Festivalul cetatilor Dacice! Ziua a doua!

O lume magica s-a deschis pe 21 iunie la Cricau. O poarta nevazuta a permis sa coboare din vremuri apuse, vechii stramosi. Daci si romani laolalta, in acelasi loc, impreuna dupa mai bine de 2000 de ani.

I-am putut admira in toata splendoarea lor. I-am vazut stand drepti, le-am simtit sufletul tanar si zbuciumat. Am vazut ca si dupa mai bine de doua milenii stiu sa lupte. Poate nu chiar cu aceeasi daruire ca atunci. Atunci luptau sa intre in vesnicie. Astazi lupta sa supravietuiasca.

Festivalul Cetatilor Dacice de la Cricau a debutat in a doua zi cu parada costumelor dacilor de la Terra Dacia Aeterna. Rand pe rand s-au infatisat privirilor curioase, prezentandu-si fiecare arma. Fiecare costum. Fiecare personalitate. A urmat parada romanilor. La fel de emotionanta. Poate nu la fel de sensibila m-am simtit eu la aceasta parada. Se pare ca nu mi-a trecut de tot.

A urmat batalia. N-a fost sange ca atunci. N-au distrus ca si atunci. Dar au luptat cu daruire. Un dac este prins de romani si omorat. Urmeaza ritualul de inmormantare. Laolalta, daci de rand, osteni de seama, printese, regi si zane se alatura ceremoniei.

Incinerarea osteanului mort (simbolic, un balot) smulge suspine. Publicul, care pana mai inainte fermata pe margini, amuteste. Totul este facut ca la carte. De la suspansul momentului, pasii ritualului, miscarile zanelor, coloana sonora, emotia momentului. Scena de film. Poveste. Legenda. Adevar.

Incepe lupta. Romanii ataca cetatea cu sageti aprinse. Dacii vor sa razbune moartea osteanului cazut in lupta.Cam timid inceputul. Dar pe masura ce secundele trec, se intetesc loviturile. Romanii incep sa cada unul dupa altul. Cavaleria daca le vine razboinicilor in ajutor. Romanii, incercuiti, incearca din rasputeri sa castige. Ce? Pamant dacic. Cetati dacice. Bogatiile lor. Sufletul dacilor. Dar in acea zi, la Cricau, romanii au fost ingenunchiati. Dacii sunt din nou liberi! Dupa atata amar de vreme, dacii stau drepti, cu ochii tinta catre zeul lor. Bendis si Gerula alearga in goana de cal, vestind victoria dacilor! Soare, si lacrimi. Si libertate, mai presus de orice rana!

Familia Gladiatoria Panonica din Ungaria a sustinut in continuarea programului cateva demonstratii de lupte intre triburi. Costume, arta, daruire. Show. A fost un moment special, mai ales ca toate armele erau ascutite iar luptele, fara nici un pic de regie.

Concursul intre cetati

Anul acesta batalia s-a dat intre Cetatea de Balta, Ighiu, Cricau, Sasciori si Cugir. Probele, deloc usoare, urmau sa stabileasca un castigator. Pentru trei ani la rand, localitatea Cricau a castigat concursul si a avut drept urmare privilegiul de a organiza festivalul la ea acasa. Dar sa vedem, cine a castigat anul acesta:

Prima proba. “Sulitasul cetatii” – atentie spectatori!

“Arcul viteazului” – fiecare cetate desemna cate un viteaz care trebuia sa-si demonstreze maiestria prin tragerea la tinta. Momentul culminant a fost reprezentat de un ostean viteaz care a rupt vreo doua arcuri in incercarea de a trage prima sageata la tinta.

Au urmat pe rand: Bratul de fier”, Voinicul din cetate”, „Indemanare si curaj”, „Luptatorul”, „Rapid si puternic”, „Carausii cetatii”, „Sa ne unim fortele”, „Cel mai iute de picior”. Mi-a placut proba cu apa. Moment destul de comic dar pana la urma si aici iti trebuie destula indemanare. O singura cana pentru fiecare cetate. Restul de competitori trebuiau sa care apa cum se picepeau mai bine: in gura, in pumni, etc.

Competitia a fost destul de stransa. Norii se lasau pe nesimtite peste dacii veniti de departe. O ploaie ca-n noaptea caderii Sarmizegetusei ameninta acum Cricaul. Castigatorul a fost desemnat: la anul, Festivalul Cetatilor Dacice merge la Cetatea de Balta!

Premiile: falxuri, butoaie cu vin, ca deh, dacii, oameni veseli de altfel, carti, harti, cosoni, toate ghidusiile oferite de Alex de la Editura Dacica. Da, cel cu cosonii, din ziua precedenta.

La concertul de muzica folclorica n-am mai stat. Incepuse ploaia dar am aflat ca gazda evenimentului a fost binecunoscuta Angela Chelaru care i-a prezentat pe artistii Ansamblului Folcloric al Judetului Alba, in acompaniamentul orchestrei conduse de catre profesorul dirijor Alexandru Pal, intr-un ton de veselie si voie buna. Asa cum ii sta bine romanului. Sau dacilor...

Nu, n-am plecat inapoi in Bucuresti in aceeasi noapte. Am ramas depanand povesti nemuritoare despre Festivalul Cetatilor Dacice de anul acesta, impreuna cu organizatorii si cu oameni pe care am reusit sa-i indragesc ametitor de repede, in numai doua zile.

Deja gandul imi zboara departe, la editia de anul viitor. Dar pana atunci, cu ochii in patru sa fiti ca am sa scriu despre Targul de Fete de pe Muntele Gaina. Si despre Festivalul de la Zalau. Si despre multe alte povesti cu daci si sanziene.

Ar mai trebui sa povestesc despre cafeaua bauta printre legede despre dacii mei, impreuna cu Mircea. Vintila. Despre cartea care i-a taiat respiratia. Despre zambetul lui Gabi de la Hara si despre interviul luat lor pe o terasa din Ighiu. Ar mai trebui sa povestesc si despre ultima noapte acolo, in care eu am invatat enorm. Despre oamenii de la care am invatat. Multumesc Dan. Stii tu pentru ce. Poate ar mai trebui sa povestesc si despre inghetata din Sibiu. Si ciolanul afumat cu varza calita de pe Valea Oltului de care aproape nu m-am atins. Sau despre gara din Bucuresti, in tunete de razboi si fulgere aprinse la 10 noaptea, pe peron. Poate nu ar trebui sa povestesc cat ma durea Ploiestiul de la miezul noptii cand am ajuns acasa dupa cele trei zile pe undeva pe langa Alba Iulia. Si poate n-am sa povestesc si restul de detalii care te-ar face pe tine, oricine ai fii, sa vii la Cetatea de Balta la anul. E mai ok sa te las sa descoperi singur misterul.

Dar pot sa mai povestesc despre un singur lucru. Cand iubesti din tot sufletul tara asta, neamul din care te tragi, cand istoria lui inseamna si istoria ta, cand vezi ca exista oameni care mai simt cu suflete de daci, atunci stii sigur de ce trebuie sa vii la un astfel de eveniment. Atunci realizezi ca ei inca traiesc. Dacii tai! Aceia de acum mai bine de 2000 de ani! Cei care, intr-o noapte de vara, aproape de miezul ei si de noaptea magica de Sanziene au aprins focurile la Cricau! Focurile vii! Forta dacilor liberi!

A fost magic. A fost unic. A fost.

Sursa Foto: iatalumea.blogspot.com

Festivalul Cetatilor Dacice – prima zi!

Cand vezi o poveste ce coboara din negura vremii si devine realitate in fata ochilor tai te duci inapoi in timp si scormonesti dupa adevar. Dar cand vezi povestea asta asternuta cu lux de amanunte intr-un loc ce promite mult, de niste oameni ce nu sunt altii decat dacii de altadata, nu-ti mai ramane decat sa crezi….

A fost festivalul cetatilor Dacice. La Cricau. Langa Alba Iulia. Organizat ca de altfel de vreo patru ani incoace de Consiliul Judetean Alba. Povestea incepe undeva in tren. Cu ochii departe, la zarile care alergau odata cu mine, am plecat intr-o vineri (19 iunie) catre un petec de istorie reinviata.

Am dat de niste oameni pe care se pare ca ii cunosc de cand vremea. Am facut o lansare in care nu eu le-am spus lor povestea unui dac. Dacul si-a spus pasul singur. Prin mine. Dar sa urmarim incet, firul povestii.

20 iunie, Bucerdea Vinoasa, localitatea Ighiu

Ora 10. Se aduna cat mai multa lume in curtea cramei. Si vin, si tot mai vin, de peste dealuri si vai, aici, unde incepe legenda. Festivalul Cetatilor Dacice e la cea de-a patra editie. Imbracati in daci, romani, zane de poveste, toti se-aduna cu bucurie. S-a lansat un film documentar “Dacii liberi”, realizat de Catalin Cadan. A urmat proiectia documentarului „Traditia culesului strugurilor si producerea vinului”, dupa care a avut loc o prelegere despre „Bautul vinului la daci” sustinuta de conf. dr. Gelu Florea, de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Alex, de la editura Dacica, cu cosonii lui. I-a asezat meticulos langa mine, pe masa. Legende si povesti, langa replicile monedelor de altadata. Inca o fila intregita din cartea unui neam. A vorbit despre povestea cosonilor. Nu-i tremura vocea cum urma sa-mi tremure mie. Dar ii puteai simti emotia caci doar vorbea despre nemul lui. Privire adanca. Un dac nelinistit. Ce din paduri intunecate si stanci navalnice a coborat. Erau usori cosonii lui Alex. Si nu pastrau amprenta sangelui. Cu toate astea, mie imi aduceau aminte de tradari trecute. Dar acestia sunt cosonii lui Alex. Puri. Inocenti. Nemanjiti. Curati. Ca el.

A urmat lansarea cartii „De sabie si neam”. Pentru mine, aici a inceput totul. Eram in fata a aproape 300 de urmasi ai dacilor de altadata. Ma uitam in ochii lor dar gandul imi era deja departe. La neamul meu. La locul meu in fila asta de poveste. La focurile vii ce-aveau sa se aprinda....

Apoulon, Piatra Craivii

Caldura. Si sete. Obositor de cald. Drum lung parcurs in pasi inceti. Se-ajunge greu intr-o inima de dac. In colbul rascolit se simt iar inimile de piatra. Le vad. Nu-s asa de multe ca la Sarmi, dar sunt si aici. Dar drumul catre Piatra Craivii are o alta inima. Una din verdele padurilor. O inima imensa sa poata fi vazuta de departe. Un indemn. Ma intreb de ce am venit aici. Imi rasfoiesc gandurile mai ceva ca paginile unei reviste. Caut prin ele. Raspunsuri. Intrebari potrivite. Cuvinte.

Pe nesimtie ajung la poalele cetatii. O roca dura. O piatra calda. Si o poarta. Ni se spune ca nu putem urca pana in cetate. In grupul nostru exista si vreo 15 copii, iar drumul este destul de accidentat. Frustrant. Sa bati atata drum. Sa vibrezi atat de tare incat sa te auda de peste vai, sa simti cum iti freamata sufletul ca mergi pe pasii lor… si totusi sa n-ajungi acolo.

Ma doare. Dar imi mai alin durerile uitandu-ma la ei. Ceva ce n-am sa uit: aici, in creierii muntilor am mancat pentru prima oara pe anul asta, cirese. Si balmos (un amestec realizat din faina de porumb, smantana si branza de oaie). Am baut vin. Chiar daca din pahare de plastic. Undeva sus, zeii daci zambeau frumos… In cinstea lor atunci!

Noapte de vis, cercul inchis…

Nu-mi dau seama cat de repede trece Cronos peste noi. Vraja m-a prins. Cercul e-nchis. Si parca totul, coboara aici, dintr-un vis.

Se lasa seara in pasi moi de dans. Si canta Hara pe toti rotindu-i ca-ntr-un frenetic vals. Hipnotic concert. Pe dealuri sunt vreo 4000 de oameni. Ma amestec printre ei. Sunt voci care rostesc, ca intr-un cantec stramosesc, aceeasi bucurie, aceeasi armonie. Se prin hore. Si se bate pamantul. Ca altadata, chiar daca nu cu atat avant. Urmasii dacilor au inca un fel de retinere pe care nu o inteleg. Simt, vibreaza, fierb. Dar le e frica sa se exprime cateodata.

Si canta Mircea Vintila. Cu ochii calzi, perduti departe o cauta pe Miruna. Pacat ca aici, printre dealurile astea magice nu exista si strazi. Dar cred ca Mircea inca isi mai doreste si dupa atata timp sa ajunga iar pe Popa Nan. Ca na, doar e un lord care se respecta. Si nu o mai asteapta pe Miruna peste rabdari. Vede ca nu vine. Adio, deci pe curand! Lordul John se retrage in aplauzele multimii. Zanele Zalaului se rotesc ametitor. Ca de altfel, mai toata durata concertului lui Mircea.

In taina se faureste, din adancuri el porneste, facliile le-mpodobeste

Liniste. Si cer deschis. Stelele s-au oprit din vis. Sus, pe un deal, in noapte urca-ncet. Un pas de dac involburat, cu ochi de get. Si el a fost complice pentru o noapte sfanta, cand flacarile s-au aprins, iar focul a ajuns, vapaie-adanca….

80 de torte, toate vii, focul cel din adancuri a impanzit pamantul cu ochii lui cei vii. Privit de muritori, privit de zeii daci, focul traieste si acum, vorbind cu glas de daci. Nimic nu-l rascoleste, nici vantul, si nici luna si tot cu glas vorbeste despre o Sanziana. Una!

Rugul cel tainic, al zeului strabun se pregateste iar sa arda si sa prefaca-n scrum, razboaie, sange, lacrimi, suferinti, dureri adanci de mii de ani si doruri de parinti. Rugul este aprins de membri Asociatiei Terra Dacica Aeterna, veritabili daci. In ochii lor citesti si dor dar si magie de sus, din departari, in taina ii privesc si ochii lor, o mie.

Asa se-ncheie-o seara, o magica poveste cu daci si sanziene dar de rostit, mai este…

Sursa foto: iatalumea.blogspot.com