Drumul prin munții Buzăului a trecut până acum prin Aluniș, despre care povesteam aici. Dar călătoria mea abia acum începe. Eram o mână de oameni, treziți cu noaptea în cap să hălăduim prin munții aceștia vechi de când lumea, în căutarea unor schituri rupestre. Sau a unor începuturi pierdute undeva în timp.
Ce poate fi mai incitant decât să pășești prima dată într-un loc care nu e prea des scormonit de multă lume? Și să fii aici, în munții aceștia singur, tu, cu gândurile tale, urcând spre înălțimi prin grădinile oamenilor? Pentru că, ai ghicit, nu există drum amenajat spre bisericile rupestre și ești nevoit să escaladezi câteva garduri și să ceri voie unor localnici să le tranzitezi ograda. Noroc că ei sunt tare prietenoși și, uneori, la ceas de vară, chiar te îmbie să-ți mai potolești învolburarea cu fructe din pomii pe care-i cresc cu atâta grijă!
Dar, odată ce ai trecut și de acest popas, pregătește-te de drum. Prin păduri dese, hățișuri și ierburi înalte cât tine, prin colbul ridicat numai de animalele care trăiesc aici după bunul lor plac. Trebuie să recunosc că, am avut o strângere de inimă o bună parte din acest drum. Până într-un loc despre care voi povesti ceva mai târziu. Pentru că traseul nostru prin pădurile acelea era exact pe urmele unui urs care avea un avans înaintea noastră de vreo jumătate de oră. Nu ne-am întâlnit până la urmă. Nu știu cum i-aș fi putut explica ce caut eu pe cărările lui. Și nici nu cred că ar fi înțeles...
Până la Piatra Îngăurită, primul nostru obiectiv de pe traseu este drum de încă vreo jumătate de oră. Timp în care ai ocazia să admiri frumusețea aceea de codru dar, mai ales, să simți liniștea lui prin toți porii. Am oprit la un moment dat, doar ca să-mi odihnesc ochii într-o râpă adâncă. Știi cum se spune că, dacă te uiți într-o vale, atunci când urci odată cu muntele, îți reglezi instantaneu respirația. N-am crezut asta niciodată, Până aici, la marginea acelei râpe unde îmi dansau amețitor în fața ochilor tot felul de crengi uscate. N-a durat foarte mult. Câteva zeci de secunde și am uitat de oboseală. Iar pavăza aceea verde de deasupra mea, formată din coroane ca parcă își dăduseră mâinile să facă umbră pelerinilor a contribuit din plin la senzația aceea de regăsire. Parcă pășeam cumva pe cărări pe care mai fusesem și altă dată...
Piatra Îngăurită. Stânci și animale preistorice
Sau Peștera Găurită, cum i se mai spune este primul Altar Sfânt pe care îl întâlnești pe traseul acesta. Formată din două încăperi destul de înguste, un naos și un altar, mica bisericuță săpată în stâncă se pare că a fost construită în jurul secolelor XIV-XV însă, în lipsa cercetărilor amănunțite, datarea ei nu este încă, cea mai exactă. Aici se pare că s-au nevoit călugării retrași departe de ispitele lumești, în secolele trecute. Nu știm dacă și construcția bisericuței a fost realizată tot în acea vreme însă un lucru este sigur: după inscripțiile de pe pereții stâncoși, viața isihastă în acea zonă a continuat până acum aproape 200 de ani.
Ce surprinde însă se află în afara Pietrei Îngăurite, la numai câțiva pași de intrarea ei. Sunt niște formațiuni stâncoase, fără prea multă vegetație, pe cuprinsul cărora se pot observa cu ochiul liber urme de animale. Tot felul de urme de animale, de la lupi, la vulpi, mistreți sau cerbi. Evident că nimeni nu știe cum au ajuns acele urme încastrate în roca dură. Diana însă ne povestește chiar acolo, lângă bolovanul acela de mii de tone, cum că știe din poveștile bunicilor că, în vechime, oamenii și animalele se omorau între ei când se întâlneau, dar nu din răutate ci, pentru că se temeau unii de alții. Drept urmare, atunci când Dumnezeu și Sf. Pentru au coborât pe pământ să vadă cum merg treburile în lume și au ajuns și aici, oamenii și animalele L-au rugat să îi ajute. Atunci, Dumnezeu a chemat la el pe animale, care s-au strâns pe stânca aceasta. El le-a dat simțuri ascuțite să poată simți de la distanță prezența omului și să se ferească din calea lui. Pe urmă a înmuiat stânca aceasta în așa fel încât, urmele animalelor să poată fi văzute pe vecie de către oameni și să fie cunoscute acestora, ca să se poată feri la rândul lor, din calea animalelor. Însă oamenii, după ce le-au luat urma au început să le vâneze. Și, de data aceasta, nu de frică...
Diana a terminat demult povestea pietrei cu semne. Și nu știu de ce, o tăcere apăsătoare a lăsat în urma ei, timp de reflecție tuturor celor ce au ascultat-o. Mi-am făcut ochii roată prin pădure. Pietre din acestea ciudate, de diferite mărimi sunt la tot pasul. Aceasta e singura cu urme de animale, din toată zona aceea. Cu siguranță, o erupție vulcanică a surprins mai degrabă toate acele animale speriate, pe stânca cea mare. Sau nu! În fond, cum altfel se nasc oare legendele dacă nu din adevăruri mai mari sau mai mici?
Înaintăm cu greu. La tot pasul, colbul cărării este amprentat de urmele ursului. Și nu știu de ce, dar, pentru prima dată mă gândesc că ursul acela e defapt, un fel de călăuză. Un deschizător de drumuri. Se cunosc multe povești ciudate legate de dispariții misterioase în munții aceștia. Cine știe, poate ursul care merge înaintea noastră tocmai de asta se îngrijește. Să ne mai și întoarcem din expediția de pe aceste meleaguri!
Următorul popas este unul dintre Agathoane, adică primul schit al unui călugăr medieval, pe nume Agathon! Dar până la el, trebuie să treci cumva prin desișuri umbroase, luminișuri jucăușe și peste creste deschizătoare de zări îndepărtate. E miezul zilei și, în locurile în care natura nu a considerat de cuviință să așeze pâlcuri de copaci, soarele pârjolește de-a dreptul. Cu toate astea, o mână de oameni se afundă din ce în ce mai tare în munți. Și în istorie. Suntem departe de a încheia povestea. Așa că, urmează firul ei, până data viitoare când îți voi spune despre cruci malteze, biserici săpate în piatră, inscripții vechi de când lumea, rugăciuni în slavonă și porți către universuri paralele. Toate, aici, în Munții cei ciudați, ai Buzăului!
Dacă vrei o plimbare completă prin Țara Luanei, atunci aruncă un ochi și la celelalte obiective turistice: Bisericuța de la Aluniș, Agatoanele, Bisericuța lui Iosif și Peștera lui Dionisie Torcătorul!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu