"nymphette_dark99"


Editura Herg Benet, propune cititorilor săi o nouă provocare lansată în colecţia Cărţile Arven: cel de-al patrulea roman semnat de Cristina Nemerovschi, intitulat "nymphette_dark99". Romanul prezintă povestea unei Lolite autohtone, în vârstă de 13 ani şi 4 luni, scrisă în stilul cu care Cristina Nemerovschi şi-a obişnuit cititorii.

Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa. 


Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.