Izbucul Tâuz, locul unde înoată zânele

Era toamnă în toată splendoarea când am ajuns pentru prima dată pe Cheile Ordâncuşii, plecând de la Gârda de Sus. Aşa este, am ajuns în Munţii Apuseni, aceia cântaţi în slove meşteşugite de atâţia şi atâţia îndrăgostiţi de Ţara Moţilor!

Dimineaţa am avut o presimţire ciudată, cum că este un loc deosebit, în care nu ajunge chiar oricine, cu una cu două. Drept urmare, preventiv, mi-am pus în maşină încă o pereche de încălţări, gând pentru care aveam să îmi mulţumesc mai târziu! Am pornit la drum, alături de colegii de la Ghid Video Turistic! Eram învăluită încă de razele calde ale unui soare nefiresc de prietenos aici, în creierii munţilor. Drumul din Gârda de Sus şerpuieşte printre stâncării abrupte şi copaci cărora culorile le-au izbucnit în toată splendoarea, de parcă toată paleta Bătrânului Pictor s-ar fi revărsat aici. Nu puteai parcurge cu maşina mai mult de câteva sute de metri fără să încetineşti şi să respiri efectiv, atâta culoare. Un cer albastru ca marea cea limpede, fără niciun nor, o imensitate de galben, ruginiu, roşcat şi, din loc în loc, pâlcuri de verde pătrunzător, toate aşezate parcă de mâna cuiva, pe un covor alb, încastrat în cea mai dură piatră şi, peste toate, o linişte coborâtă din alte vremuri parcă...asta vezi la tot pasul, în drumul ce te însoţeşte până la izbuc. 

Trebuie să fii cu ochii în patru pentru că poteca ce duce către Izbucul Tăuz porneşte din drumul mare, dar nu este semnalată decât printr-un stâlp de tensiune pe care scrie IZBUCUL TĂUZ. Laşi maşina frumuşel pe marginea drumului forestier şi o iei la pas printre copaci. Drumul este accesibil oricui, aşa că nu ai niciun motiv să nu ajungi la această oază, cu încălţările potrivite, să nu aluneci pe pietrele ude. Dar, odată trecut acest hop, eşti pur şi simplu vrăjit de frumuseţea care ţi se deschide în faţa ochilor. 

Legendele spun că e chiar Lacul Fermecat în care odinioară se scăldau zânele... sau Cele Frumoase, cum li se spune prin părţile locului. Odată ajuns aici, chiar eşti fermecat de frumuseţea peisajului. Inima ţi se opreşte în loc, doar pentru a porni în galop alături de apa năvalnică, pentru ca, doi paşi mai departe, să se odihnească, odată cu mintea învolburată, pe întinsul cel verde-clar ce ţi se aşterne la picioare. Nu degeaba Izbucul Tăuz a fost ales de Bear Grylls în documentarul realizat de Discovery Channel, în Transilvania. E un loc fermecat, în care, timpul şi universul şi-au amestecat mersul, într-un verde ochi de apă... Şi, dacă vrei să înţelegi unde îşi are rădăcinile zicala: românul s-a născut poet, vino la Tăuz... şi lasă-ţi imaginaţia să spargă toate barierele!

Mai la vale, apa îşi face loc printre stânci imense, trântite parcă dinadins în calea ei. Însă, năvalnică din fire, nu a stat prea mult pe gânduri şi şi-a croit repejor cale, tăind în timp, cu precizie de sculptor, roca cea dură. Şi, dacă a văzut că până şi muntele îi stă împotrivă, a găsit şi în el cărare lină, către caverne întunecoase, unde se putea odihni nestingherită de toată zarva de afară. Dar nu pentru multă vreme, căci, doar cateva zeci de metri mai la vale, voalul apei îşi face din nou apariţia, ca într-un joc de v-aţi ascunselea, râzând în soare că te-a păcălit şi de data asta.

Cel mai adânc loc al Tăuzului are 82m şi exact aici a sărit Bear Grylls. Iar lungimea izbucului măsoară cu puţin peste 424m. Dar nu asta e spectaculos la Izbucul Tăuz. Ci linistea, peisajul de basm, energia aparte a locului, care simţi cum te inundă şi iţi dă o stare de bine, inspiraţia care îţi dă aripi dacă eşti unul dintre cei binecuvântaţi cu mânuirea artelor frumoase. Toate sunt altfel aici, la Tăuz. Şi, cu fiecare pas pe care îl vei apăsa către inima acestui ochi păzit de zâne şi tu vei fi altfel. Este unul dintre acele locuri greu de uitat, care te face să revii, indiferent de anotimp şi să îi asculţi poveştile.

Care sunt multe. Şi încep acum mii de ani, încă din acele vremuri în care oamenii trăiau în comuniune cu natura. Întâi, s-au adăpostit în peşteri de arşiţă şi ploi. Aşa au descoperit focul. Mai apoi, au început să sape crusta cea de piatră a muntelui, să îi răscolească măruntaiele, în căutarea aurului preţios. Apoi, au adus căruţe şi mineri care să adune şi să sape după mai mult. Nu s-au oprit nici azi. Şi, dacă îi asculţi atent şoaptele, Izbucul Tăuz îţi redă în galopul învolburat, fiecare lovitură de baros, fiecare ciocan împlântat în trupul muntelui de sub care se iţeşte, fiecare roată ce se rostogolea agale, sub greutatea preţiosului metal, ducându-l departe. Apa duce cu ea, memoria locurilor prin care trece, se spune. Iar Izbucul Tăuz străbate multe caverne, spală măruntaile pământului şi aleargă degrabă la vale, să ducă de veste celor care o pot asculta, tânguirile munţilor. 

Acesta este Izbucul Tăuz! Cu ochiul lui de apă verde, clară, limpede şi adâncă. Aceasta este apa Tăuzului, ce poartă cu ea dansurile celeste ale Celor Frumoase, care se pogoară pe luciul ei, în miez de noapte! Aceasta este doar una dintre atracţiile Munţilor Apuseni, atât de bogaţi şi nu doar în aur, ci în oaze de linişte care-ţi taie răsuflarea şi te farmecă iremediabil!

Am plecat după câteva ore, spre alte destinaţii însă imaginea izbucului m-a urmărit zile în şir. Au trecut câteva luni bune de la această vizită la Tăuz. Însă, nicio clipă nu mi-a ieşit din minte zgomotul apei învolburate, foşnetul frunzelor care ţeseau din mers covoare multicolore, sau liniştea aparte a locului.

Şi, oricând voi căuta vreodată un alt colţ de rai care să-mi aducă atâta zâmbet şi linişte în suflet, îmi voi aminti de Tâuz.
Lacul zânelor din Munţii Apuseni!