Se spune că sunt câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le faci într-o viață: să plantezi un copac, să faci o casă și să dai viață unui suflet. Desigur că sunt mult mai multe lucruri bune pe care le poți face într-o viață de om. Dar eu aș mai adăuga unul: să mergi la un concert Prahova Classic Nights!
Poate dacă n-aș fi văzut cu ochii
mei ce se întâmplă acolo, aș fi spus, cu siguranță, ca voi toti: Hm. Un
concert...ce poate avea așa special un concert, fie el și unul organizat sub
egida Prahova Classic Nights?
Ei bine, să le luam pe rând: în
primul rând, soliști ai Teatrului Bolshoi din Rusia. Nicăieri în țara asta nu
vei vedea atâția interpreți de la Bolshoi, adunați toți pe aceeași scenă. Și nu
orice scenă ci, chiar sala de festivități a Castelului Cantacuzino din Bușteni!
Dacă ți-am captat atenția, mai află
atunci și că, pe lângă stelele Teatrului Bolshoi, pe acceași scenă se reunesc
și invitați speciali, cântăreți de operă recunoscuți pe toate marile scene ale
lumii, dar și interpreți români, de mare valoare și de un talent deosebit.
Acum hai
să vedem, concret, ce înseamnă Prahova Classic Nights, la Castelul Cantacuzino:
practic, un întreg sezon de concerte de muzică clasică, ce a debutat în 27
septembrie și se va încheia abia în luna mai a anului viitor. Astăzi a avut loc
cel de-al doilea concert dintr-o serie de multe altele. Și, drept urmare, am
avut ocazia să-l ascult pe tenorul Roman Shulackoff, la nici 10m distanță. Nu
știu dacă voi avea vreodată cuvinte potrivite pentru a descrie cum te simți. E
un amalgam de emoții care năvălesc pur și simplu în tot corpul, cu fiecare notă
interpretată perfect de marele tenor. Și dacă mai pui la socoteală că parte din
operele pe care le-a cântat sunt Robert Schumann. „Dichterliebe” – Dragostea
Poetului după Cartea Cântecelor, de Heinrich Heine sau chiar Ernesto de Curtis.
“Non ti scordar”, în acompaniamentul Olesyei Tutova (căreia aș dori să-i
dedic un articol separat), atunci ai rețeta perfectă pentru o seară reușită.
Dar stai,
acesta e doar începutul, la Prahova Classic Nights! Pentru că, invitatul
special al serii a fost, nimeni alta decât mezzosoprana Anna Lubanska, o
poloneză captivantă, ce îți taie respirația încă de la primele tonuri. Dacă nu
ar fi fost momentele în care vocea acesteia urca mai sus chiar de Munții Bucegi
de peste drum de castel, aș fi putut să uit oricând să respir, ascultând-o! Și
culmea, cu ce credeți că a găsit de cuviință să ne încânte? Arii din Fryderyk
Chopin, Francesco Cilea și Georges Bizet. Să închei un concert de o asemenea
prestanță cu Habanera, din opera “Carmen”, nu e deloc puțin lucru, credeți-mă!
Și nu...asta nu este tot! O asemenea
seară, cum ar putea fi mai bine completată, decât de inconfundabilul violoncel
pe care Marin Cazacu îl mânuiește ca pe propriu-i suflet?
Ascultându-l, n-am reușit
totuși să înțeleg exact dacă talentul conduce sufletul sau sufletul e
adevăratul talent? Valsul sentimental al lui Piotr Tchaikovsky, Momentul
Muzical al lui Franz Schubert au fost câteva din demonstrațiile distinsului Marin
Cazacu, prin care și-a proiectat întregul său talent în mânuirea violoncelului,
în inimile tuturor celor care au avut plăcerea să-l asculte. Domnia sa este, cu
siguranță unul dintre titanii care au reușit să aducă violoncelul la rang de
artă în trasmiterea cât mai fidelă a emoțiilor.
Și nu, nu a fost singurul. Andrei
Licareț, pianistul care l-a acompaniat pe toată durata reprezentației este un
alt maestru care știe să mânuiască la perfecție instrumentul pe care îl
îndrăgește. În mâinile sale, pianul este pur si simplu un obiect pe care Andrei
îl modelează după propria dorință, rezultatul fiind impecabil, cu fiecare
atingere.
I-aș fi ascultat, pe fiecare, ore în
șir. Din păcate, esențele tari se păstrează în sticluțe mici. Doza de muzică
clasică oferită de Prahova Classic Nights se administrează lunar, în porții de
câte două seri, până în luna mai, anul viitor.
Ceea ce mă consolează, pe de o
parte, este faptul că și luna viitoare voi avea ocazia să ascult alți
interpreți de renume mondial, în același loc, pe aceeași scenă a Castelului
Cantacuzino, cu un repretoriu care mă va ține, cu siguranță, iarăși cu
respirația tăiată!
Și să știți că, interpreții aceștia,
fie că vin de la Teatrul Bolshoi sau de pe alte mai scene ale lumii, sunt tot
oameni. Respiră la fel ca oricare, zâmbesc la fel ca oricare, sunt la fel de calzi
și deschiși ca noi toți. Doar că au un talent aparte: știu să-și pună întregul
suflet pe scenă, oferindu-l tuturor, ca cel mai de preț dar al lor! Iar asta,
merită toți banii din lume, măcar o dată în viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu