Dionisie Torcătorul,"scara" către Sine



Sunt în fața ultimului obiectiv turistic din Țara Luanei: Peștera lui Dionisie Torcătorul! Lung a fost drumul până aici și ți l-am povestit, pas cu pas. Știi acum cât de greu ajunge un om, printre hățișurile munților Buzăului, umblând pe cărări bătute de urși, până la finalul unui asemenea traseu. Ziua aceea de septembrie încă văratic, plină de soarele despre care îți povesteam cum ne privea leneș plimbându-se pe deasupra noastră de la un capăt la altul al cerului nu se terminase încă. 


Și, dacă la Agatonul Nou și cel Vechi povesteam cum ți se taie respirația când ești față în față cu istoria ta, aici, la Dionisie Torcătorul, ai parte de un alt spectacol. Zona este de o sălbăticie impresionant de frumoasă. Trunchiuri de copaci, doborâți de furtuni stau martori încă de neclintit în fața forței naturii. Nu se aud manele de nicăieri. Nici vocile altor oameni. Doar zumzetul pădurilor și glasul vântului care abia adie printre frunze.

Sursa Foto: romaniasphotos.blogspot.com

Dacă vrei o plimbare completă prin Țara Luanei, atunci aruncă un ochi și la celelalte obiective turistice: Bisericuța de la Aluniș, Agatoanele, Piatra Îngăurită,  și Bisericuța lui Iosif!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu