Cine știe exact cum era viața acum câteva secole? Cum trece timpul acesta, fără să lase prea multe urme ale vremelniciei umane... mereu m-am mirat cum adună pământul acesta atâtea vieți, atâtea treceri, atâtea povești despre care știm mult prea puțin, sau deloc. Multe dintre ele sunt încă ascunse vederii, chiar dacă, urme ale oamenilor de altădată, mai răzbat și astăzi, până la noi.
Un astfel de loc în care m-au purtat pașii este mănăstirea franciscană Baia de Criș din județul Hunedoara. Era o lună capricioasă de martie, anul trecut. Mergeam pe urmele pașilor lui Avram Iancu și ale răstignitului Crișan iar, în drumul meu am trecut la un moment dat și pe la Baia de Criș. Este o localitate mică, în care viața transilvăneană se scurge cumva lent, dar în armonie cu toate.
Cred că era trecut de prânz când, pe o vreme mohorâtă am ajuns în fața mănăstirii franciscane. Prima dată aici. Am oprit, am scrutat-o iscoditor și m-am hotărât să o descopăr mai îndeaproape.
Ziduri înalte, de piatră solidă și tăcută. O semeție de cocor în zbor se întinde de-a lungul privirii, până dincolo de ea. Te simți mic, odată ce ai ajuns fața în fața cu colosul acesta de piatră. De îndată ce pășești și dincolo de ușa ei. Ciudat lucru cum, o mică spărtură în zid te poate transpune în alte vremuri. Dar, așa se întâmplă ori de câte ori pășești înapoi în timp, în astfel de locuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu