Serbat în fiecare an, în data de 24 decembrie, Logodnicul
Păsărilor sau Dragobetele este întipărit în mentalul colectiv drept Năvalnicul
fecior, de o rară frumusețe și căruia îi plăcea să iubească. În unele părți ale
țării, acesta este nimeni altul decât fiul Dochiei, cea care își lepăda
cojoacele rând pe rând, la venirea primăverii.
Însă, prin alte zone, românul nostru îl cunoaște pe
Logodnicul acesta al Păsărilor ca fiind un zeu dac care, în vechime oficia
nunțile dintre animale, atunci când iarna pleca spre zări mai primitoare,
lăsând locul surorii ei mai tinere, primăvara. Așa se face că, oamenii crezând
că este o nuntă în cer pentru animale, au extins această superstiție și la
viața lor de zi cu zi. Și astăzi, fetele și feciorii de la pa sate se întâlnesc
în ziua de 24 februarie, ca iubirea lor să fie pecetluită și să reziste un an
întreg, întocmai ca dragostea păsărilor. Tot atunci ei se logodesc, urmând
obiceiul zburătoarelor.
Însă credințele populare nu se opresc aici. În calendarul
creștin ortodox, ziua de 24 februarie celebrează aflarea Capului Sf. Ioan
Botezătorul, zi în care oamenii renunțau la orice muncă și își primeneau
casele, în așteptarea zeului iubirii. Logodnicul Păsărilor venea pe la case
însoțit de zânele Dragostele, care șopteau vorbe dulci îndrăgostiților,
ferindu-se să fie văzute.
Și cum astfel de credințe și superstiții sunt, de regulă
însoțite și de ritualuri diverse, în ziua de 24 februarie fetele trebuie să se
spele pe fețe cu rouă sau zăpadă topită, ca să fie bine plăcute de băieții pe
care în taină, îi îndrăgeau. După aceasta se îmbrăcau și mergeau prin păduri în
căutare de tămâioasă și viorele pe care le foloseau mai apoi la diferite
descântecele de dragoste sau le puneau la icoane.
De cum cânta cocoșul la ora prânzului fetele reveneau în
sate în fuga, iar această fugă era denumită "zburătorit", convinse
fiind că pe urmele lor se află Logodnicul Păsărilor. Feciorii porneau astfel pe
urmele lor și își urmăreau fetele de care erau îndrăgostiți. Dacă și băiatul îi
era pe plac fetei, acesta o prindea și o săruta, în semn de pecetluire a
logodnei dintre ei, pentru un an întreg. Toată procesiunea aceasta era atent
urmărită de cei din sat pentru că, așa aflau la ce nunți trebuie să meargă la
început de toamnă. Și tot din aceste credințe populare reiese și zicala conform
căreia “Dragobetele sărută fetele”.
Și cum o astfel de sărbătoare se cade să fie prilej de
voie bună, spre seară se adunau cu toții în hore și jucau până spre miezul ei,
cât îi țineau picioarele. În hore se prindeau și cei care nu-și aflaseră
perechea cu acest prilej, știut fiind faptul că, Logodnicul păsărilor îi vede la
horă pe cei rămași fără pereche și, peste an se îngrijește ca aceștia să nu
rămână singuri. Tot acum în unele zone ale țării există obiceiul ca fetele și
feciorii să își cresteze brațele, devenind frați/surori de cruce.
Și, chiar dacă în această zi nu se coase, nu se spală, nu
se muncește la câmp sau prin ogradă, femeile trebuie să dea de mâncare la
păsări și orătănii, pentru că ziua aceasta este alor și astfel, mulțumesc
Dragobetelui pentru darurile pe care acesta le face. Nicio pasăre nu va fi
tăiată în această zi, gestul aducând numai necazuri celui care va sacrifica
zburătoarea.
Și cum românii sunt campioni la superstiții, ei mai cred
că dacă de Dragobete va ploua, primăvara va bate devreme la ușă și va fi
frumoasă și fără capricii, iar dacă cineva aude pupăza cântând în această zi va
fi harnic și va munci cu spor întreg anul.
Sunt tradiții care încă se păstrează în multe dintre
zonele țării noastre. Sunt obiceiuri străvechi, ce se pierd în neguri de vremi
și se împletesc cu sărbătorile creștine, multe dintre aceste obiceiuri, așa zis
păgâne fiind precursoare acestora. Iar poporul român are un bogat palmares de
astfel de credințe și superstiții cu care să se mândrească. Logodnicul
păsărilor este una dintre ele, o frumoasă poveste despre comuniunea dintre
natură și oameni, respectată încă din cele mai vechi timpuri. Dragobetele
autohton nu este altceva decât acela care face legătura dintre cer, spațiul de
manifestare al păsărilor și pământul pe care viețuiesc oamenii și pe care se
odihnesc păsările. Logodnicul Păsărilor nu face altceva decât să creeze și în
această zi o punte nevăzută între cer și pământ, punte solidificată prin
sărutul îndrăgostiților, dovada vie a sentimentelor dintre ei.
Logodnicul păsărilor simbolizează iubirea și este în
mentalul colectiv o tradiție milenară, autohtonă cu care poporul acesta se
poate mândri! Este dovada vie a unei continuități de credință, moștenită din
strămoși și pe care se cuvine să o prețuim, așa cum ne-a fost lăsată. Desigur
că uneori, ne atrag lucrurile noi...sf. Valentin devine și la noi în țară o
sărbătoare din ce în ce mai populară. Care se cuvine respectată ca atare. Dar
noi avem sărbătorile noastre, pline de farmec, simbolistică și magie, obiceiuri
care ne poartă în lumi nevăzute, pe care le putem simți cu sufletele noastre,
ori de câte ori ni le deschidem.
În 24 februarie, Dragobetele sărută fetele. Iar Logodnicul
păsărilor va oficia orice legătură între două suflete care se iubesc, atâta
vreme cât își vor pecetlui iubirea printr-un sărut, atât aici, pe pământ, cât
și dincolo de nori! Zeul autohton al iubirii așteaptă în această zi, să treacă
din casă în casă, să fie primit cum se cuvine și să oficieze, măcar pentru un
an întreg, iubirea dintre oameni. Primiți-l în casa sufletului, primeniți-o cum
se cuvine și amintiți-vă de vechile obiceiuri! Acelea lăsate în taine, din moși
strămoși, pentru voi, spre a vă fi moștenire dreaptă! Este sărbătoarea dragostei!
Bucurați-vă și vă iubiți! Logodnicului Păsărilor, mulțumiți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu