Câmpulung Muscelul, capitala întemeietorilor de țară. Câți dintre noi mai știu astăzi că acest oraș a fost prima capitală a Țării Românești? Câți, de trec în goană de roți pe Bulevardul Pardon știu istoria acestui loc? Iată câteva motive și locuri ce îți vor spune povestea orașului Câmpulung, așa cum nu ai putea-o asculta, alergând de la un capăt la altul, al lui!
Sunt câteva elemente reprezentative ale orașului Câmpulung pe care ai face bine să nu le ratezi dacă ajungi aici. Unul, poate cel mai important este Bărăția, aflată chiar la o aruncătură de băț de centrul orașului, pe strada Negru Vodă, la numărul 116. Acest ansamblu spune o poveste veche, încă dinainte de anul 1300, unde, aici, în Câmpulung, exista o comunitate catolică importantă, creată de cavalerii teutoni, care aduseseră în zonă sași, pentru colonizare.
Aceștia și-au ridicat un cloașter (mănăstire) care se afla pe locul actualei grădini N. Paul, fostă Căprăuș. Anul 1300 însă a legat pentru totdeauna istoria Bărăției de cea a orașului, deoarece atunci moare comitele catolic Laurencius de Longocampo, a cărui lespede tombală se află sub altarul Bărăției. Inscripția pietrei de mormânt, realizată cu litere gotice săpate în piatră, menționează că “Aici este îngropat comitele Laurencius de Longocampo, cel de pioasă amintire, în anul Domnului 1300.” De aici pornește, practice, istoria urbei denumită după numele celui care a întemeiat-o.
Și, dacă ai ajuns să vizitezi Bărăția, despre care, de altfel am scris și aici mergi în lungul drumului, până la sora ei, întru credință, Mănăstirea Ortodoxă Negru Vodă, aflată nu departe de locul în care te afli. Ctitorită în anul 1215 de către Radu Negru Voievod, initial a funcționat drept biserică. Rezidită, mai apoi, de Basarab I Întemeietorul și fiul său, Nicolae Alexandru, înmormântat de altfel, în interiorul bisericii, se dărâmă la un moment dat, în urma unui cutremur. Este reclădită de Matei Basarab în 1635, cu pietrele și pe temelia celei inițiale. Tot de atunci funcționează ca și mănăstire.
De ce e important să ajungi aici? Pentru că, necropola domnească de aici păstrează primul document epigrafic scris în limba slavonă veche, pe cea mai veche piatră de mormânt voievodal, din țară, cea a lui Nicolae Alexandru Basarab! Totodată, Câmpulung Muscelul mai este renumit și pentru primul document scris în limba română, descoperit aici: scrisoarea lui Neacșu, din Câmpulung, către judele Brașovului, iar o copie, în facsimile o poți vedea chiar în Muzeul urbei!
Și, dacă tot am pornit pe firul istoriei află că, peste tot în oraș există o serie de cruci votive, foarte vechi, unele dintre ele chiar de câteva veacuri bune. Le întâlnești la răspântii, în curțile oamenilor sau ale bisericilor, în mijlocul piațetelor sau chiar încastrate în zidurile caselor. Existența lor începe din momentul în care județul orașului (primarul din zilele noastre), împreună cu consilierii vremii, mergeau și jurau, cu mâna pe cruce că toată munca lor va fi în interesul acestei vechi urbe și a locuitorilor ei. Mai mult, pentru ca pârgarii să nu bată atâta drum până la prima cruce a jurământului, au fost ridicate și altele, aproape de locurile lor de baștină. Și, ca orice om care trecea prin oraș să știe ce privilegii are vechea capitală a Țării Românești, acestea au fost înscrise pe crucile din oraș, pe care le regăsești la tot pasul. 39 au fost toate, prima și cea mai veche datând din 21 iunie 1576. Una dintre cele mai importante mărturii medievale însă este crucea jurământului, ridicată în timpul lui Duca Vodă, în anul 1674 și pe care o vei putea admira încastrată într-unul din zidurile casei arhitectului Berechet. Crucea pârgarilor este, de asemenea, un alt monument de excepție din Câmpulung Muscel. Datează din 1790 și este amplasată chiar în mijlocul pieței orașului.
Însă, odată ce vorbim despre istoria acestui loc este absolut necesar să amintim și de vremuri mai aproape de zilele noastre, care au marcat pentru totdeauna, destinele oamenilor de aici și poveștile locului. Chiar dacă nu este amplasat în oraș ci, la o aruncătură de băț, în Valea Mare Pravăț, Mausoleul Mateiaș își începe povestea scrisă în timpul Primului Război Mondial, când în zonă s-au dus lupte crâncene pentru apărarea teritoriului românesc.
Atunci, o Divizie locală, 22 infanterie, a înfruntat Divizia 76 infanterie germană, la Fundata, în momentul în care s-a dat ordin de blocare a trecătorilor spre Transilvania şi retragerea trupelor de acolo. Se întâmpla în ultimile zile ale lunii septembrie 1916. Luptele de la Bran şi vechea frontieră de la Fundata, continuate la Rucăr şi Dragoslavele, au durat până în 6 septembrie, frontul solid fiind la Mateiaş şi cuprinzând şi nordul oraşului Câmpulung. Nemţii au pornit de la Zărneşti cu trupe speciale de vânători de munte, Brigada 8 Alpină din armata austro-ungară, au ocolit pe Valea Dâmboviţei şi au apărut în spatele diviziei române care a fost nevoită să se retragă urgent ca să nu cadă prizonieră. În jurul muntelui Mateiaş s-a improvizat într-o singură noapte un puct central care să apere trecătoarea. S-a blocat Valea Dâmboviţei şi totodată drumul spre Bucureşti şi astfel frontul s-a lărgit şi spre vest, acoperind Câmpulungul. Luptele au durat aproximativ două luni, timp în care şi-au pierdut viaţa 921 de nemţi şi 1.200 de români.
Tot de aceste lupte se leagă și o parte din literatura noastră de căpătâi. Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” își are rădăcinile aici. Fortificațiile descrise între paginile lui sunt cele realizate de către Regimentul 30 Muscel, care fusese destinat să blocheze frontiera la Vama Giuvala, în timp ce Regimentul 70 Infanterie îşi desfăşura pregătirea chiar pe raza oraşului. Pe tot parcursul anului 1915 au avut loc concentrări ale rezerviștilor pe specialităţi: infanterie, biciclişti, telegrafişti, agenţi de legătură, semnalizatori, brancardieri, veterinari şi peste 8oo de forțe de ordine, care să asigure ordinea şi siguranţa populaţiei civile în zonele de operaţii militare. Iar astăzi, dacă stai de vorbă cu acei localnici mai în vârstă îți pot spune cu lux de amănunte ce grozăvii le-au văzut ochii și pe care, mai apoi, le-am putut regăsi în romanul lui Camil Petrescu.
Și pentru că tot am vorbit despre un loc pe care îl descrisesem mai amănunțit aici ar trebui să nu ratezi, în drumul tău nici Muzeul Municipal Câmpulung, în care vei putea vedea istoria orașului, încă de la început de vreme, din preistorie și antichitate, atunci când, locuitorii vechii Dacii întemeiaseră aici cetăți, iar romanii au clădit în zonă cel mai important punct de observație de pe întreg Limesul Transalutanus: Castrul roman de la Jidova. Toate poveștile despre locurile acestea sunt bine reprezentate între exponatele din muzeu, alături de documente și urme din epocile medievală și modernă. O bogată colecție de tablouri realizate de unii dintre cei mai importanți artiști musceleni și români este și ea găzduită în Muzeu.
Și, pentru că nu te pot lăsa să pleci fără să îți arăt una dintre mândriile Muscelului, te invit să nu ocolești Secția de Etnografie a Muzeului, amplasată în cea mai veche construcție din Câmpulung, Vila Ștefănescu, ce datează din 1735! Vei rămâne surprins de frumusețea acestei bijuterii arhitecturale, precum și de exponatele din interior, ce însumează deja celebrele marame muscelene, portul popular specific zonei, precum și o bogată colecție de ceramică și țesături tradiționale de mare valoare etnografică!
Câmpulung Muscelul este o poezie frumoasă. La figurat dar, la fel de bine și la propriu. Pentru că, tot legat de istoria acestui loc este, pentru totdeauna și poetul nostru George Topîrceanu, a cărui casă memorială se află chiar lângă Câmpulung, în centrul satului Nămăiești, chiar peste drum de mănăstirea cu același nume. Acum, ai chiar două motive să ajungi în zonă, o dată pentru poetul gâzelor și al florilor, dar și pentru una dintre cele mai impresionante mănăstiri rupestre de la noi din țară!
Prietenul copiilor, poetul gâzelor și al florilor a trăit în acea casă opt ani, din 51 cât a fost pe pământ. În 1905 ajunge la Nămăiești. Topîrceanu avea 19 ani și era elev la liceul Sf. Sava, În București. Vacanțele venea în sat unde a și pus ochii pe o educatoare, Victoria Ioga, frumușică și înstărită (casa în care ne aflăm i-a aparținut acesteia) și s-a căsătorit cu ea în 1912. Locuința de la Nămăiești a devenit singura casă personală fiindcă, în rest, Topîrceanu a fost chiriaș grăbit.
Cu siguranță ai observant, tot bătând istoriaorașului în lung și lat, arhitectura lui, tipic musceleană, realizată într-un stil neo-brâncovenesc! Multe dintre clădirile prezente aici sunt realizate după planurile celebrului architect D.I. Berechet, una dintre cele mai impozante construcții de acest fel fiind chiar sediul actualei primării. Însă nu doar prin sedii de instituții este elogiată azi memoria celebrului architect ci și prin construcții civile de o frumusețe impresionantă. Case cu pridvoruri largi, deschise, pline ochi de mușcate pe timpul verii, cu bârne de lemn sculptat și ferestre generoase se ițesc privirii pe străzile orașului. Și, dacă ai răgaz să iei vechea urbe la pas, vei descoperi că își merită pe deplin vechiul titlu de capitală a foștilor voievozi, întemeietori de țară!
Nu este un oraș ca oricare. Nu este un loc searbăd, lipsit de poezie, istorie și frumos. Câmpulung Muscelul este o carte de vizită pentru toată Țara Românească! Este o poveste fără sfârșit, care a străbătut veacurile, cuminte, în tăcere și, cu grijă. Povestea aceasta merită și vrea să fie ascultată și descoperită de către oricine are ochi și suflet să o vadă! E vară de acum! Vino să o cunoști, pas cu pas, pe străduțe întortocheate, în muzee impresionante, pe bulevarde înverzite și de pe cruci încrustate în limbi străvechi!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
Mai multe foto pe: romaniasphotos.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu