Tinerii artiști români expun la Castelul Cantacuzino



Între 24 octombrie și 6 decembrie, Castelul Cantacuzino va găzdui o expoziție plină de culoare, ce va surprinde prin tipicul ei, diversitatea cotidiană. "Colours of Life" este un concept expozițional care va reuni artiști talentați ce vor expune la Castel, lucrări ce pot fi și achiziționate de către doritori.

În această primă expoziție din serie, vor fi prezente lucrări semnate de către: Alexandra Baciu, Alexandra Tătaru, Alexandru Căzănaru, Andreea Floreanu, Bianca Ioniță, Maia Oprea, Radu Rodideal, tineri artiști români, deja consacrați atât pe plan național cât și, la nivel internațional.


Pline de culoare și sensibilitate, operele lor surprind diferite aspecte ale cotidianului, fie că vorbim despre scene la metrou (Bianca Ioniță) ori, tratând aspecte delicate precum consumul de stupefiante (Alexandra Tătaru), sau, chiar una dintre cele mai complexe introspecții: explorarea feminității (Alexandra Baciu).

Pe de altă parte, cu o tematică apropiată, lucrările Andreei Floreanu descompun trăirile interioare în imagini demne de analizat, reflectate ca într-o oglindă spartă, a vieții cotidiene. Tot în același ton sunt și zercșii (structuri personale abstracte, de codificare a realității, bazate pe o modalitate ludică și obsesivă din copilărie) Maiei Oprea reprezentând o simbioză între conștiința creativă și debanalizarea gesturilor cotidiene.


 Și, dacă toți cei de mai sus expun cu predilecție picturi realizate în diferite tehnici (ulei pe pânză, acril pe pânză), tânărul artist Alexandru Căzănaru completează curcubeul vieții la Castelul Cantacuzino prin sculpturi pline de sensibilitate și simbolistică, lucrări ce ating teme existențiale, precum timpul, omul sau filosofia ancestrală a umanității.

Toate acestea le puteți studia, aprecia și admira numai la Castelul Cantacuzino din Bușteni!



Vernisajul expoziției "Colours of Life" va avea loc în data de 24 octombrie, începând cu orele 17.00!

"Welcome into my Brain" se apropie de sfârșit



Dacă nu ai reușit până acum să vezi cu ochii tăi cum arată o lucrare semnată Salvador Dali, mai ai la dispoziție numai șase zile să poți admira nu una ci 211 opere atinse de genialitatea suprarealistă a celebrului artist! Și pe toate le poți găsi până pe 11 octombrie la Castelul Cantacuzino din Bușteni, o locație perfectă pentru o astfel de expoziție!

Mai sunt șapte zile în care inegalabilul artist suprarealist te invită să  admiri lucrări excepționale, rodul unei imaginații bogate, ce l-au propulsat pe scala artiștilor universali! Drept urmare, nu rata posibilitatea de a admira cea mai vizitată expoziție de acest fel, din România. Până în prezent, peste de 26.000 de vizitatori s-au putut delecta cu operele semnate Salvador Dali la Castelul Cantacuzino!


Așadar fie că ești curios să vezi cum a fost ilustrată de Dali, celebra capodoperă universală Divina Comedia, Bătrânul și Marea, ori vrei să admiri setul de cărți de tarot pe care acesta l-a creat pentru soția sa Gala, sau chiar îți dorești să te delectezi cu ultima reprezentare a Galei, în lucrarea "Drumul către Pubol" ai acum ocazia să te numeri printre cei care explorează mintea întortocheată a lui Dali, la Castelul Cantacuzino din Bușteni și poți câștiga o excursie pentru două persoane la Figueres, Spania, pe urmele artistului.