Putna, intre sfintenie si domnie




Obositor drum pana la Putna. Trei zile de mers si asteptat. Obositor dar merita. Credeam ca nu ma mai pot bucura vreodata de un loc nou, asa cum facusem cu un an in urma la Tismana. Dar Putna are ceva special. Il are pe Stefan. Si are dincolo de farmecul locului, si legende. O gramada de legende, care mai de care mai apasatoare si atingatoare de istorie.


Toate il pomenesc pe Stefan sau pe Daniil Sihastrul. Toate sunt la fel de ravasitoare la fel ca si linistea aceea nefireasca de la Putna. Te intampina la intrarea in manastire, o icoana a strasnicului Domnitor, impobobita in flori rosii. E sarbatoare mereu la Putna. Pentru ca Putna adaposteste una dintre cele mai importante figuri ale istoriei noastre.


Se spune ca Stefan, intr-o intrecere cu arcul a hotarat locul actualei manastiri. Sageata s-a infipt intr-unul dintre pomii de pe un deal din apropierea manastirii. Astazi, dealul ii poarta numele cu vrednicie, ca sa fie stiut si vazut de departe, intru slava si memoria sfantului domnitor.


Cand pasesti dincolo de poarta greoaie de lemn, intri inapoi in timp. Calugari cu rase pana in pamant, cu pasii apasati si privirea dincolo de vreme, trec pe langa tine fara sa ii simti. Iti aduci aminte de boierii de altadata ce cutreierau aceste meleaguri, pline de sfintenie. Printre tufele de trandafiri parca zaresti la orice pas, umbra marelui Stefan. Exista si un muzeu in incinta manastirii, unde sunt asezate, la loc de cinste straie, manuscrise si tot felul de alte obiecte ce amintesc de domnia glorioasa a lui Stefan. Chiar si o replica a sabiei sale se afla expusa in muzeu.


Manastirea impresioneaza si impune respect inca de la prima vedere. Curatenia locului, linistea aceea care parca iti patrunde fiecare ungher al sufletului, clopotele greoaie trase la vreme de slujba… e ceva cu locul asta, ceva care te face sa-l simti pe Stefan, prin fiecare pas pe care il asezi pe aleile frumos impodobite cu pomi si flori.


Inauntru, vegheaza un calugar batran. Citeste dintr-o carte roasa de timp, mai veche decat vechimea vremii sale. Ma intreb daca nu cumva si acel liturghier este tot de pe vremea lui Stefan. Nimic nu-l tulbura pe batranul calugar. Si-a luat in serios rugaciunile de taina. Parca a incremenit asa, in rugaciune, dinainte de vreme. Cu toate astea, el pazeste mormantul Sfantului Stefan, cu strasnicie. E de ajuns sa te apropii mai mult sau sa asezi o lumanare la locul nepotrivit, ca vine langa tine si o ia, lasand-o sa arda in alta parte. Asta e canonul sau, sa aiba grija de vremelnicia trupului lui Stefan. Si cata bucurie poate fi intr-un astfel de canon!


Imi amintesc ca prima imagine interioara a manastirii era albastra. Pictata frumos si ingrijita cu smerenie, manastirea este de o frumusete aparte. Atat a iubit Stefan locul acesta incat, din toate ctitoriile sale, aici a asezat adevarata frumusete.


Pasesti in tacere, cu frica sa nu tulburi linistea locului. Mormantul lui Stefan, asaltat de altfel de credinciosi, mi se dezvaluie acum in toata splendoarea sa. Ingenunchiez langa piatra de marmura ce ii acopera trupul si dupa atatea veacuri. Stefane fara de moarte, lumina sa ai peste toate si de sus sa tot pazesti, Moldova si cele ceresti!...


Ii simt iarasi prezenta, ma uit la portretul zugravit cu grija deasupra mormantului si ii vad ochii aprigi. O privire sfredelitoare imi rascoleste cugetul. Nu, Stefan nu poate sa moara. Stefan este inca aici, ii aud pasii pe pardoseala de marmura, Stefan vine la vreme de taina sa ceara sfat lui Daniil si preotilor sai. Stefan cere indurare pentru tara asta, Stefan iubeste Moldova aparand-o cu sange si lacrimi. Stefan e inca aici, la Putna! E de ajuns sa privesti in jur, sa simti caldura soarelui ca sa-i simti mangaierea domnitorului! E de ajuns sa asculti vantul ca sa-i auzi poruncile lui Stefan! E de ajuns sa privesti Putna ca sa-i vezi chipul, netrecut de vreme!


Se urneste greu clopotul la Putna. E batran, la fel de batran ca si asezarea locului acestuia! Dar cheama la ruga pe toti cei care il aud. Anunta vremea genunchiului inchinat, vremea multumirilor si cea a slavei lui Dumnezeu! Cum a oranduit Dumnezeu ca in acest loc sa fie de atata vreme, loc de rugaciune? Cum i-a dat lui Stefan gandul cel bun sa ridice aici o manastire pentru a putea fi locas sfant si pentru pustnicii codrilor? Stefan priveste in jos acum si zambeste! Zambeste caci vede lucrarea lui cum a dainuit in ciuda timpului. Zambeste caci credinta lui in cele sfinte l-a ajutat sa ridice aici, unul dintre locurile sfinte ale Moldovei. Moldova urmasilor lui Stefan!


Il vad pe Stefan venind in toiul serii la Putna. Ii vad ochii cum scanteiaza in soarele plecat spre amurg. Ii vad chipul si pletele rascolite de vant si mintea cum scruteaza vremile. Se gandeste adanc la soarta tarii. Se gandeste sa tina piept maniei turcilor. E obosit de-atatea batalii. Si-ar gasi un loc in care sa-si intinda macar pentru o vreme oasele. Dar n-are timp. Tara il striga si pamantul ii vorbeste. Trebuie sa duca la bun sfarsit misiunea Moldovei. Trebuie sa lase urmasilor lui ceva in care sa creada. Ceva suficient de puternic incat sa dainuie peste oameni si timp. Si atunci le lasa chipul lui. Si taria bratului. Si ascutimea mintii. Si Putna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu