Sfinxul din Bucegi - chipul cioplit al vremii


Priveşte departe, scrutând zările. Aşteaptă şi tace. Nu ştii ce aşteaptă, nu ştii de ce tace. Uitându-te în ochii-i aţintiţi undeva dincolo de linia orizontului ai spune că păzeşte praguri. Sau rosturi. Colos cu trup de piatră, rocă dură, modelată de trecerea vremii, în chip de om. E Sfinxul cel cu cuşmă de dac, ce trancede timpuri, ere şi vieţi, până dincolo de toate!



Nu mai ştiu câţi ani aveam când am aflat prima oară că, undeva în munţi, pe un platou deschis şi, totuşi, departe de ochii celor ce iscodcesc se află un chip de piatră. Defapt, nici nu contează câţi ani aveam ci, mai degrabă, în povestea asta contează câtă vreme mi-am dorit să ajung să stau în faţa lui.




Auzisem tot felul de poveşti, despre un păstor care iubea atât de tare muntele încât toate zilele, din primăvară şi până toamna târziu, păştea oile pe aceste meleaguri. În lungile momente în care îşi pierdea ochii în zare, simţindu-se una cu natura, îşi dorea să rămână pentru veşnicie acolo, în vârful muntelui, deasupra văilor şi peste hornurile caselor. Zamolxe, daimonul dacilor, văzându-i dragostea pentru natură i se arătă într-o zi, întrebându-l ce-şi doreşte mai mult pe lumea asta. Păstorul nostru era deja bărbat în toată firea de acum însă, privirea îi rămăsese la fel de ageră ca în tinereţe.


De trei ori l-ar fi întrebat Zamolxe dacă nu vrea ca, măcar spre bătrâneţe să se retragă mai spre vale, în satele oamenilor şi să-şi petreacă zilele în traiul liniştit al dacilor. Dar păstorul nostru nici nu a vrut să audă, cu atât mai mult să dea muntele lui drag, pe traiul oamenilor din văi. Ba, mai mult, i-ar fi spus lui Zamolxe că şi-ar dori să păzească hotarele Daciei, întru veşnicie. Ascultându-i ruga, Zamolxe i-ar fi transformat trupul în stană de piatră, lădându-l pe păstor să privească în zare, către eternitate. Numai ochii acestuia nu s-au stins niciodată şi, legenda spune că, la vreme de necaz, ochii Sfinxului se aprind, luminând la fel de tare ca, în momentul în care, un om cu sufletul cu adevărat curat se află în faţa lui, cerând povaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu