altadata satul din care au plecat multime de oameni, obligati de Maria Teresa sa treaca la catolicism. Daca ajungi in zona vei intelege hotararea lor.

Manastirea rupestra sau Templul Ursitelor cum ii mai spun si astazi oamenii locului este un asezamant a carui datare se pierde in negura timpului. Unii spun ca ar avea in jur de 5000 de ani. Altii, ca este doar o manastire de secol XIII. Oricum ar fi, recomandam sa nu dai acultare indicatorului pe care scrie, trufas: Manastirea Rupestra Sinca Veche, secolul XIII, 3 km. Istoria din ziua de azi ne arata cu un bun simt remarcabil ca alaturarea "Sec. XIII si Rupestru" se incadreaza la categoria SF. Revenind la Sinca Veche, asezarea rupestra se afla la 45 de km de Brasov. Daca vii dinspre Bucuresti, drumul te va purta prin Rasnov, Zarnesti, Poiana Marului si apoi Sinca Noua, Sinca Veche.Se spune ca acolo ar fi fost si un templu dacic, aferent uncei cetati dacice ce strajuieste si acum, de sub haina grea a pamantului, muntii si vaile. Dar, mai mult decat atat, acest templu enigmatic genereaza multe povesti. Daca ajungi mai pe seara, cand forfota vizitatorilor se mai potoleste, ai timp destul sa cercetezi in voie zona.

Templul este format din doua altare, construite in spirala. Comunicarea intre aceste altare se facea prin ochiul magic, pe care il vedeti mai jos, ochi care simboliza si comunicarea cu "lumea de dincolo".
Urmand cu privirea spirala ce alcatuieste incaperile vei da cu ochii de o spartura in tavanul templului. Spartura aceasta, construita tot in spirala are, spre surprinderea multora, forma unui simbol energetic bine cunoscut: Yin si Yang!

Acelasi simbol se regaseste si in interiorul Stelei lui David, cea inscrisa pe peretele altarului uneia dintre incaperi. Se spune ca in anumite zile, mai exact doar trei pe an, razele soarelui patrund prin aceasta spirala si, uimitor, se reflecta exact in interiorul Stelei lui David, in altarul precrestin. Inca n-am verificat aceasta informatie, dar localnicii, pot jura ca, desi nu exista nimic in acest templu care sa reflecte lumina solara, totusi ea se reflecta pe peretele altarului!Nu am uitat nici figura legendarului Zamolxe, pastrata de-a lungul mileniilor, chiar pe peretele altarului precrestin. Localnicii spun ca este chipul lui Zamolxe. Unii turisti cred ca este vorba doar de un anume rege dac sau un preot important care oficia slujbele in acest locas. Indiferent cine a fost in realitate, stramosii nostri l-au considerat demn sa fie asezat in stanga altarului.(Observati grija cu care este pastrat un obiectiv de patrimoniu national, acoperit de ceara...)

O serie de orificii sapate in stanca dau baiai de cap turistilor. Arata a locasuri pentru pergamente sau cine stie ce alte inscrisuri stravechi. Cuminti, tacute, isi asteapta descifrarea ca mai toate enigmele de la Sinca Veche. De altfel, multe sunt legendele care invaluie templul de la Sinca Veche. Tot de la localnici am aflat ca, in vechime, toata spirala care formeaza templul era impodobita cu cristale si pietre semipretioase. Mai mult, turistii pot face o multime de poze in interiorul templului, dar numai unii pleaca acasa cu aceste "suveniruri" in timp ce altii nu-si explica de ce, pe fotografiile lor nu se vede nimic. Am experimentat si eu acum ceva timp aceasta ciudatenie, pe care o trec la categoria Neelucidate. Trei aparate foto, trei persoane, numai doua au plecat acasa cu poze de la Sinca Veche.

Manastirea Rupestra si Manastirea Ortodoxa Sinca Veche

De cativa ani incoace, o asociatie care are ca obiectiv conservarea si promovarea sitului de la Sinca Veche a construit nu departe de templu, o manastire ortodoxa. Ciudata alaturare din anumite puncte de vedere, tinand cont ca turistii, mai nou, nu stiu ce carare sa apuce mai intai: drumul Bisericii sau drumul catre manastirea Rupestra? Ideal ar fi sa fie vizitate amandoua. Cu toate acestea, poate alaturarea nu e dintre cele mai fericite avand in vedere ca in incinta templului rupestru dai nas in nas cu cersetori pripasiti de altfel pe langa manastirea ortodoxa, ca peste tot in Romania, incercand sa sensibilizeze turistii pentru cativa banuti.
Trecand si peste acest inconvenient, ca orice turist care ajunge pe aceste meleaguri, incepi sa te intrebi, oare cei care se ocupa de protejarea acestui loc sunt de acord ca templul Ursitelor, monument care ar trebui sa se inscrie in patrimoniul cultural al tarii sa fie mazgalit de grafitti, sa fie "pictat" in ceara de toti credinciosii care confunda chiar si un altar "pagan" cu un suport pentru lumanari?

Manastirea Ruperstra Sinca Veche iti taie rasuflarea. Aici gasesti, la o prima vizita, urme sapate in piatra ale unei credinte stravechi. Aici simti si vezi cu ochii tai ca inaintasii nostri nu erau chiar atat de inapoiati pe cat ii credem astazi. Mai mult, in vreme ce Templul ramane in urma-ti, marturie pentru alte zeci de lumari topite pe peretii sai, tu, pelerin, frate cu drumul, pleci de la Sinca Veche cu o liniste nefireasca.Timpul ti se opreste in loc. Esti departe de forfota oraselor, departe de ganduri care alearga cu viteza vantului, departe de cotidian. Odata cu seara, drumul pe care pasesti este incununat de linistea de la Sinca. Esti inconjurat de munti... de la stanga la dreapta vezi numai crestele Masivilor Bugeci si Fagaras. O lume nefireasca descoperi la poalele lor. Odata cu ea, o parte din legendele Templului de la Sinca Veche...

Photo Copyright: Iatalumea.blogspot.com

Dorna Candrenilor

2010-06-25T15:38:00.006+02:00

Oameni paşnici candrenii. Şi straşnici bărbaţi. Aşa cum le stă bine unor haiduci obişnuiţi cu muntele şi dumul. Mulţi dintre cei care locuiesc acum prin părţile Dornei se trag din neamul Candrenilor. Se spune că demult, prin părţile acelea s-a aciuit un haiduc, Candruţ venit din ţinutul Transilvaniei intemeind aici o familie.

În timp, neamul lui s-a mărit, aşa că la un moment dat s-a format o comună, pe nume Dorna Candrenilor. Şi în comuna asta, toţi purtau numele de Candreni, iar deosebirea lor se făcea astfel: capului de familie i se adauga intotdeauna prenumele tatalui sau chiar al bunicului. Primii locuitori ai comunei detineau pamanturi intinse.
In anul 1772, cand s-a procedat la impartirea mosiei Candrea, adunandu-se laolalta toti membrii acestei mari familii de ciobani s-a constatat ca pamantul lor avea o intindere uriasa, de la varful magura calului, pana dincolo de muntele Ousoru. Astazi, Dorna Candrenilor este intesata de datini si povesti talcuite de aceste familii de ciobani, care serile, la stane, depana firul netors inca al unor tinuturi intesate de legende. Vom merge si noi pe firul lor, pas cu pas.

Vara inghetata

2010-06-07T17:34:00.016+02:00

Daca nu v-ati saturat inca de iarna, zapada, inghet si, mai ales, daca vreti sa vedeti nemaivazutul in luna iunie mergeti pe Transfagarasan. Inca se circula numai pana la Balea Lac, trebuie sa faceti slalom printre pietrele cazute din munte, trebuie sa alergati mai repede decat ceata, sa va strecurati cu masina printre peretii de zapada inalti de 4 metri, dar toata aventura merita fiecare picatura de adrenalina. Aruncati un ochi si daca nu va convingeti... mergeti la fata locului! Neaparat cu o licoare fierbinte in termos!

PS: In penultima fotografie este chiar Balea Lac!

Foto Copyright: Iatalumea.blogspot.com, Clarisa Iordache

Mirajul aurului la Muzeul national al Unirii

2010-05-23T22:15:00.005+02:00

In perioada 26 mai – 10 iunie Muzeul National al Unirii, Alba Iulia va gazdui expozitia intitulata “Mirajul aurului”. Vizitatorii vor putea admira in premiera unele dintre cele mai interesante si valoroase piese de aur din tezaurului muzeului.

Astfel, veti putea face o incursiune in trecutul acestui neam cu ajutorul unuia dintre cele mai pretioase metale, prelucrate cu grija si migala, inca din cele mai vechi timpuri, pana astazi. Vor fi expuse obiecte de podoaba realizate inca din Antichitate, bijuterii din aur dacic, vestitii Kosoni , dar si monede europene de secol 19, monede austro-ungare si chiar si medalii. Piesele de rezistenta insa vor fi faimoasele bratari dacice care au batut drum lung de la Bucuresti, pana in inima Ardealului.

Vernisajul expozitiei va avea loc in data de 26 mai, incepand cu ora 12.00. Cu siguranta ca un asemenea eveniment nu are loc in fiecare zi in Alba Iulia si, mai ales pentru ca in aceasta expozitie veti putea vedea o parte din istorie, pusa cap la cap, secol dupa secol, va invitam la aceasta incursiune! Mirajul aurului inca isi foloseste si puterea!

Noaptea Muzeelor – Solii de peste timp!

2010-05-14T06:49:00.003+02:00

Sambata, 15 mai, peste 30 de muzee din intreaga tara vor fi deschise pana cel putin la miezul noptii, intr-un melanj cultural ce impleteste perfect teatrul cu istoria. Asa se face ca in vechea cetate Alba Iulia, Muzeul National al Unirii va da glas istoriei.

Fie ca vor fi legendarii daci apuli, locuitorii acelor meleaguri, fie ca vor fi indarjitii romani ai orasului Apulum, personaje de istorie vor cobori din paginile cartilor pentru a infatisa cat mai fidel celor care vor trece pragul muzeului, diferite epoci de glorie din trecutul acestui neam.

Pasionati de istorie sau numai curiosi, veti avea o noapte la dispozitie sa aflati mai multe despre intrarea lui Mihai Viteazul in cetatea Balgradului, executia eroilor Horea, Closca si Crisan, despre construirea cetatii vauban Alba Carolina si chiar despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Povestile nu se vor opri aici, iar istorisitorii se vor ingriji ca publicul sa poata afla si despre incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria, tot la Alba Iulia, in data de 15 octombrie 1921.

Va fi o noapte plina de istorie in primul rand. O adevarata lectie despre trecutul glorios al acestui neam. Va mai fi si teatru. Si dincolo de toate… va fi poveste! Povestea unei cetati, la fel de batrana ca istoria!

Programul Noptii Muzeelor, Alba Iulia:

Orele 19.30 – 21.00: Teatru - Trupa Skepsis in Trandafirul si Coroana – Sala Unirii

Orele 21.00 – 24.00: Noaptea in care istoria prinde viata – Cladirea Babilon

Cani incondeiate la Serendipity!

2010-03-31T13:32:00.003+02:00

Va invitam sa va puneti in valoare creativitatea incondeind cani, ceainice si ghivece, sambata, in ajunul Pastelui, la ceainaria Serendipity!!

Va puteti personaliza voi insiva cani, boluri sau ghivece de flori. Toate acestea savurand ceaiuri aducatoare de inspiratie!

In caz de vreme nefavorabila, reamenajam atelierul de pictura in interior! Asadar, cu mic cu mare, in ajunul Pastelui putem petrece o dupa amiaza de primavara, pictand si incondeind nu numai atat de cunoscutele oua, cat si obiecte de tot felul pe care le puteti mai apoi, darui celor dragi, impreuna cu Iepurasul, de Sfintele Pasti!

Expo "Sufletul Neamului"

2010-03-23T13:47:00.001+01:00

Autori: Clarisa Iordache; Mihai Manole

Expoziţia a avut loc în perioada 20-21 martie 2010, la Palatul Suţu, Bucureşti, în cadrul evenimentului “Grădina cu artişti”.

Expoziţie Foto Clarisa Iordache şi Mihai Manole la Palatul Suţu

2010-03-15T18:18:00.005+01:00

În perioada 20-21 martie, între orele 11-19, în cadrul Evenimentului Grădina cu artişti va avea loc expoziţia de fotografie şi poezie, intitulată “Sufletul Neamului” semnată Mihai Sebastian Manole şi Clarisa Iordache. Tema acestei expozitii, ca de altfel tema tuturor atelierelor de creaţie din cadrul Grădinii cu artişti este Primăvara.

Ce legătură are Primăvara cu Sufletul Neamului, cum arată acest Suflet al Neamului surprins de ochiul critic al aparatului foto şi transpus în versuri veţi putea afla numai plimbându-vă week-end-ul următor prin Grădina cu artişti! Vă mai dezvaluim doar atât: nu este o expoziţie convenţională, drept urmare căutaţi cu atenţie mesajul!

Cât despre Grădina cu artişti, acesta va fi locul de întâlnire al tuturor celor care, prin creaţii meşteşugite, pline de culoare, talent şi viziune artistică reuşesc să redea, cât mai exact, chipul Primăverii. Haideţi să-l privim împreună!

Sursa Foto: mihaimanole2001.blogspot.com

Crucea, in patrimoniul spiritual al judetului Alba!

2010-03-10T15:52:00.002+01:00

Vineri, 12 martie 2010, la ora 11, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul expoziţiei Crucea în patrimoniul spiritual al judeţului Alba.

Dedicată celui mai important simbol al creştinismului, pe care încearcă să-l prezinte vizitatorilor în cât mai multe ipostaze, expoziţia reuneşte cruci din toate centrele artistice ale judeţului Alba (Abrud, Feisa, Lancrăm, Laz), cu o mare diversitate tipologică şi funcţională. Dar crucea nu este doar un obiect de cult sau un produs artistic. De la naştere şi până la mormânt semnul crucii ne însoţeşte zilnic, fiind pe rând un mesager când al bucuriei şi speranţei, când al patimilor şi suferinţei. Avem o cruce de toate zilele, dar avem şi crucea Mântuirii, aşa cum o avem pe cea a Răstignirii Mântuitorului. Toate acestea se regăsesc împreună mai bine ca oricând în aceste zile ale Postului Paştilor, de la care aşteptăm curăţenie sufletească şi trupească. O expoziţie despre cruce poate fi, într-un asemenea moment, o terapie a sufletului.

Tot în cadrul evenimentului preotul Dumitru Vanca va prezenta cartea Crucea în patrimoniul spiritual al judeţului Alba, având ca autori pe preotul Jan Nicolae, Ioana Rustoiu şi Ana Dumitran, volum lansat cu această ocazie. Expoziţia va fi găzduită de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia în perioada 12 martie-16 mai 2010.

Inca o rana in inima Sarmizegetusei Regia!

2010-02-26T11:18:00.002+01:00

Marele Sanctuar Circular din cadrul complexului arheologic Sarmizegetusa Regia a fost vandalizat, din nou, de persoane rămase neidentificate.

Un stâlp de lemn a fost ars, iar alţi cinci au fost scoşi din pâmânt şi aruncaţi unul peste altul. Deşi nu este primul incident de acestfel, autorităţile locale în domeniu ridică din umeri. Câteva blocuri de piatră din zidul porţii de vest a capitalei dacice s-au prăbuşit în această iarnă, iar altele stau să cadă.

Vestigii umplute de ceară

Nunu Brilinsky, vicepreşedinteleFundaţiei „Renaşterea Daciei”, este cel care a făcut descoperirea. Deşi traseul este extrem de dificil în timpul iernii, Brilinsky a urcat în Munţii Orăştiei, până la Sarmizegetusa Regia, după ce a văzut la televizor un reportaj suspect.

În plus, el aflase că, de Anul nou chinezesc, un alt grup ajunsese în zona sacră a dacilor. „Am găsit unul dintre stâlpii de lemn din Marele Sanctuar Circular carbonizat, iar alţi cinci stâlpi smulşi din pământ şi adunaţi grămadă. Am găsit sute de lumânări şi ceară pe Soarele de Andezit şi pe alte edificii. Şi de data asta ceara se va impregna în vestigiile antice şi le va păta”, susţine Nunu Brilinsky.

Citeste mai multe aici!

Sursa Foto: Remus Suciu
Articol preluat de pe www.evz.ro

Verona, curtezana milenara

2010-02-25T21:31:00.003+01:00

Mii de ani s-au scurs de când Verona îsi duce viața ca o prințesă curtată asiduu, fără încetare. Oficial, se spune ca s-ar fi născut in secolul I î.Hr., dar, asemeni unei doamne, păstrează secretul asupra vârstei sale.

Balconul Julietei (Casa di Giulietta)

Augusta Verona cunoaște puterea și prosperitatea în timpul Imperiului Roman datorită geografiei sale, aflate la intretăierea a trei drumuri romane importante: Augusta, Gallica si Postumia, câștigându-și astfel titulatura de Poarta Italiei. După căderea Imperiului, orașul își continuă înflorirea, atingând o culme culturală și artistică in secolele XIII- XIX, sub dinastia della Scala (a cărei emblemă patronează si astăzi orașul). In 1404, Verona și-a negociat independența în schimbul securitații și s-a plasat sub controlul Veneției (celălalt motiv arhitectural des întalnit fiind leul Sfântului Marcu, simbolul guvernării venețiene). Verona rămâne sub protecția venețiana până in 1797,când a fost invadată de Napoleon. In 1834, întrega regiune Veneto a fost câștigată de austrieci, iar în cele din urmă s-a unit cu restul Italiei, in 1866.

Verona, Urbis Nobilissima, este și astăzi al doilea oraș ca mărime din provincia Veneto. Dispune de propriul aeroport și nu duce lipsă de “curtezani”, pe care îi răsfață cu 15 palate, zeci de biserici cu valoare istorică, monumente din antichitate, edificii medievale şi renascentiste și le prezintă un exemplu remarcabil de fortificație militară, amintind de cuceriri, influențe de putere, intrigi,perioade de strălucire și declin.

Nimeni nu ar putea spune că zeii nu au fost generoși cu Verona;dar până și ei au trebuit sa îngenuncheze în fața unui muritor: William Shakespeare. El este cel care a înscris Verona in eternitate cu Romeo si Julieta, cea mai frumoasa si mai celebră poveste de dragoste a tuturor timpurilor, sacralizând astfel locul prin cel mai puternic sentiment al omenirii: iubirea.

Citeste mai multe aici!

Sursa: www.consiliervacante.ro

Sezatoare de Dragobete, in Sala Unirii!

2010-02-24T14:32:00.005+01:00

Pentru ca e zor de petrecere, de Dragobete, Sala Unirii din Alba iulia va gazdui miercuri, 24 februarie, ora 11, o adevarata sezatoare traditionala romaneasca. Vor participa cu mic cu mare, la aceasta sezatoare, elevii Scolii " Ion Agarbiceanu" care, prin aceasta manifestare doresc sa promoveze cum se cuvine, traditiile populare legate de aceasta sarbatoare.

Si, ca sa intram cat mai usor in atmosfera, copiii vof fi imbracati dupa datina, in costume populare, care mai de care mai impodobite, mai de soi, mai colorate si mai frumoase, asa cum le sta bine unor petrecareti veritabili. Nu vor lipsi nici dansurile, povestile si voia buna, caci doar de-asta e sezatoare si, mai ales, sezatoare de Dragobete!

Asadar, unde altundeva decat in Sala cea Mare a Unirii, unde altundeva decat la Alba Iulia ne vom strange cu totiii, pentru a-l primi cum se cuvine pe Logodnicul Pasarilor, vestitul Dragobete, fiu al Dochiei, ce va poposi pentru cateva ore si in cetatea cea mare, a Marii Uniri!

Sursa Foto: Liviu Zgarciu

Logodnicul pasarilor sau Copidon autohton

2010-02-22T18:44:00.006+01:00

Logodnicul pasarilor este celebrat in fiecare an, pe 24 februarie. Adica de Dragobete. Dar cine este acest Logodnic al pasarilor, care a ramas in constiinta populara sub numele de Navalnicul sau Dragobete?

Se spune ca era un fecior chipes, puternic si tare iubaret. Se mai spune despre el ca era fiul Dochiei, cea cu multe cojoace. I se mai spunea in vechime si Navalnicul. Alte legende vorbesc despre Logodnicul pasarilor ca fiind un zeu dac ce oficia in ceruri, la inceputul primaverii, nuntile animalelor. Peste timp, aceasta traditie s-a extins si la oameni, fetele si baietii intalnindu-se in aceasta zi pentru ca iubirea lor sa tina peste an, intocmai ca cea a pasarilor, care se logodesc in aceasta zi. Nu intamplator stramosii nostri au ales aceasta denumire pentru mesagerul dragostei. Se stie inca din vechime ca pasarile sunt mesagere ale cerului, asa cum o arata si corespondentul grecesc al cuvantului “pasare” care inseamna tocmai mesager ceresc. Drept urmare, alaturarea nu este nicidecum una intamplatoare, Logodnicul pasarilor fiind legatura dintre cele doua planuri: cer si pamant!

Inca o dovada vie a impletirii ritualurilor pagane ale stramosilor nostri traci cu cele crestine este si traditia populara conform careia, in aceasta zi, cand crestinii ortodocsi sarbatoresc Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, oamenii opreau toate activitatile, curatandu-si in schimb casele pentru a-l intampina pe zeul iubirii, acest Logodnic al pasarilor, care venea insotit de zanele Dragostele care le sopteau cuvinte de amor indragostitilor.

Un obicei la fel de stravechi de pe meleagurile noastre spune ca in ziua de Dragobete fetele se spala pe fata cu zapada topita sau roua de pe frunze, despre care se spune ca este nascuta din surasul zanelor. Se spalau cu aceasta apa ca sa fie mai dragastoase si mai frumoase. Imbracate in cele mai bune straie, porneau in zorii zilei prin padure, la cules de viorele, ghiocei si tamaioasa pe care mai apoi le asezau la icoane. In unele locuri, aceste flori erau folosite la descantece de dragoste.

Pe la ora pranzului, fetele coborau in fuga spre sate, aceasta fuga fiind denumita in credintele populare, “zburatorit”. Flacaii porneau in urma lor si fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca aceasta era iute de picior si pe placul fetei, o prindea din urma si o saruta in vazul tuturor. Sarutul lor reprezenta logodna celor doi, cel putin pentru un an de zile. Acest “ritual” era urmarit cu interes de catre membri satului pentru ca de acum sa stie la ce nunti vor merge la inceputul toamnei. De aici vine si zicala “Dragobetele saruta fetele” o zicala mult indragita de fetele dragastoase si nerabdatoare de a primi cat mai multe sarutari, menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor.

Spre seara, flacai si fete se adunau laolalta, la o petrecere unde fiecare, insotit sau nu, dansa cat il tineau picioarele, deoarece ziua de Dragobete este una a bucuriei si a jocului, iar ca sa-ti mearga bine tot anul si sa nu fii singur, trebuia sa canti si sa joci. Cei care nu vedeau nici macar o persoana de sex opus in aceasta zi ramaneau singuri pana la urmatorul Dragobete.

Fetele si flacaii din anumite zone, adunati in cete, isi cresteaza bratele in forma de cruce in aceasta zi pentru a se face pe viata “frati/surori de cruce”.

Tot de ziua Logodnicului Pasarilor, femeile obisnuiau sa atinga un barbat ca sa fie dragostoase tot anul. Ele nu uitau sa dea de mancare tututror orataniilor din ograda, dar si pasarilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificata in aceasta zi.

De retinut este faptul ca ziua de Dragobete este privita in colectivul popular drept una de mare sarbatoare. Asadar in aceasta zi nu se coase, nu se spala, nu se munceste la camp, in schimb se face curatenie in casa pentru ca toate zilele ce vor urma sa fie pline de prospetime. Se mai spune ca daca ai norocul sa auzi pupaza cantand in ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.

Dupa cum putem vedea, traditia de Dragobete sau Logodnicul pasarilor este una straveche si cu adanci radacini in mentalul colectiv popular. Chiar daca in zilele noastre Sf. Valentin castiga teren, chiar daca sarbatoarea dragostei a devenit ca multe altele una comerciala exista insa multe zone ale tarii in care tinerii, respecta datina strabuna iar iubirea lor fiind celebrata asa cum se cuvine. Legatura fireasca dintre cer si pamant este mijlocita de Logodnicul pasarilor, alesul inimii trebuie sa se arate vrednic de iubirea fetei, iar unirea celor doi se pecetluieste in fata lumii, printr-un sarut.

Dragobetele este sarbatoarea iubirii la romani. O traditie de mii de ani care si astazi, imprastie cu ajutorul Logodnicului pasarilor mireasma iubirii in aer. Atentie in jurul vostru! Logodnicul pasarilor, Cupidon autohton abia asteapta sa oficieze si logodna voastra!

Sursa foto: bacaucity.olx.ro
sfinx777.wordpress.com

Acasa la Parintele Cleopa

2010-02-11T19:10:00.006+01:00

Aici ploua de doua zile. Incontinuu. Imi aminteste de serile de toamna, de linistea aceea noctura ploaia asta. Dar cel mai tare imi aminteste de un loc, un loc calcat cu pasi grabiti intr-o seara. Sihastria ii este numele, Manastirea cuviosului parinte Cleopa.

Parca ma vad si acum stand in prag de noapte pe o bancuta de lemn veche... mai veche decat multi dintre cei care viziteaza acest loc. Priveam cum se stinge soarele, intr-o liniste desavarsita, sparta numai de tacamurile celor care serveau masa atunci. N-am fost cu ei. Nu stiu de ce, dar am preferat decat sa primesc un bol cu mancare, sa primesc linistea aia. Daca m-ar fi pus cineva atunci sa descriu linistea, as fi avut un singur nume pentru ea: Sihastria.

Mi-aduc aminte ca era vara. O vara numai buna de parasit Bucurestiul in goana rotilor. Si mai imi amintesc doar fosnetul raselor calugarilor ce treceau pe langa mine. Am mancat cate ceva afara, pe bancuta aia uitata de vreme. Turlele bisericii se inaltau atat de sus de parca sfidau vremelnicia umana. Ma simteam mica. Mica dar cu toate astea, atat de aproape de cer.

As fi vrut sa plec inainte sa iasa toata lumea aia de acolo, sa bat singura poteca spre mormantul parintelui Cleopa. As fi vrut sa stam de vorba, ca odinioara, sa ma mangaie usor pe crestet si sa-mi reaminteasca despre rabdare. Mereu mi-am dorit rabdarea asta. Niciodata n-am inteles-o pe deplin. Acum, daca ma uit in urma, aceeasi senzatie o am: vreau sa o iau la goana printre brazii aia si sa nu ma opresc decat in genunchi, in fata lui.

Cu toate ca eu diger destul de greu manastirile de calugari, locul acela era nefiresc. Nu ma deranja nici tacerea, nici clincanitul acela al lingurilor in vasele metalice, nici tantarii rataciti anuntati doar de zumzetul asurzitor. Nu ma deranja nimic. As fi vrut sa incremenesc acolo, pe banca aceea, odata cu timpul. As fi vrut ca acele clopote uitate de vreme sa nu anunte zorii. As fi vrut coltul asta de Romanie numai pentru mine. Si de fiecare data mai trecea, ca aducere aminte, cate o umbra usoara, plutind peste alei.

Imi aduc aminte ca ma intrebam cum vad in bezna aia groasa cararea. Au trecut niste ani, iar azi imi explic nu numai logic. Atunci cand mergi in sfintenie si credinta esti sigur pe pasii tai. Nu eziti. Nu ti-este frica. Pentru ca stii ca atat timp cat crezi....

Mi-e dor de locul acela. Nu si de oamenii cu care mergeam acolo. Nu mi-e dor decat de un singur suflet din grupul acela. Dar si el face parte din mine. Defapt, fara urma de egoism, mi-e dor de mine acolo. Am luat o fotografie cu parintele... ani la rand o priveam zilnic. Pe chipul brazdat de framantari si rugaciuni nocturne se citea totusi impacarea. In fiecare zi imi spunea acelasi cuvant: Rabdare...

M-am grabit sa sparg linistea. Pe bancuta mea rupta din Rai, am mancat carne. In manastire este interzis consumul de carne. Stiam. Dar eram atat de prinsa de tacere incat peste gandurile mele se asternuse o liniste deplina. Asa ca am spart linistea. Am inceput sa ma gandesc la cat de pacatoasa sunt, la ce sacrilegiu infaptuisem in locul acela... Mi-am cerut iertare dar... linistea nu mai era.

Am dormit pe pat de scanduri, intr-un loc in care la miezul noptii eu paseam alaturi de parintele, pe aleile pietruite. Imi spunea: "N-ai nevoie de lanterna daca stii sa vezi lumina"..........

Sursa Foto: Iatalumea.blogspot.com

Mica Unire sarbatorita la Alba Iulia

2010-01-22T14:07:00.003+01:00

Manifestările dedicate Micii Uniri, au debutat la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, joi şi vineri, printr-un program educaţional la care au participat copiii de la grădiniţa din Bucerdea Vinoasă şi Grădiniţa nr. 12 din Alba Iulia.

Astfel, joi, 21 ianuarie, preşcolarii din Bucerdea Vinoasă îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, însoţiţi de educatoarea lor Ileana Fenişer, au vizitat expoziţia permanentă a muzeului ascultând legendele marilor domnitori români şi în final au interpretat poezii şi au jucat hora unirii.

A doua zi, de data aceasta în expoziţia etnografică găzduită de Sala Unirii, preşcolarii de la Grădiniţa nr. 12 din Alba Iulia, alături de doamnele educatoare Georgeta Bordeu, Elvira Ilea, Bălăneanu Monica şi Bota Adela au prezentat un program de cântece şi poezii dedicate Micii Unirii. Manifestarea va continua, marţi, 26 ianuarie, de data aceasta la rememorarea evenimentului din 24 ianuarie 1859, fiind aşteptaţi preşcolarii Grădiniţei cu program prelungit 8 din Alba Iulia.

Sursa Foto: iatalumea.blogspot.com

Remember: Alba Iulia - Decembrie 1989

2009-12-20T21:17:00.004+01:00

Împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 desfăşurate în Alba Iulia prilejuieşte Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia realizarea unei expoziţii dedicate acestui eveniment. Expoziţia intitulată sugestiv Remember: Alba Iulia – Decembrie 1989, încearcă să reconstituie atât atmosfera zilelor de 21-25 decembrie 1989, dar şi a perioadei premergătoare. În acest sens vor fi expuse peste o sută de fotografii care surprind tensiunea acelor momente, instantaneele fiind realizate de domnii Emil Pojar, Nicu Murgăşanu şi Traian Mârza, dar şi echipamente de tehnică operativă de ascultare sau filaj folosită de Securitate.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Instituţia Prefectului Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia găzduieşte expoziţia în perioada 21 decembrie 2009 – 21 ianuarie 2010, iar vernisarea ei va avea loc luni, 21 decembrie 2009, ora 12.30. Tot la aceiaşi oră la muzeul albaiulian va fi lansată şi prezentată de către conf. univ dr Aurel Pantea cartea Revoltă în labirint. Decembrie '89, autor Mihai Babiţchi, consacrată evenimentelor desfăşurate în Alba Iulia la sfârşitul anului 1989.

O mica copie a Romei. Centrul urban Apvlvm (Alba Iulia)

2009-12-09T10:14:00.003+01:00

Joi, 10 decembrie, incepand cu ora 10, Muzeul National al Unirii va gazdui lansarea cartii "O mica copie a Romei. Centrul urban Apvlvm (Alba Iulia). Autorul acesui volum este dr. Vasile Moga, seful sectiei Arheologie - Cercetare din cadrul muzeului mai sus mentionat.

Volumul trece cu usurinta drept o popularizare eficienta a celui mai important centru roman din Dacia, Apulum, fiind de asemenea realizat in editie bilingva, romana-engleza. Lucrarea contine atat harti si schite ale vechiului oras roman, cat si o trecere in revista a vestigiilor romane descoperite din ultimile decenii ale secolului treecut si pana la o data recenta, apropiata de tiparirea acestei carti.

Asadar, 10 decembrie, Muzeul National al Unirii, Alba Iulia datele de referinta pentru o incursiune in lumea stralucitoarei civilizatii romane!

Sursa foto: plaiuluminatu.ro

Noi, romanii!

2009-12-03T10:43:00.007+01:00

Ne-ai invatat ce inseamna sa iubesti! Ne-ai invatat ca dragostea de tara nu are granite si infrunta orice! Ne-ai aratat ca mai exista inca oameni care simt romaneste! Si, mai presus de toate ni i-ai aratat pe oamenii acestia adunati laolalta, semn ca Romania e inca vie! La multi ani Romania, la multi ani, Alba Iulia!

Sarbatoarea nationala de anul acesta a strans in Alba Iulia mii de oameni. Ca in fiecare an au venit din mai toate colturile tarii, fie ca erau pustani, fie ca isi sprijineau anii intr-un toiag uitat de vreme.

Am invatat anul acesta de 1 Decembrie ca, indiferent de unde esti, daca pretuiesti tara si neamul din care faci parte, te indrepti grabit spre Alba, in inima tarii, in inima Unirii!

Am sarbatorit Unirea aceasta asa cum se cuvenea, oficialitati bucurestene, locale, muzee, scoli, jurnalisti si public. Am depus coroane, am tinut cuvantari, ne-am inchinat in Catedrala Unirii, am aprins lumina vie a neamului, am urmarit parade militare, am primit soliile cetatilor participante la Marea Unire, am tras salve de tun, am jucat hora Unirii in chiar Sala cea Mare a Unirii, ne-am cinstit, am ascultat muzica buna, ne-am ascultat pasii pe holurile Muzeului Unirii, intesat de vizitatori, ne-am plimbat printre vestigiile batranei cetati si, dincolo de toate, ne-am bucurat ca era ziua noastra!

Nu s-a facut propaganda electorala de 1 decembrie. Nu la Alba Iulia! Premierul Boc a venit, inconjurat de multime, pana in fata marelui Mihai Viteazul. I-a adus omagiul cuvenit, a asteptat cuminte si rabdator ca fiecare institutie a statului sa depuna coroanele la monumentul intemeietorului primei Uniri, a schimbat cateva vorbe cu cei prezenti, a intrat mai apoi in Sala Unirii unde a asistat la cateva momente muzicale atent alese de catre organizatori, la primirea soliilor cetatilor participante la Unire. Nu a epatat cu nimic. A stat smerit in fata Catedralei Unirii si a participat la slujba religioasa. E drept, a refuzat tuica cu care l-au intampinat cei din Alba Iulia dar ce sa-i faci, daca religia nu permite, mananci doar paine cu sare.

Alaturi de noi, romanii s-au bucurat si au sarbatorit ziua noastra nationala si alte nationalitati. Au venit tocmai din indepartata Germanie, sau din ploioasa Londra. Am vazut pe strazi chiar si chinezi, drept urmare inclin sa cred ca avem prieteni in toata lumea.

Cat priveste Alba Iulia, oamenii de aici si initiativele lor, Romania a mai castigat si anul acesta pariul cu timpul! Aici, in orasul in forma de inima se scormoneste pamantul, se diseca istoria, se aseaza frumos in vitrine si se lasa la admirat. Tot aici, se refac porti de cetate, aici se dezvelesc busturile unor romani adevarati, cum a fost de exemplu Grigore Vieru, care astazi strajuieste pasii trecatorilor de pe Aleea Scriitorilor. Aici, in inima tarii, se afla cei care iubesc Romania si care o ajuta sa mearga mai departe. Fie ca reprezinta institutii precum Primaria, Consiliul Judetean Alba, Muzeul National al Unirii, Serviciul Turism sau sunt simpli localnici, aici, in locul acesta se simte romaneste pana in cele mai adanci unghere ale sufletului.

Asa este! Tara nu ne-a dat-o nimeni! Noi am cladit tara asta, prin sange, jertfa, cu sabia in mana, lasand copii orfani in vreme ce noi cadeam in lupte! Noi am aparat-o pana la ultimul om. Noi i-am dat viata si noi am spalat pamantul asta de sange, presarand pe el flori, ridicand alte cetati, alte case din care viata rasarea mai mandra! Noi, romanii am sarbatorit Unirea, aici la Alba Iulia mai frumos decat in oricare alt oras al tarii! Noi, aceia care chiar si pentru o zi am uitat de griji, de criza, de neajunsuri si ne-am urcat in trenuri sau am alergat in pasi de roti pe sosele pana in inima tarii, noi am demonstrat impreuna ca romanii stiu inca sa pastreze ce e sfant in tara asta!

La multi ani, Romania! Ai renascut si anul acesta, din inimile celor care au simtit romaneste impreuna! La multi ani, Romania! Ai urcat si anul acesta inca o treapta in sufletele noastre, cu fiecare zambet de copil care te-a privit peste tot in tara si aici, in cetatea Marii Uniri! La multi ani, Romania! Ai reusit sa mergi mai departe, sa aduni laolalta nu numai la necazuri ci si, in zi de sarbatoare, mii de romani! La Multi ani, Romania! Ai reusit sa ne inveti si anul acesta ce inseamna sa iubesti romaneste si, mai ales, ce inseamna sa fii roman! La multi ani, Romania! La multi ani, Alba Iulia!

Sarbatoare in Sala Unirii!

2009-12-02T19:31:00.006+01:00

"Nimeni nu ne-a daruit tara. Tara ne-am cladit-o noi si am aparat-o cand a fost in primejdie si am plans pentru ea cu lacrimi de durere cand s-a imputinat pamantul stramosesc, si am plans cu lacrimi de bucurie cand tara iarasi s-a rotunjit si inca mai avem o lacrima pe gene pentru bucata de patrie pierduta...

Dar astazi e zi de bucurie, e zi de mandrie, e ziua cand aratam lumii ca suntem si ramanem in inima Romaniei; ne plecam recunoscatori in fata inaintasilor nostri, intemeietori de tara fagaduind sa ducem tara mai departe asa cum ei o visara"!

Ca in fiecare an, la Sala Unirii din Alba Iulia au loc tot felul de manifestari dedicate Zilei Nationale! Aici, in orasul in forma de inima, din inima Ardealului oamenii stiu sa celebreze Marea Unire mai bine ca in oricare alt loc din tara.

In data de 30 noiembrie, Sala Unirii a primit in prag de Zi Nationala, Ambasadorii Unirii, adica delegatiile copiilor din orasele paricipante la Marea Unire Nationala de la 1918. Momentul a fost presarat cu melodii incarcate de emotie interpretate de nimeni altii decat Daniel Avram si Vali Serban! Pe acordurile melodiilor Inima Romanului (interpretare Daniel Avram) sau Ultimul Lup (interpretare Vali Serban) atmosfera din Sala Unirii amintea cumva de acea zi memorabila din istoria poporului roman.

Imbracati in costume populare, delegatiile de copiii din toata tara, adunate aici, la Alba Iulia au predat oficialitatilor orasului stafetele lor, semn de continuitate a momentului celebrat de Ziua Nationala.

Intregul eveniment s-a incheiat cu o imensa hora a Unirii, in care s-au prins toti cei prezenti in sala: oficialitati, copii, invitati, jurnalisti. A fost un moment magic, mai ales ca, din mijlocul acelei hore, din mijlocul romanilor prinsi in ea, se ridica peste toti, drapelul national! Si cum in astfel de situatii cuvintele nu fac nici cat 1000 de imagini, va invit sa le priviti si sa simtiti o parte din atmosfera ce pastra in ea, dragostea de neam si tara, acolo, la Alba Iulia, in Sala Unirii!

Sursa Foto: iatalumea.blogspot.com

Textul citat face parte din discursul sustinut de Ambasadorii Unirii, din judetul Zalau la Alba Iulia, in data de 30 noiembrie.

Istorie disecata la Alba Iulia

2009-11-30T08:07:00.008+01:00

S-a incheiat inca o editie a sesiunii stiintifice sustinuta de catre Muzeul Unirii Alba Iulia. In acest week-end, muzeul a forfotit de cercetatori, istorici, arheologi, profesori veniti din mai toate centrele universitare importante de la noi din tara.

Astfel, s-au adunat aici la Alba Iulia pasionati si iubitori ai istoriei din Cluj, Brasov, Satu - Mare, Bucuresti, Sibiu, Constanta, Deva si Zalau, pentru sesiunea intitulata: "Unitate, continuitate si independenta in istoria poporului roman. 91 de ani de la Marea Unire". Timp de doua zile specialistii in domeniu si-au prezentat lucrarile, cercetarile, au lansat carti si au despicat firul istoriei nu in patru ci, in cate a fost nevoie pentru ca noi sa intelegem cat mai exact contextul istoric creat de stramosii nostri.

Lucrarile au fost impartite pe sectiuni si, indiferent ca a fost vorba de Arheologie, Istoria Culturii, Istorie, Restaurare ceramica, metale, textile, Restaurare de carte salile au fost intesate de pasionatii in domeniu. S-a vorbit despre oase, sapaturi arheologice, carti vechi, rromi, revolutii, comunism, Mihai Viteazul, miscari de rezistenta si multe alte subiecte istorice valoroase, semn ca cel putin in acest domeniu, oamenii inca isi arata un interes deosebit.

Expozitie la Penitenciarul Aiud

2009-11-30T07:50:00.005+01:00

La sfarsit de noiembrie, odata cu toate evenimentele care preced Ziua Nationala, penitenciarul din Aiud gazduieste un eveniment dedicat acestei sarbatori: expozitia intitulata "1 Decembrie 1918. Ziua Nationala a Romaniei".

Expozitia, care va fi vernisata astazi, 30 noiembrie, ora 10 are ca obiect sarbatorirea Zilei Nationale de catre persoanele private de libertate din penitenciarul Aiud. Proiectul, realizat in colaborare cu Penitenciarul Aiud si Muzeul National al Unirii Alba Iulia va prezenta imagini si documente ale zilei de 1 decembrie 1918, precum si imagini actuale ale Salii Unirii.

Osul, intre arta si istorie

2009-11-29T10:41:00.017+01:00

V-ati imaginat vreodata ca exista o arta a oaselor? Dar, mai ales ca exista oameni pasionati de o astfel de arta? Ei bine, Muzeul National al Unirii Alba Iulia gazduieste in aceasta perioada o expozitie cu totul exceptionala, atat din punct de vedere arheologic cat si informatic: "Arta osului din Preistorie in zorii Evului Mediu".

Responsabili cu aceasta idee sunt Horia si Daniela Ciugudean, oameni pasionati de aceasta arta care, dupa un studiu si o munca asidue au reusit sa prezinte publicului exponate insumand statuete, obiecte de cult, bijuterii sau podoabe, realizate din os, de catre inaintasii nostri.

Astfel, expozitia prezinta diferite unelte, folosite in special la vanatoare (varfuri de sageti) dar si instrumente medicale, ace de par sau de cusut, piepteni, instrumente de scris, instrumente muzicale sau piese de mobilier, toate realizate numai din os. Chiar daca tehnica de realizare a acestor obiecte este una preponderent rudimentara, exponatele denota un grad ridicat de imaginatie si simt estetic, mai ales atunci cand vorbim despre decorarea lor.

Oasele din care sunt realizate reflecta in general fauna salbatica si domestica locala, din imediata proximitate a siturilor unde au fost descoperite, tendintele de utilizare a acestor obiecte variind evident in functie de zona si epoca.

Una dintre piesele care au solicitat un grad ridicat de interes in cadrul acestei expozitii este un corn de caprior, folosit la descantece la sfarsitul secolului al XIX-lea, ceea ce denota transmiterea din generatie in generatie a acestei preocupari din Preistorie pana in zilele noastre.

Intreaga expozitie a atras atentia publicului in primul rand prin originalitate dar mai ales prin multitudinea de obiecte cu diferite functionalitati folosite in vremurile de demult. Merita amintit aici si un alt obiect, o piesa de mobilier, realizata din fildes, o reprezentare a Zeului Amor, purtand pe cap un cos cu fructe, piesa ce dateaza din secolele II-III d. Chr.

Migala cu care au fost realizate si decorate toate aceste piese, unele dintre ele foarte atent impodobite dupa cum veti vedea in fotografii nu reliefeaza altceva decat indemanarea si importanta pe care inaintasii nostri au dat-o la acea vreme, simbolisticii.

Expozitia este deschisa publicului pana pe 31 ianuarie 2010 asa ca aveti timp sa admirati in voie piesele prezentate la Muzeul Unirii. Si daca tot vorbim despre unire, iar peste cateva zile aici la Alba Iulia se va celebra Ziua Nationala nu uitati sa faceti o vizita si la Muzeul Unirii, unde, pe langa expozitia Arta Osului veti mai putea admira si aproximativ 600 de machete, prezentate aici in cadrul Salonului International de Machete dar si sa vizitati restul muzeului, o fila importanta in cunoasterea istoriei neamului nostru!

Sursa Foto: Iatalumea.blogspot.com