Sinaia Forever - Sarbatoare Regala!


A fost Sinaia Forever. A XVI-a editie mai exact. Multa lume, voie buna, muzica de soi si gratare cat vezi cu ochii pe care cel putin sambata au sfarait incontinuu tot felul de bunatati. Orice poti spune despre Sinaia de anul acesta dar nu ca nu a stiut sa se distreze. Fie ca stateau la terase, ca isi oficiau casatorii pentru o zi, ca dadeau iama in bunatatile vandute mai peste tot, ca dansau in mijlocul strazii pe ritmurile indienilor sau ca au fredonat minute in sir melodiile preferate, toti cei veniti anul acesta la Sinaia au avut un singur lucru in comun: zambetul!



La orice pas intalneai zilele acestea oameni fericiti. La orice pas gaseai de la negustori amabili pana la petrecareti si curiosi, toti cu zambetul pe buze! Sinaia a reusit! Anul acesta a fost un oras al veseliei. Chiar daca numai pentru un week-end!


Una peste alta, distractia a inceput dis de dimineata. Parade cu masini de epoca, garda Regelui care a depus juramantul si care s-a si rugat pentru Rege si popor, costume care mai de care atent alese sa rememoreze vremurile de altadata, domnisoare cochete si domni cu joben si frac, toate s-au derulat intr-un ritm ametitor inca din zorii zilei de sambata.









Nici copii nu au fost uitati drept care, puteai sa-i vezi jucand tot felul de scenete in mijlocul strazii sau stand la coada pentru body painting. Era o adevarata placere sa-i vezi strambandu-se in fel si chip la aplicarea vopselelor care aveau sa-i transforme in personaje de desene animate sau cine stie ce animalute.




La lasarea serii Sinaia a inceput sa rasune a muzica, joc si voie buna. Adunati in parcul Ghica, localnici sau turisti au asistat plini de energie la concertul sustinut de Andrea Balan, ba chiar au dansat impreuna cu ea.




Rand pe rand, au urcat pe scena Play & Win, Pasarea Colibri si Voltaj.
Ritmurile celor de la Play & Win au facut Sinaia sa vibreze, au incins atmosfera pentru ca mai apoi, Pasarea Colibri sa ofere celor prezenti cateva zeci de minute de acorduri ametitoare! Cei aproape 2000 de spectatori fredonau intr-un singur glas melodii precum Miruna, Nu-i nimic, asta e, 2000 de ani, Adio, deci pe curand, Dealul cu dor, Esarfa in dar, Hanul lui Manuc, Tristeti provinciale, Odata am ucis o vrabie, Strada Popa Nan, pentru ca incursiunea magica se se incheie cu Andri Popa.

Mircea Vintila era intr-o forma de zile mari! Alaturi de Mircea Baniciu, Marius Batu si Sorin Voinea au reusit sa tina in priza publicul zeci de minute. A fost un moment cum numai Pasarea Colibri stiu sa realizeze si, faptul ca atatia oameni au dansat si fredonat minute in sir melodiile lor demonestreaza ca epoca Pararii Colibri nu e deloc apusa, ba chiar continua in forta! La mai mare!









Au urmat Voltaj, in incofundabilul stil ce face ca fiecare spectator sa nu mai poata sta in loc! Frenezie mare la Sinaia anul acesta! Voie buna, ridicata la rang de cinste! Seara s-a incheiat cu un impresionant foc de artificii, mai ceva ca in noaptea de Revelion!


Cam asa a aratat Sinaia Forever anul acesta! Iar spiritul veseliei care umbla liber pe strazi vrajind din mers pe petrecareti a demonstrat ca cel putin la Sinaia, romanii stiu sa se distreze chiar si pe timp de criza! Asteptam cu nerabdare editia de anul viitor! Pana atunci, Iatalumea a surprins pe carari pietruite si urcusuri spre cota, cum isi asterne toamna mantia multicolora deasupra Sinaii!








Brukenthal, o lume in culoare I


Iti trebuie rabdare sa vizitezi Sibiul. Si pe langa rabdare, iti trebuie ceea ce se numeste curiozitatea turistului. La orice pas ti se deschid privirii stradute intortocheate ce te transpun fara sa vrei, inalte lumi. Dar daca vrei cu adevarat sa incerci pe pielea ta cum e sa sari dintr-o lume in alta la fiecare cinci minute, du-te la Brukenthal!

N-am reusit sa vizitez pana acum decat Galeriile de Arta Europeana si Muzeul de Istorie. Si le voi lua pe rand!

Galeriile de Arta Contemporana!

Cand platesti biletul de intrare, mai ales daca te afli pentru prima data acolo, ai impresia ca nu merita un muzeu atata atentie (12 sau 15 lei, nu imi amintesc exact), fara drept de fotografiere. Te intrebi ce e asa special la niste tablouri, mai ales daca esti novice in domeniu. Ei bine, acele tablouri reusesc cu fiecare pas pe care il parcurgi prin fata lor sa te aduca la momentul in care au fost create. Reusesti fara sa vrei sa fii chiar acolo, langa cel care mai intai, concepe o idée. Fie ca este vorba de scene biblice realizate in stil renascentist, peisaje, natura moarta sau mai stiu eu ce, fiecare tablou in parte are o poveste.

Te intrebi cum oare sa nu te plictisesti numai la gandul ca vei vizita doua etaje (da, ai citit bine) de sali pline cu tablouri? Ei bine, afla ca eu am stat acolo mai bine de trei ore si in afara de oboseala, sentimenutul de mai sus nu l-am incercat.

Pentru ca acolo, printre salile ce adapostesc Picturile Scolii Falmande si Olandeze, sau ale celei Austriece si Germane sau chiar Pictura italiana descoperi ca fiecare panza cotata astazi la sume exorbitante s-a nascut dintr-o viziune.


Albul din care se naste o legenda!

Te afli in fata unei panze albe. Ai la indemana un set de pensule, pasteluri, uleiuri si o idée. Da-i viata! Traseaza usor contururile. Plimba-ti usor gandurile pe panza alba, in asa fel incat ceea ce va rezulta, sa fie copia fidela a viziunii tale! Da-i forma! Vezi cum cade lumina mai bine intr-un unghi sau altul! Realizeaza corect proportiile! Da-i culoare la sfarsit! Iar acum, priveste-o! Si gandeste-te ca opera ta trebuie sa fie suficient de importanta, incat sa reziste macar patru-cinci sute de ani! Stiu, nu e deloc usor!



In panzele care nu sunt protejate cu geamuri anti-efractie poti vedea toate acestea! Poti vedea cum autorul a incercat sa dea lumina unei expresii, unui gand incrusat pe chipul cuiva, sa scoata in evidenta un anumit moment sau detaliu din natura. Si, pe langa toate acestea, reusesti sa vezi si trecerea timpului, peste o astfel de panza. Peste viziunea unui om care a trait acum patru sute de ani, peste ideea pe carea el a reusit sa o scoata la lumina din imaginatia sa, pentru ca mai apoi, aceasta idée sa fie impaturita si lasata foarte mult timp, intr-un colt, intr-un atelier prafuit pana cand, cineva a avut inspiratia sa o despacheteze, sa o evalueze, sa ii cerceteze fiecare strat de culoare, sa ii suprapuna formele si stilul cu alte oprere ale aceluiasi autor si sa constate ca, intr-adevar este o capodopera demna de Brukenthal!


Sunt chipuri si chipuri aici date acelorasi personaje, in epoci diferite sau de autori diferiti. Ma refer aici la familia Divina, surprinsa in diferite stadii ale evolutiei sale: de la nasterea pruncului Iisus si pana la rastignirea Lui! Si parca din sumedenia aia de tablouri, fecioara Maria are cele mai multe reprezentari! In epoca Renascentista erau la moda tablourile cu chipuri de femei. Apreciez detaliile. Apreciez expresiile. Apreciez sentimentele intiparite pe chipuri. Eu insa, pe Fecioara Maria mi-o imaginez un pic mai altfel totusi.

Ce mi-a atras atentia in mod deosebit a fost o lucrare realizata de catre Franz Caspar Sambah. Era un Iisus coborat de pe cruce. Cred ca am stat aproximativ un sfert de ora in fata lui. Nu ma puteam dezlipi de expresia aceea ce parca iesea din spatiul tabloului, ocolea sala, pentru ca la final sa imi invadeze fiinta. A fost un sentiment unic. O experienta in care treci de la rememorarea acelui moment biblic cu o incarcatura sentimentala deosebita, la starile pe care trebuie sa le fi incercat autorul tabloului si la final, la starea care iti ramane tie, privindu-l. Cu siguranta ca sa realizezi asa ceva iti trebuie pe langa talent, multa forta interioara.


Covoare anatoliene si saloane dichisite

Nu poti trece dintr-o sala in alta a Palatului Brukenthal fara sa ramai surprins de bogatia artei sub diferite forme ale ei. Motive geometrice, sfoara timpului sau drumul vietii, le regasesti cu usurinta pe covoarele anatoliene realizate manual. Daca nu esti un cunoscator al acestor modele ai spune ca sunt realizate de tesatoarele noastre din satele maramuresene. Sunt de o frumusete extraordinara, pline de intelesuri, culoare si viata.


Cu pasii soptiti ma indrept catre alta sala. Deodata, din vremuri apuse doamne, domnite dichisite isi dezvaluie povestile pe divanele brodate cu diferite motive, de la cele animale pana la cele florale. Parca le si vezi, cochete, vesele, zgomotoase, aranjandu-si coafurile in oglinzile argintate sau admirandu-si tinutele realizate din brocarturi, matasuri, dantelarii sau catifele scumpe!

Si cum asemenea distinse personaje nu le puteai gasi intr-un alt loc, in aceste Sali s-au ingramadit intr-o ordine fireasca piese de mobilier care mai de care mai aratoase, concurand cu imaginea domnitelor de altadata! Astfel, parca-parca iti vine sa iti odihnesti pasii obositi pe una din canapelele brodate cu fir de aur si argint sau sa savurezi o cafea intr-una din cestile din cel mai fin portelan, la una din masutele atent sculptate din lemn de mahon si impodobite cu tot felul de scenete de vanatoare sau mozaicuri alambicate!




E o poveste Brukenthal-ul asta! O poveste care te prinde fara sa vrei, te atrage in mrejele ei sala dupa sala, deschizandu-ti usi catre alte povesti. E o poveste in poveste, fiecare tablou, fiecare piesa de mobilier, fiecare sculptura de acolo. Iti trebuie nu o zi intreaga ci poate, vreo saptamana daca nu mai mult sa vizitezi pe indelete tot Palatul Brukenthal! Sa mai zica cineva ca noi nu avem valori! O parte din ele sunt la Sibiu! La Brukenthal! Si va asteapta!

Sinaia. Mereu Sinaia!


Week-end-ul acesta va avea loc in Sinaia, cea de-a XVI-a editie a Festivalului Sinaia Forever! Drept urmare, adunati-va cu mic cu mare, de pe toata Valea Prahovei, de pe tot cuprinsul tarii sa luam cu asalt pitoreasca statiune!

Ce va asteapta: in primul rand, trei zile de distractie, voie buna, bere si mici la distractie ca deh, fara aceste ingrediente zice-se nu se poate! Dar, dincolo de toate acestea, organizatorii, adica Primaria Orasului Sinaia va asteapta ca in fiecare an cu un program demn de o asa sarbatoare!

Una peste alta, veti da nas in nas pe binecunoscutul Bulevard Carol cu actorii Teatrului Masca, va veti aduce aminte de Sinaia de altadata, la Pomul Istoriei, unde vor fi o multime de fotografii de epoca, va veti putea uni destinele, timp de o zi la Pomul Dragostei, si veti scapa de grijile cotidinene la Pomul Viselor!

Si cum voie buna fara muzica inca nu exista, Fanfara militara va fi prezenta in Parcul Regal Dimitrie Ghica, iar odata cu lasarea serii, pe scena special amenajata vor urca rand pe rand Pasarea Colibri, Voltaj, Andreea Balan, Monica Anghel, Nico, Aurelian Temisan si multi altii!

Organizatorii au pregatit si o multime de concursuri, o parada a masinilor de epoca, un foc de artificii mai ceva ca in noaptea de Revelion, workshop-uri, body painting, si multe alte surprize pe care le veti descoperi numai intre 25-27 septembrie, la Sinaia Forever!

Programul celor trei zile ale evenimentului arata cam asa:

Vineri 25 septembrie:

– Demonstratii sportive
– 13:30 – Gara Regala – Inaugurare "Colectia de micromodele feroviare-active si a placilor de inmatriculare a locomotivelor cu abur" in Sala Regala "Carol I" – expozitie
– 17:00 – Teatrul "Masca": "Doamna cu catelul"
– 18:00 – Teatrul "Masca": "Statuile"
20:00 – Concerte: NICO, Aurelian Temisan, Monica Anghel

Sambata 26 septembrie

Demonstratii sportive
– 12:00 – 13:00 – Fanfara – Foisor Parcul Regal DIMITRIE GHICA
– 19:00 – Concerte: Play&Win, Andreea Balan si Lectia de Dans, Best Of Pasarea Colibri (Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu, Sorin Voinea, VOLTAJ

FOC DE ARTIFICII

Centrul Cultural "Carmen Sylva"

* Expozitie de prajituri de casa
* Lansare de carte: Vasile Ciutacu (vernisaj si concerte)
* Expozitie de goblen: Isabel Banica
* Concert: Isabel si Ion Banica

Centrul International de Conferinte "Casino Sinaia"

* Expozitia permanenta de pictura si desen prof. Maria si Augustin Costinescu
* Expozitia de pictura "Meandrele Visului" - artista Ruxandra Papa

In tot acest timp, pe Bulevardul Verde

POMUL ISTORIEI
Sinaia de altadata in imagini • masini de epoca • reconstituiri militare
POMUL FRATILOR DE CRUCE
Prezentarea proiectelor de infratire cu Orasul Sinaia.
POMUL NEGRU (intre orele 12:00 – 19:00)
Sunt o floare de colt, protejeaza-ma! • Ecoprichindeii in concurs! • Atitudine si respect fata de natura • Spune NU energiei nucleare! (Campanie GreenPeace) • Umbrela Verde! Sa pastram Romania curata!
POMUL DRAGOSTEI
Casatorii pentru o zi.
POMUL VISELOR
Scapa de griji • In Romania vreau sa vad • Cand eram mic, vroiam sa fiu ......., acum sunt .......
POMUL COPIIILOR
Cercetasii Romaniei – Sinaia • targ de jucarii • jocuri • picturi pe fata si pe corp • jocuri mima • micii artisti (picturi, confectionari diverse obiecte) • jocuri muzicale • caricaturi • targul micilor producatori • teatru • dans

Duminica 27 septembrie

– Demonstratii sportive
– 17:00 – Teatrul MASCA : "Gardienii se intorc"

Centrul Cultural "Carmen Sylva"

* Concert de muzica populara
* Premiere concursuri

Centrul International de Conferinte "Casino Sinaia"

* Expozitia permanenta de pictura si desen prof. Maria si Augustin Costinescu
* Expozitia de pictura "Meandrele Visului" - artista Ruxandra Papa

Duminica 27.09.2009, orele 17:00

Ceremonia de inchidere a Festivalului "Sinaia Forever – Cultura in Natura" 2009 cu Vlad Oprea, Primarul Orasului Sinaia, fanfara, masini de epoca, parada costumelor militare, a costumelor de epoca, majorete.

In tot acest timp, pe Bulevardul Verde

POMUL ISTORIEI
Sinaia de altadata in imagini • masini de epoca • reconstituiri militare
POMUL FRATILOR DE CRUCE
Prezentarea proiectelor de infratire cu Orasul Sinaia.
POMUL NEGRU (intre orele 12:00 – 19:00)
Sunt o floare de colt, protejeaza-ma! • Ecoprichindeii in concurs! • Atitudine si respect fata de natura • Spune NU energiei nucleare! (Campanie GreenPeace) • Umbrela Verde! Sa pastram Romania curata!
POMUL DRAGOSTEI
Casatorii pentru o zi.
POMUL VISELOR
Scapa de griji • In Romania vreau sa vad • Cand eram mic, vroiam sa fiu ......., acum sunt .......
POMUL COPIIILOR
Cercetasii Romaniei – Sinaia • targ de jucarii • jocuri • picturi pe fata si pe corp • jocuri mima • micii artisti (picturi, confectionari diverse obiecte) • jocuri muzicale • caricaturi • targul micilor producatori • teatru • dans.

Asadar, toamna in toata regula, distractie la maximum, Sinaia Forever! Nu va ramane altceva decat sa va urcati in masini si sa porniti spre orasul bunei dispozitii!

Sursa Foto: guideromania.ro

Sala Unirii, Alba Iulia


Am revazut anul acesta Alba Iulia, dupa cativa ani buni de absenta. Am fost placut impresionata ca, spre deosebire de alta orase sau locuri, acesta in loc sa se degradeze, parca e din ce in ce mai frumos.

Ma refer aici nu neaparat la oameni ci la ce au reusit sa restaureze in ultimii trei ani ai absentei mele. Poarta de intrare in Cetatea Alba Carolina a fost restaurata, la fel si cetatea in sine. Pana si schelele care ingradeau impunatoarea Catedrala a Unirii au disparut. Drept urmare, cel putin in centrul incarcat de istorie este o adevarata placere sa descoperi "comori".

Si, pentru ca subiectul materialului este Sala Unirii, intram putin in lectia de istorie. Marea Unire a Transilvaniei cu Romania: 1918. In aceasta sala a fost adoptata Declaratia Unirii, citita mai apoi celor peste 10.000 de reprezentanti adunati pe Dealul Furcilor, astazi denumit Campul lui Horea. In sala se pastreaza documente de la marele eveniment, steaguri precum si piese de mobilier.

Nu stiu cum s-a intamplat, dar, ca printr-o minune am fost lasata singura in Sala Unirii de catre administratora ei. Si uite asa, am ajuns eu, fata in fata cu istoria, fata in fata cu marile figuri memorabile ale neamului nostru. Ma aflam intr-o sala imensa, in care de altfel era expusa si o expozitie de icoane vechi. Ochi care mai de care mai curiosi ma priveau de peste tot. Regina Maria, Regele Ferdinand, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Alexandu Ioan Cuza... cata maretie, cate file roase de timp...

Imi rotesc ochii pe arcada de figuri imbatranite de vreme dar nu de uitare...lipseste tata Decebal... exact! Cel care a unit pentru prima data in istorie triburile de daci... cel de la care a plecat faima acestui popor... el nu a meritat sa stea printre atatea figuri memorabile... Se pare ca pentru unii, n-a fost suficient de important...

Dar sa lasam vechile rani deoparte si sa mai spunem ca in cladirea in care se afla Sala Unirii si care dateaza de la 1908 a functionat siClubul Ofiterilor din oras. In aceeasi cladire functioneza si Muzeul National al Unirii, Alba Iulia ce pastreaza colectii de obiecte din mai multe domenii: etnografie, arheologie, istorie (preistorie, civilizatie daca, romana, epoca medievala, moderna, etc).


De la costume populare traditionale, la obiecte folosite in viata de zi cu zi a satului, cruci frumos impodobite si porti cu diferite simboluri arhaice si spirituale, toate stau acolo cuminti, asteptand parca ochi noi sa se astearna asupra lor, descoperindu-le povestile.

Trecand dintr-o sala la alta, de la un obiect la altul, tot la lectia de istorie ajungi si anume la Unirea cea Mare. Ferecata in spatele unor usi masive, la fel de grele ca istoria din care face parte, Unirea de la Alba Iulia e pastrata ca un dar de pret al acestui popor, intr-o sala.

Ma intreb oare de ce, Unirea lui Mihai Viteazul, facuta cu atatea sacrificii nu e mentionata in aceasta sala? Oare de ce, intr-un oras care a stiut sa-si conserve bucatica proprie de istorie, nu regasesti urmele lui tata Mihai, decat din daca intrebi despre el? De ce in sala Unirii, Mihai este doar o figura pe un perete, si atat? Mai mult, de ce nici macar acolo, in Catedrala Unirii, Mihai nu e prezent decat in rugaciunile celor care, il mai poarta in suflet?

Una peste alta, in Sala Unirii, singura printre atatea figuri, am reusit sa multumesc pentru reintregirea acestui neam. Pentru mentinerea lui, inchegat. Pentru cei care au platit cu sangele lor, aceste Uniri. Si, pentru o secunda, in sala aceea mare, privita de atatia ochi, i-am multumit si lui tata Decebal. Dar si lui tata Mihai. Chiar daca, doar unul dintre ei, ma privea tacut, dintr-o pata de culoare, pe un perete imens.

Trei Uniri a avut neamul asta. Una singura insa a meritat sa primeasca o sala. E bine si asa. E bine pentru ca in tara asta, pentru care au murit si mor in continuare atatia exista un oras, in care oamenii stiu sa respecte si sa promoveze, bucatica lor de istorie. Si culmea, bucata asta a lor de istorie ne este specifica tuturor. Transilvania, Tara Romaneasca, Moldova... Si sufletele lor, adunate intr-unul singur, aici, la Alba Iulia...

Turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu!



A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris aici. Se intampla, cum ar spune cineva... Dar nu, nu am stat degeaba. Am umblat iar hai-hui prin tara, asa ca m-am intors cu povesti noi. Nu ma intrebati de ce, dar iar am sa scriu despre Sibiu. S-a lipit atat de tare orasul asta de sufletul meu ca fara sa-mi programez, am ajuns acolo de patru ori intr-o luna.

Asadar, Sibiu: poarta catre trecut! Daca ajungi aici trebuie neaparat sa-ti iei inima in dinti si sa urci in Turnul Bisericii Evanghelice! Pe langa panorama asupra orasului, absolut de vis vei constata cu uimire ca acest turn este cel mai inalt din Transilvania: 73,34m!
Da, te apuca ameteala pe masura ce urci cele sapte nivele ale sale, pe scari cand spiralate, cand metalice! Totul e sa-ti infrangi teama si... sa nu te uiti in jos! Odata ajuns in varf, trecand de cele doua clopote imense (a caror linie melodica este superba ascultata atat de jos, din curtea bisericii cat si de langa ele... cu toate ca nu e chiar recomandat pentru timpane!!!) vei putea descoperi cele patru turnulete, semn ca orasul avea drept de condamnare la moarte.
Asadar, orasul arata cu totul altfel de sus. Este o feerie de culori, care mai de care mai imbietoare. Sibiul vazut de la inaltime arata ca modelele tematice ale unora dintre costumele noastre populare. Coincidenta sau nu, uitati-va la poze si regasiti-le pe acoperisuri!
Apoi, mai sunt cladirile acelea imense, dar care nu pot concura in inaltime cu acest turn! Catedrala Catolica, cea Ortodoxa, Turnul cu ceas, toata parca privesc in zare, pana hat departe, strajuind hotarele orasului!

Turnul impune o stare cu totul aparte celor ce il viziteaza! Te face sa soptesti, de parca peretii lui ar avea urechi pentru orice poveste! Treapta cu treapta insa, descoperi insa legendele sale si, parca fara sa vrei te traspui in vremuri medievale, printre printese cu rochii uluitoare si cavaleri plini de curaj!
Nu-ti lasa loc sa te gandesti la altceva. Te lasa sa respiri un aer incarcat de istorie, sa admiri porumbeii ce si-au facut cuiburi departe de ochii lumii, si iti aminteste fara sa vrei, de libertate! Acolo, atat de sus incat mai ai doar o treapta pana la nori realizezi ce inseamna libertatea! E unul din locurile acela speciale, pe care, macar o data in viata trebuie sa le bati, treapta cu treapta pentru o lectie de istorie adevarata!

Oameni si cruci. Rastignire la Aiud!


Vechiul burg al Aiudului pastreaza amintiri si povesti despre turniruri medievale, asedii de cetate si rascoale ale celor ce-au trait in secolele apuse de mult. Dupa zidurile sau in turnurile batranelor catedrale se afla inchise ganduri si sperante, povesti de iubire sau rivalitati patimase despre care au scris la vremea lor cronicarii si mai apoi istoricii.

Toate acestea s-au petrecut demult, intr-un timp in care oamenii inca mai stiu sa zambeasca fara sa isi forteze chipul, prietenia este mai mult decat un simplu cuvant asternut in carti si Dumnezeu, de oricare fel, putea fi purtat in suflet fara teama de aceasta legatura. Dar memoria cea mai apriga si care inca mistuie si poate va mistui pe veci memoria Aiudului sta in anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand numele orasului de la poalele Apusenilor era sinonim cu tenebrele închisorii din oraș.


Venirea noului regim comunist a adus distrugerea României interbelice cu iz occidental, dar cu credințe si stil de viața profund oriental. Pe langa institutii, cladiri si statui, din 1947 au disparut și oameni, cu viețile, speranțele și poveștile lor. Preoți, avocați, ofițeri, țarani, comercianți sau profesori au primit cătușe pe mâini și o nouă viață între pereții reci ai închisorilor din Pitești, Sighet, Jilava sau Râmnicu-Sărat.

Și totuși, poate cele mai dureroase trăiri au fost la Aiud, locul unde zeci de oameni au murit, în urma regimului draconic din închisoare. Poate ce este scris mai sus este prea mult sau poate chiar inutil. Schitul ”Înălțarea Sfintei Cruci” nu are nevoie de explicații. Drumul catre acel loc este simplu si dinainte de a coborî din tren, mausoleul-biserică răsare dintre blocurile socialiste, ca o dovadă că adevărul, indiferent de câte cătușe îi sunt puse, de câte lovituri și gloanțe primește, el va ieși la suprafață.

Din gara Aiudului pornim pe jos un cartier de blocuri înghesuite, cu oameni triști si străzi prăfuite. Suntem îndrumați spre o potecă neasfaltată dintre două blocuri pe marginea căreia zac improvizate câteva garaje. Într-un final în fața ochilor apare schitul cu cele 7 perechi de cruci, care simbolizează suferința deținuților din temnițele comuniste, și care țin pe umerii lor o cruce mare, culcată, semn că neamul românesc a avut de îndurat timp de aproape jumătate de secol o cruntă soartă. Este ridicat la marginea orașului, pe-un deal, iar câmpia ce se întinde în față ne taie răsuflarea. Parcă ne aflăm pe treapta dintre om și Dumnezeu, unde norii sunt doar niște gheare care-și lasă urma întunecată pe pământul prea verde și prea crud pentru o asemenea întunecare.

Ne gândim că tot niște pete negre pe memoria unui popor sunt și cei care ani de zile i-au chinuit în închisoare pe cei care au avut curajul să li se opună, cu gândul, cu fapta sau cu Dumnezeu înlăuntrul lor. Aflăm că momentan măicuțele sunt în rugăciune și trebuie să așteptăm aproape două ore. Ne hotărâm să mergem la mormântul lui Mircea Vulcănescu, una dintre cele mai luminate minți ale mediului universitar românesc interbelic. Călcăm printre mărăcini și pământ gol, urcăm pe niște scări de lemn și undeva, printre tufe și pomi apare o cruce la căpătâiul unui mormânt îngrijit, aflat și el în coasta dealului.

Troița de lemn este totuși înclinată un pic, semn că povestea celor care s-au opus comunismului nu este marturisita pe deplin si adevărul încă nu este pus întru totul la locul său. Nu ar fi nimic de spus în cuvinte, pentru că trăirea de acolo, din fața mormântului lui Vulcănescu este mai presus de ceea ce putem noi înțelege sau măcar accepta. Oare câți pot crede că ultimile cuvinte ale acestui om schinjuit și bătut pe nedrept au fost ”să nu ne răzbunați”?

Și vine ceasul în care o măicuță vine și deschide schitul. Intrăm și rămânem fără voce. Până la altarul care se află în capătul treptelor citim numele celor morți în temnițele comuniste. Sunt scrise pe pereții sfintei biserici. De fapt ele erau acolo de mult dinainte de a se ridica aceste ziduri. Sunt bătrâni și tineri, țărăniști sau legionari, ortodocși sau catolici, diplomați de carieră sau simpli țărani. Sunt acei români care au ținut aprinsă lumina demnității într-o vreme a cruzimii, a mișeliei, a ateismului. Ei sunt cei care au murit acolo, la Aiud, la Sighet, la Jilava pentru ca să se roage mai aproape de Dumnezeu pentru România lor și a noastră.


Ieșind din biserică, coborâm în partea din spate, sub altar, unde se afla camera cu sfintele moaște.
Tăcere și rugăciune. Și mai ales luptă cu noi înșine, pentru că a accepta că iadul chiar a existat pentru o vreme pe pământ poate fi un gând de neconceput. Și totuși, sunt cranii zdrobite de bâtele torționarilor. Sunt mandibule fără dinții din față. Oase rupte în urmă bătăilor repetate. Sunt imagini pe care nu le vedem prea des și nici nu sunt de dorit, dar cu siguranță nu sunt de uitat. O scurtă rugăciune și mulțumim pentru darul de a ne fi născut în libertate, fără opresiuni și teroare.

Nu plecăm înainte să citim o textul de la baza troiței ridicate de cei care au suferit în temniță, dar au supraviețuit până după Revoluție. Bătrânii aceia ne readuc aminte că tot ce am văzut trebuie privit fără ură, fără patimă, căci tovarășii lor de suferință au trecut într-o altă lume fără să blesteme soarta tristă.


Dar o îndatorire avem: să nu uităm, căci dacă vom uita jertfa lor, asemenea povești draconice se vor repeta. Când timpul este potrivnic, numai credința și memoria rămân stâncile unor suflete demne.
Autor: Lucian Vasile
Sursa Foto: www.calvarulaiudului.ro