Nu am fost vreun fan al lăcașelor de cult. Adică, în drumurile mele, nu intram în orice biserică de la marginea drumului doar pentru că așa se face. Dar, dacă tot am plecat să cutreier țara, am intrat în orice mănăstire care, odinioară, a strâns pe lângă și în ea istoria României mele frumoase. I-am admirat odăjdiile, i-am citit pisaniile, i-am cântat psalmii ctitoriilor domnești și am mers mai departe, cât mai adânc în timp, către alte și alte locuri de închinăciune și respect pentru înaintași. Sunt în poarta mănăstirii Dragomirna și sufletul mi se ridică pe metereze, până mai sus de turla cea brodată în trandafiri de spumă albă.
Citește mai multe, aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu