Festivalul Cetăţilor Dacice, ediţia a V-a!


undefinedMiezul verii, în judeţul Alba, înseamnă istorie şi spectacol. Vino la Festivalul Cetăţilor Dacice, în Cetatea de Baltă, în zilele de 25-26 iunie, pentru a gusta farmecul antichității și, mai ales, pentru a-i vedea pe daci în carne și oase!
În alte cuvinte, Festivalul Cetăților Dacice este un eveniment cultural-sportiv, viu, divers, de valorificare a patrimoniului dacic de pe cuprinsul judeţului Alba, în așa fel încât lumea dacilor să te surprindă chiar şi acum, după două mii de ani. Te aşteaptă lupte de gladiatori, cascadorii cu cai, călătorii, spectacole rock, aprinderi de torțe și proiecţie de film istoric. An de an, Festivalul Cetăţilor Dacice (ediția a V-a în 2011) vine cu toată această scenografie de legendă, sfidând ritmul și gălăgia mileniului III. Totul, în organizarea Consiliului Judeţean Alba, așa încât tu să te simţi în alte vremuri și cu alte gânduri… Adică în lumea dacilor liberi, pentru care cetatea, vinul şi sabia erau totuna cu viaţa.
Toate acestea se vor întâmpla la zilele toride de 25-26 iunie, în satul Cetatea de Baltă, la numai 25 km distanță de municipiul Blaj. Echipe de feciori din cele cinci cetăţi dacice ale judeţului (Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori) se vor întrece în probe pline de culoare şi umor, denumite „Întrecerile Dacice”, pentru câştigarea dreptului de a găzdui următoarea ediţie a festivalului. Este și motivul pentru care festivalul are loc, anul acesta, la Cetatea de Baltă, războinicii de pe Târnave fiind cei care au câștigat concursul ediției anterioare.
Sâmbătă, 25 iunie 2011
Târgul meșterilor populari (ora 11.00). Îți place istoria? Cu siguranță îți place tradiția! Nu rata primul eveniment din cadrul Festivalului Cetăților Dacice – târgul meșterilor populari, care vin la Cetatea de Baltă din toate colțurile țării. De la Humulești la Arad și de la Arud la Sighișoara, artizanii vor expune ceramică, suveniruri dacice, cioplituri în lemn, produse hand-made, obiecte din piele, măști, vase – adică artă țărănească autentică.
Proiecție de film – Dacii (ora 16.00). Pe un scenariu scris de inegalabilul Titus Popovici, Dacii (1967) a rămas un punct de cotitură în producția de film românesc istoric. Preferat de însuși Sergiu Nicolaescu, care a semnat regia, Dacii oferă nu numai o splendidă incursiune în trecutul tulbure al dacilor, dar oferă și partituri actoricești de elită, încă exemplare pentru actoria de film contemporană: Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Ion Besoiu.
Phoenix & invitații săi (ora 19.30). Ca întotdeauna, seara de sâmbătă a Festivalului Cetăților Dacice înseamnă concert de muzică. Nu orice concert și nu orice muzică, însă. Pe scenă vor urca formațiile rock Paradigma, Riff și Vița de Vie, culminând cu turul de forță al veteranilor de la Phoenix. Pe scurt, o noapte incendiară, pentru care cuvântul-cheie e distracția autentică.
Rugul lui Zamolxe (ora 23.30). Focul, vinul, sabia și credința în Zamolxe… Sunt cele patru coordonate ale vieții de dac iar Festivalul Cetăților Dacice va fi ocazia perfectă să le descoperi în toată splendoarea. Mai exact, vino să vezi procesiunea de foc de sâmbătă seara, care se va încheia, târziu în noapte, cu un foc gigantic – Rugul lui Zamolxe –, în cinstea zeului dacilor.
undefined
Nume mari la această ediție…


Sergiu Nicolaescu. De zeci de ani, filmele sale au marcat cinema-ul românesc. Nu doar că au făcut istorie, dar au însoțit generații întregi de români. Altfel spus, toți am crescut cu filmele lui iar titluri caMihai Viteazul ori Nea Mărin Miliardar fac, deja, parte din lista obligatorie de filme a oricărui cinefil. La Festivalul Cetăților Dacice – conform tradiției acestuia de a oferi publicului un film despre viața dacilor – se va proiecta Dacii, una din primele superproducții românești, marca Sergiu Nicolaescu

Phoenix. Orice prezentare e de prisos. Phoenix este mai mult decât o trupă rock, mai mult chiar decât un brand. E istorie vie, fascinantă, inepuizabilă, e rock autentic și spectacol debordant, iar toți cei ce au avut șansa de a merge la concertele trupei timișorene pot confirma superlativele. Vino, deci, la festival și cântă cu Phoenix, imediat după concertele Viţa de Vie, Ruff şi Paradigma!

Daca vrei sa-i vezi pe nemuritorii daci şi la ediţia anterioară a festivalului, clik aici!