Ciudate mai sunt, uneori, tradițiile poporului român! Alambicat îi mai este sufletul! Și cât de frumos, totodată! Nicăieri în lumea asta largă nu întâlnești atâtea modalități de a exprima frumusețea sufletească mai abitir ca în spațiul acesta atât de râvnit de alte neamuri! Și cu câtă bucurie știe românul să își însoțească zilele chiar și pe cele mai puțin luminoase! Te-ar mira să vezi că și moartea el o cântă cu tot atâta veselie?
Eu cred că nu mai e cazul să te mai mire nimic la români. Pentru că atunci când au fost lăsați aici, li s-au pus la îndemână și munți semeți, și ape repezi, și din cele prea obosite să mai curgă. Li s-au dat și câmpii întinse și păduri umbroase. Și jocul, și cântul, și veselia. Și din toate au știut altădată românii să prețuiască cât de bine s-a putut ceea ce au avut.
Citește și restul articolului aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu