Arhitectura sufletului

Vine o vreme în viață când fiecare trebuie să se așeze la casa lui. 

Tare urât mi-a sunat mereu expresia asta. Îmi insufla cumva ideea că oamenii care nu sunt așezați sunt un fel de proscriși, așa, fără masă, fără casă și, mai ales, acceptați de societate, fără nicio șansă. Chestionată o foarte lungă perioadă, privită mereu ca un fel de renegată și hăituită de toate neamurile care nu mai puteau de dragul meu doar pentru că nu înțeleg conceptul de artist, atunci când am hotărât să mă “așez” (sună de parcă m-aș pune la clocit, nu alta) la casa mea, am vrut să fie una care să iasă cu totul din tipar și foarte aproape de stilul meu nonconformist. 

“Arhitectura este marea carte a umanității.” – Victor Hugo 

Mi-a luat cinci ani să găsesc un arhitect potrivit, care să fie la fel de zurliu ca mine în ce privește planurile viitoarei mele locuințe. Știți cum l-am găsit? După multe încercări, într-o noapte cu lună plină, am tastat pe Google: proiecte case. Prima recomandare a prietenului internet a fost Mihai, care, în primă fază, m-a ajutat cu obținerea certificatului de urbanism. 

Au urmat zile întregi în care eu și Mihai stăteam la aceeași masă și îi povesteam cum aș vrea să arate casa visurilor mele. Cum eu nu prea am talent la desen, i-am pus în brațe câteva schițe, dar în secunda doi s-a uitat lung la mine: “Poate vrei să iasă un coteț, nu ditamai casa cum visezi tu, după planurile astea”, mi-a zis. Am râs amândoi de încercările mele stângace și din momentul acela m-am hotărât să mă las pe mâna profesionistului din el. 

Terenul pe care îl aveam la dispoziție măsura 450 mp, iar fundația casei avea 10x10 mp la sol și urma să fie amplasată în comuna Corbu, chiar pe un vârf de stâncă ce se înalță deasupra mării și plajei virgine, declarată a patra cea mai frumoasă plajă dintre plajele lumii. După ce am obținut toate aprobările de construcție (trebuie să recunosc că aș fi vrut o casă chiar pe plajă, dar la Corbu nu există așa ceva, sunt reglementări drastice dat fiind că este o plajă virgină și așa și trebuie să rămână) am răsucit planurile pe toate fețele. 

Viitorul meu cuib de la mare trebuia să fie o construcție P+1+ mansardă, cu trei camere la etaj plus baie, trei camere la parter, bucătărie, baie, living și hol, iar la mansardă doar o cămăruță cochetă care să fie locul meu de visare, relaxare și în care să îmi dau frâu liber creativității atât pentru articolele de travel, cât și pentru viitorul meu roman despre zâne, fluturi și autostrăzi. 

“Nimic nu se construiește pe piatră, totul se construiește pe nisip.
Dar trebuie să construim ca și când nisipul ar fi piatră.“ – Jorge Luis Borges 

Provocarea pentru Mihai abia de acum a început: pentru că mansarda mea trebuia să se rotească după soare. Da, ați auzit bine. Văzusem eu la un moment dat un filmuleț cu tot felul de inovații arhitecturale cu zgârie nori care se roteau și de atunci mi-am dorit și eu așa ceva. Mai ales că eu îmi făceam casă la mare și era o plăcere să visezi cu ochii deschiși privind toate inflexiunile, irizațiile și toanele bătrânei ape. Ei bine, nu m-am oprit aici. Mihai a avut de furcă și cu o altă idee năstrușnică de-a mea. Dacă mansarda mea se rotea după soare, etajul în care erau dormitoarele am vrut să se învârtă în același timp cu mansarda, dar invers față de ea. Mihai se uita lung la mine, dar cum mereu i-au plăcut proiectele îndrăznețe… ce credeți, a cedat? 

Mai mult... parterul casei trebuia să îmbine armonios lemnul cu sticla și piatra. Nimic greu până aici. Doar că etajul l-am vrut tot din sticlă, iar mansarda a trebuit construită în stil gotic, cu ferestre cu arcade, pe modelul castelelor medievale din Transilvania. Și totul trebuia atins de geniul artistic al lui Mihai care, în calitate de arhitect, trebuia să integreze această construcție peisajului de la Corbu, fără să strice cu nimic minunăția de loc, rezultat al geniului Mamei Natură. Am ținut foarte mult la acest aspect pentru că am oroare efectiv de casele pe care le vezi în zone superbe ale țării și care arată de parcă ar fi trântite acolo de cine știe ce creaturi sărace cu duhul. Nu vă mai spun de culorile lor, roz, portocaliu fosforescent, fucsia, magenta sau mai știu eu ce, toate “perfect” armonizate cu natura și cadrul în care sunt amplasate. 

“În fiecare lemn

Stă un semn care-și așteaptă descifrarea.

Adună lemn!

Adună semn!

Pădurea cere adunarea...“ 

– Mihai Albu 

Sticla a trebuit realizată din straturi succesive pentru a rezista la vântul puternic și eventualele șocuri, iar lemnul a fost tratat în așa fel încât să reziste chiar mai bine de 100 de ani, dar fără soluții chimice, ci prin carbonizarea suprafețelor exterioare. Acestea se ard cu o flacără foarte puternică, se curăță apoi scândurile de funingine, se spală bine și se dau cu un strat de ulei de tung. Poate puțini dintre voi știți că acesta, în contact cu aerul se întărește foarte rapid, fiind considerat primul lac natural folosit în istoria omenirii. 

Ei bine, Mihai a reușit să amplaseze perfect viitoarea mea casă între construcțiile de la Corbu și să nu deranjeze cu nimic arhitectura naturală a locului. Dar credeți că m-am oprit aici? Nici vorbă. Am vrut încălzire prin pardoseală, panouri solare și neapărat o casă inteligentă: cu sisteme de control pentru iluminare, inclusiv la jaluzele și parasolarele pe care să le pot controla în privința gradului de lumină pe care îl vreau în casă în anumite momente ale zilei. Aici am apelat la un proiectant de instalații electrice, bun prieten cu Mihai, care a reușit să îmi includă traseele de iluminat, așa cum le voiam, chiar și în cele mai neobișnuite locuri. De exemplu, am vrut spoturi în pereții exteriori din sticlă ai casei, vă imaginați așa ceva? 

Mai departe, mi-a trebuit sistem de control audio-video, cu amprentă vocală personalizată și muzică dedicată fiecărui tip de activitate și spațiu în parte, sistem de control al irigațiilor (pentru gazon, pomi și plante, inclusiv pentru programarea acestora de la distanță), dar și pentru degivrarea căilor de acces, rampelor, protecția conductelor la îngheț, mai ales că iernile în Dobrogea pot fi mai crude decât orice crivăț din vârf de munte. Nu am uitat nici de sistemele de securitate care să poată fi accesate oricând, de oriunde în lume, cu ajutorul telefonului mobil, în așa fel încât să pot vedea în timp real în orice clipă ce se întâmplă cu casa mea. 

„Arhitectura este muzică împietrită” – Felix E. Schelling 

După ce toate acestea au fost puse la punct în detaliu am trecut la decorarea interiorului. Noroc că arhitectul meu face și amenajări interioare, căci altfel cred că tare dificil ar fi fost să lucrez cu mai mulți oameni deodată, care să se și poată pune de acord în privința ordonării spațiului. Așadar: fiecare cameră trebuia să aibă un alt decor, care să exemplifice diverse zone etnografice ale țării noastre. Așadar, am o cameră cu interior săsesc, unguresc, ardelenesc, moldovenesc, muntenesc și, evident, dobrogean. Fiecare element din aceste camere, de la lămpi, covoare, scoarțe, piese de mobilier, reprezintă obiecte unicat, cu vechimi de peste 100 de ani și care au fost cumpărate ori din târgurile de antichități ori la licitații pentru că au aparținut unor familii înstărite și cu tradiție, de pe plaiurile mioritice. 

Nu am făcut rabat de la nimic. Bucătăria și baia au beneficiat de cele mai noi și ingenioase sisteme, iar pentru bucătărie în special, pentru că ador să gătesc tot felul de rețete care mai de care mai trăznite, am realizat totul din inox și piatră. Am chiar și o masă din piatră de Albești, binecunoscută în întreaga lume, astăzi arie geologică protejată. Masa a aparținut binecunoscutului câmpulungean Ștefan Golescu, prim ministru al țării noastre între 1867-1868. 

„Din zbor, sufletul pădurii s-a oprit: Aici locuiești tu, sau eu?” – Mircea Albu 

Să nu uit de grădină, locul meu de poezie și ascultat muzica universului! Am vrut neapărat câțiva pomi fructiferi, dar, pentru că suntem la mare, nu am putut să mă abțin și l-am rugat pe Mihai să închidă ochii și la amplasarea unui palmier. Că deh, ce, strică un palmier în zilele toride cuiva? Hamace, lumini care ies din pământ, cărări cu piatră de râu și, cum am adorat mereu poveștile, aleea care leagă casa de leagăn a fost special creată din materiale (doar Mihai știe cum a făcut asta) care, atunci când pășești, în locul tălpilor tale rămân urme luminoase, colorate, care se disipă ușor, printre stele. Deh, așa e cu artiștii, trebuie să aibă fiecare țăcănelile lui, iar ale mele s-au adunat toate în casa asta! 

Bineînțeles că dacă treci prin Corbu nu ai cum să ratezi casa mea de vis! Mihai s-a întrecut pe sine și, cu toate că am muncit trei ani la casa asta, rezultatul a fost unul de excepție. Astăzi este una dintre atracțiile zonei și nu știu dacă cei care vin pe plaja de la Corbu vin acolo pentru faptul că e una dintre cele mai frumoase plaje din lume sau pentru că deasupra ei tronează casa mea inteligentă, rezultatul visurilor mele nonconformiste! În fiecare sezon cei care vin la plajă mă roagă să îmi viziteze casa încât mă gândesc serios dacă nu cumva ar trebui să tai bilete în curând! 

Am uitat să vă mai spus că, moț, în vârful mansardei, am și un far! Căci ce casă e aia, cocoțată pe stânci, deasupra mării, care să nu fie lumină celor pierduți în valuri, atunci când capriciile mării se izbesc de vremelnicia umană? 

* Articol scris pentru Spring Super Blog 2017!