Castelul Bethlen, Sânmiclăuş - Un Phoenix în renaştere

Îţi trebuie doar câteva zeci de minute să vizitezi ce a mai rămas astăzi din opulenţa de odinioară a castelului Bethlen de la Sânmiclăuş. Cel puţin, din descrierile pe care le citeşti, mare lucru nu vei mai găsi acolo. Doar ruine. Însă, odată ajuns acolo, dincolo de vegetaţia care ascunde drumul spre castel vei descoperi un loc cu totul aparte.

Odinioară aflat în proprietatea nobiliarei familii Bethlen, castelul a fost ridicat de către Milkos Bethlen, fiul cancelarului transilvanean, Janos Bethlen. Vremuri tulburi a prins această construcţie renascentisto-barocă, ridicată între 1668-1683 pe moşia de la Sânmiclăuş. Constructorul ei, tânărul Milkos Bethlen, de altfel unul dintre apărătorii drepturilor protestanţilor în Transilvania şi unul dintre luptătorii pentru păstrarea independenţei principatului, pasionat fiind de arhitectură, şi familiarizat cu arhitectura din Utrecht şi Leyden, realizează singur planurile castelului.

Castelul nu beneficiază de o curte interioară, fiind realizat sub formă de patrulater, cu colţurile dispuse în volume care ne trimit cu gândul la planul arhitectural al castelului de la Cetatea de Baltă, o altă proprietate a familiilor Bethlen de Bethlen, Bethlen de Iktar si Haller de Hallerko. Stilul în care este realizată construcţia de la Sânmiclăuş este cel târziu renascentist, cu influenţe baroce. Milkos Bethlen aduce castelului o notă aparte prin adăugarea unei loggii pe două etaje, cu stâlpii arcadelor frumos împodobiţi. Ferestrele nu sunt deosebit de generoase însă, generos este numărul acestora, permiţând astfel fiecărui ungher din interior să fie scăldat în lumină.

Ajungând în incinta castelului, încă de la intrare te întâmpină o monumentală scară spiralată, ce se îmbină armonios cu arhitectura spaţiului. Pe măsură de păşeşti cu grijă în fiecare cameră, descoperi încet, izul veacurilor trecute. Sub tencuiala căzută distingi bolţi somptuoase realizate în stilul renascentist, stucaturi colorate, reprezentând figuri de seamă ale familiei nobiliare dar şi câteva chipuri de iobagi, iar uşile şi ferestrele te întâmpină cu ancadramente de piatră sculptate cu măiestrie. De altfel, chiar şi pe frontispiciul intrării principale mai există încă sculptat blazonul lui Milkos Bethlen.

 

Castelul a mai avut în trecut şi o fortificaţie cu zid de apărare, cinci bastioane şi un sanţ de apă dar din păcate astăzi nu se mai păstrează. Elemente baroce vin să completeze arhitectura castelului în anul 1765 când castelul beneficiază la ancadramentele ferestrelor de nişte elemente sub formă de scoică, adăugate de Franz Schweininger.

La mijlocul secolului al XIX-lea, castelul trece din proprietatea familiei Bethlen în cea a familiei Bruckenthal care îl transformă după renovare, în şcoală agricolă. La sfârşitul primului război mondial, castelul Bethlen de la Sânmiclăuş devine centru de şampanizare a IAS Jidvei. După 1989, el intră în proprietatea companiei Jidvei care intenţionează prin lucrări de restaurare să îi redea faima de odinioară.

Acum însă, la Sânmiclăuş nu te însoţeşte decât aerul de poveste al unor vremuri încărcate de frumuseţe şi istorie. Podelele loggiei se sfărâmă sub tălpi, bucăţi de ziduri stau să cadă, bârne groase îşi aşteaptă sfârşitul desprinse din tavane şi doar dacă închizi ochii îţi mai poţi imagina cât de frumos era acest castel odinioară.

Dar cum fiecare poveste tristă ar trebui să aibă un final fericit, vin vremuri bune pentru Sânmiclăuş! După ani în care a suferit în tăcere, lucrările de restaurare vor începe în curând. La mijlocul lunii septembrie, într-o după amiază superbă de toamnă, castelul de la Sânmiclăuş, scăldat în razele soarelui, forfotea de oameni care scoteau din măruntaiele lui, tot felul de materiale care nu mai puteau fi folosite. Şi dacă vorbim despre restaurare, nu putem decât să ne încredem că şi această edificiu, la fel ca cel de la Cetatea de Baltă va avea cât de curând o faţă nouă, din moment ce ambele se află în proprietatea companiei Jidvei. Şi cum castelul de la Cetatea de Baltă este astăzi unul dintre piesele de renume ale judeţului Alba şi emblema companiei Jidvei, putem spera că şi cel de la Sânmiclăuş îi va călca în curând pe urme.

Am plecat în goană de roţi de la Sânmiclăuş în după amiaza aceea. Cu siguranţă îmi trebuia mai mult răgaz să pot simţi istoria locului până în cele mai îndepărtate unghere ale sufletului. În schimb, uitându-mă în urmă, am văzut bătrânul castel renăscând din propria cenuşă...

Pentru cei care vor să ajungă acolo, deşi ar trebui să ştie că nu se vizitează castelul, fiind proprietate privată, adresa este: Strada principală, nr 68, sat Sânmiclăuş, Judeţul Alba. Cea mai apropiată localitate este Blajul, aflat la 15 km distanţă.

O galerie cu imagini realizate la mijlocul lunii septembrie a acestui an, puteti găsi aici!

PS: multumiri echipei monumenteuitate.ro pentru unele informatii legate de arhitectura castelului. Copyright-ul pentru acestea apartine in totalitate monumenteuitate.ro.

”No umăn, no crai” la Clubul Ţăranului Român

Teatrul de Artă Bucureşti vă aşteaptă şi lunea aceasta la Clubul Ţăranului, 17 octombrie de la 20:30 la spectacolul ”No umăn, no crai”, un concept teatral despre dragoste în toate felurile.

Poezie şi cântec laolaltă, spectacolul îi reuneşte pe Marius Cordoş (responsabil şi pentru regie), George Constantinescu şi Vlad Popescu, inițiați în dilematica relație de cuplu. Zis şi curs pentru începători, conceptul teatral de muzică şi poezie a colindat timp de cinci ani scenele oraşelor din țară, fiind un colaj de istorioare ritmate cu sunet de chitară, umor şi melancolie, un spectacol distractiv despre traseul complicat al unei relații amoroase; cu alte cuvinte – o comedie despre dragostea, ura, drama şi bucuria dintre femeie şi bărbat.

Preț bilet întreg/studenți: 20/15 lei
Rezervări: 0737 904 435 sau la adresa de mail: rezervari@teatruldearta.ro
Adresă: În incinta Muzeului Ţăranului, intrare Sos. Kisseleff

Jidvei – Povestea unei licori cu suflet

La Jidvei culesul viilor este în toi. De două săptămâni oamenii nu mai prididesc cu munca, pe dealuri şi prin cramă. Se culege non stop, ziua manual, noaptea automat şi producţia nu stă în loc. A fost un an bun, spun angajaţii companiei Jidvei. A fost un an rodnic dar, din anumite puncte de vedere, nu a fost cu nimic deosebit faţă de alţi ani.
  

Şi asta pentru că, acolo la Jidvei, anumite lucruri, cum ar fi ajutorul pe care îl primesc oamenii din partea companiei, au intrat deja în obişnuinţă. Sunt 12 ani decând firma a fost preluată de actualii patroni, Claudiu şi Liviu Necşulescu. Şi, de peste un deceniu, aceşti oameni se îngrijesc nu numai de producţia de vin, care adună de la an la an numeroase premii naţionale şi intenaţionale, ci şi de destinele angajaţilor lor.

Am întâlnit în localitatea cu nume predestinat de licoare aromată, o mulţime de oameni mulţumiţi. Şi asta pentru că în fiecare zi pot să pună pe masă, pâinea cea de toate zilele. De mai bine de zece ani, niciun angajat al companiei nu a mai cumpărat pâine. Societatea pentru care lucrează a construit o brutărie şi oferă zilnic, celor care lucrează aici, câte o pâine de 1,5kg.

Mergând la pas prin localitatea Jidvei, în poarta fiecărei case întâlneşti poveştile unor oameni simpli. Unora, compania le-a refăcut casele. Altora, le-au fost salvate vieţile. Şi majoritatea au fost ajutaţi să-şi termine studiile. Unii studiază horticultura acum, urmând ca la terminarea facultăţii să fie angajaţi în domeniu, chiar la Jidvei. 

  
Începutul nu a fost deloc uşor pentru cei care au preluat în 1999 compania Jidvei. Orgoliile şi anumite interese au făcut ca, într-o noapte, o mulţime de butoaie preţioase să fie sparte sau găurite, pentru ca mucegaiul să le pătrundă şi să nu mai fie folosite. Făptaşii au fost prinşi şi judecaţi. Unii dintre ei şi astăzi sunt încă în spatele gratiilor. Însă acest prejudiciu a fost încă un imbold pentru companie. Butoaiele care nu au mai putut fi folosite au fost dăruite localnicilor din comună, drept lemne de foc. Multe familii sărace au primit atunci câte o remorcă cu lemne pentru iarnă. Şi încă o dată, oamenii din Jidvei şi-au putut vedea dorinţele împlinite...

La şcoala vieţii...

Viitorul multora dintre cei care locuiesc în Jidvei este trasat şi asigurat încă de pe băncile grădiniţelor şi ale şcolilor. 854 de copii beneficiază astăzi de două grădiniţe cu program prelungit şi de şcoli dotate cu echipamentele necesare studiului. În consiliul de administraţie al şcolii din Jidvei este un reprezentant al societăţii, care, în permanenţă se interesează de cele trebuincioase copiilor. Fie că este vorba despre reparaţiile clădirilor, sau diferite obiecte pentru laboratoare, calculatoare sau chiar hrană pentru cei mici, toate le sunt puse la dispoziţie, pentru ca mai târziu, aceşti copii să-şi poată aduce aportul şi ajutorul în societate.
  

Nici la liceu lucrurile nu stau diferit. Fiind unul dintre liceele cu profil tehnologic, cei care studiază acolo au posibilitatea de a face practică chiar în cadrul societăţii, pentru ca, la final, după ce îşi iau diploma de bacalaureat, aceşti elevi să aibă deja o specializare: cea de tehnician horticultor.

Un destin ţinut sub observaţie, merge însă mai departe pe băncile facultăţii şi mai apoi, în viaţă. Aşa se face că, în fiecare an, o mulţime de tineri merg la facultate ajutaţi de cei din conducerea companiei. Sunt tineri fără prea mari posibilităţi financiare, dar care însă, îşi doresc să studieze, să muncească şi să aibă o carieră. 

Unii poate au trecut demult de vârsta studiului, aşa cum este Ion Mărginean, care lucrează ca agent de pază, dar care studiază horticultura la Cluj Napoca. Este unul dintre oamenii care, odată ce va absolvi facultatea va avea o şansă la un trai mai bun şi un loc de muncă în cadrul companiei. 

Şi cum educaţia şi cultura merg mână în mână, de la şcoală, trecem obligatoriu şi pe la bibliotecă, unde bibliotecara comunei a reuşit să strângă cu ajutorul Primăriei şi al localnicilor tot felul de materiale care sunt de mare ajutor celor care vor sa afle cât mai mult despre comuna Jidvei si istoricul ei de peste 700 de ani. Cu migală a pus cap la cap toate informaţiile şi astfel s-a născut o monografie a acestei comune, intitulată “Jidvei 700”, scrisă chiar de Puiu Lenuţa, cea care are în grijă atât biblioteca comunei cât şi expoziţia etnografică, şi care a văzut lumina tiparului în 2009.

... Şi pentru sufletele lor...

O vorbă veche spune că omul bun se vede după chip, dar mai ales după fapte. În comuna Jidvei, trebuie doar să priveşti cu atenţie totul şi vei vedea cum faptele unor oameni mari, vorbesc de la sine. Vechile case săseşti sunt îngrijite şi păstrate în bună stare, grădinile lucrate, drumul vinului asfaltat, şi de peste tot, parcă poţi vedea aievea veşnicia născută la sat, dupa cum spunea Lucian Blaga. 

  

La pas cu toamna prin comuna Jidvei, am întâlnit şi nişte lăcaşuri sfinte. Unul dintre ele este chiar biserica ortodoxă, ridicată aproape din temelii de către conducerea societăţii. Smerenia îi împiedică să povestească despre aceste acţiuni. Dar oamenii din comună ştiu, că fără acest ajutor, biserica cea veche ar fi fost mult prea neîncăpătoare pentru toţi cei care trăiesc azi în Jidvei. Astăzi însă, construcţia cea nouă adăposteşte paşii dar şi rugile oricărui om care vrea să poposească preţ de câteva clipe, în rugăciune.

O duminică caldă de toamnă ne-a adus în această biserică, chiar în timpul slujbei. Printre rugile preotului, din ochii credincioşilor se înălţau gânduri. Unii poate primiseră un loc de muncă, alţii poate chiar o viaţă nouă. Bătrânii, cu ochii în pământ, se rugau în taină. Şi nimănui îi va fi dat să afle vreodată, adevărata dimensiune a rugăciunilor lor. Numai zidurile acestea grele şi-nalte vor povesti peste vreme, despre nişte oameni simpli, despre un loc binecuvântat şi istoria lui. 

Şi cum credinţa nu este împărţită de vreun cult, biserica greco-catolică din Jidvei, păstorită de Roşca Ioan a fost şi ea ajutată în repetate rânduri la ridicarea actualului lăcaş, într-un timp record. Acum, rând pe rând, în dimineaţa însorită de duminică, pe băncile din biserică se aşează în tăcere, suflete şi rugăciuni. 

  

Simbol pentru judeţul Alba

Nu numai oamenii vorbesc despre Jidvei, ci şi licoarea aromată, dulceagul vin produs aici. Astfel, în localitatea Cetatea de Baltă, într-un castel baroc de poveste, ce odată a aparţinut familiei Bethlen Haller se degustă astăzi preţioasele licori de Jidvei. Le vezi cum se odihnesc în pivniţa uitată de vreme, pe rafturi, în sticle prăfuite, picurându-ţi peste simţuri, aroma viilor îngreunate de roadele ciorchinilor. Deşi funcţionează încă cu circuit închis, castelul Bethlen Haller atrage an de an o mulţime de vizitatori, datorită degustărilor dar şi impunătoarei imagini care, este de altfel şi emblema Jidvei. 

Însă Jidvei este mai mult decât o marcă de vinuri. Este principalul organizator al festivalului “Strugurele de Aur”, ajuns deja la cea de-a unsprezecea ediţie, unul dintre principalii operatori economici ai judeţului, care asigură localnicilor peste 2000 de locuri de muncă, dar şi unul dintre cei mai importanţi factori de promovare turistică din zonă, trasând pe vestita vale a Târnavelor, “Drumul Vinului”, dar şi al istoriei.

 
Importanta acestui agent economic în judeţul Alba este recunoscută şi de reprezentantul Consiliului Judeţean Alba, vicepreşedintele Alin Cucui, care apreciază aportul pe care societatea Jidvei îl aduce atât în viaţa economică, cât şi social-educaţională şi spirituală a judeţului, precum şi acţiunile de dezvoltare economică atât ale comunei Jidvei cât şi ale celorlalte localităţi din zona Târnavelor. 

  

Se lasă seara pe uliţele din Jidvei. O linişte nefirească cuprinde locul. Timpul tace, ochii caselor se îngreunează sub mantia nopţii. Numai în crama Jidvei porţile nu sunt închise. Aici, o “armată” de oameni încă lucrează. E miezul toamnei şi producţia în toi. A fost încă un an bun pentru Jidvei. Cuminţi, preţioasele licori îmbuteliate, iau drumul magazinelor. Se aşează apoi tăcute la mese, vorbind cu tâlc numai celor care le cunoaşte în amănunt, adevărata istorie. Nu, licorile de la Jidvei nu sunt simple vinuri. Sunt, dincolo de toate, poveşti îmbuteliate, scurte lecţii de viaţă şi preţuire efervescentă, a unor valori ce sfidează viteza secolului în care trăim: omenie, smerenie, respect şi armonie!