VIVO! Constanța vă invită la o întâlnire cu Gașca Zurli!


VIVO! Constanța vine, în plină vară, cu o ofertă de nerefuzat şi vă invită sâmbătă, 29 iulie, începând cu ora 17.30, în zona Info-Desk, la o întâlnire incredibil de amuzantă cu... Gaşca Zurli! 

Prietenii tuturor copiilor veseli vin la VIVO! Constanța să-ți ofere un show plin de zâmbete! 

Îi cunoaşteţi, îi admiraţi, le ştiţi cântecelele şi mişcările de dans, îi ascultaţi în maşină, acasă sau în oraş şi nu aveţi cum să rataţi o întâlnire faţă în faţă cu îndrăgita gaşcă, la VIVO! Constanţa.

Ce au mai inventat inspiratele personaje ale Mirelei Retegan şi cu ce poveşti vin acum în faţa publicului mic şi nu numai, deoarece una dintre cele mai importante părţi ale spectatorilor este formată din părinţi, rămâne să vedeţi sâmbătă, de la ora 17.30. 

„Cinghilinghi” se intulează călătoria magică în care sunteţi invitaţi de VIVO! Constanţa, cel mai recent show în care vă veţi întâlni cu personajele voastre preferate: Fetiţa Zurli şi Zâna Bună, Vrăjitoarea Tura Vura şi Clopoţel, Yuppi, Truli, Zdrăngănel şi, desigur, Tanti Prezentatoarea, adică Mirela Retegan.

Mirela Retegan este antrenorul părinţilor pentru joacă, căci „joaca este limbajul dragostei dintre părinţi şi copii”, spune cunoscutul manager şi inventator al Găştii Zurli.

Aşadar, din dragoste pentru toţi copiii şi pentru toţi părinţii lor, VIVO! Constanţa vă invită la cel mai amuzant show interactiv din România, care include toţi membrii familiei. 

Vă așteptăm la cel mai distractiv spectacol al verii!  Intrarea este liberă, iar distracția este garantată! Detalii: http://bit.ly/vivozurli

Vă aşteptăm cu drag!

Don Michè în concert pe litoral!


Iubitori ai muzicii napoletane, admiratori ai Italiei până în cele mai adânci seve ale sale, sunteți invitați la o seară de neuitat în compania lui Don Michè, artistul român care a ales să aducă și pe meleagurile noastre magia muzicală a acestei țări! Vă poftim, așadar, să petreceți clipe de neuitat în compania acordurilor lui Don Michè, vineri, 28 iulie, începând cu orele 21.00 la Restaurantul Azuria din incinta Hotelului Boutique Citadel, Eforie Nord! 

Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Don Michè revine în România după 8 ani de activitate artistică în Italia, aducând cu el parfumul tradiției italiene autentice, într-un repertoriu ce pornește de la canzonetta napoletană cântată în dialect și acompaniată cu intervenții de flaut, făcând înconjurul lumii, până la muzica americană, postbelică, inspirată de masiva migrație a italienilor pe noul continent.Titluri celebre pe tot mapamondul, ce au încălzit inimile a milioane de oameni și i-au făcut să guste Italia așa cum este sunt abordate atât în manieră tradițională cât și prin orchestrații proaspete, moderne, gen swing sau mambo. Volare, O sole mio, Mambo italiano, Tu vuo' fa' l'americano, Chitarra romana, Arrivederci Roma, sunt doar câteva dintre melodiile care fac parte din noul proiect muzical "Ti racconto l'Italia", cu care artistul aduce tuturor iubitorilor genului un plus de inspirație romantică.

Și, dacă vă veți întreba de unde a luat naștere pasiunea lui Don Miche pentru muzica napoletană, ei bine ar trebui să știți că inspirația lui pentru acest proiect își are rădăcinile chiar în sânul familiei artistului. Raffaella, soția acestuia, i-a umplut inima cu o dragoste profundă, vulcanică, pasională, izvorâtă din originea temperamentului său sudic, napoletan. 

Artistul a ales astfel să alcătuiască un repertoriu atent selecționat ce spune povestea Italiei de la începuturi și până spre zilele noastre, pe care îl parcurge povestind la propriu, în pauzele dintre melodii, fiecare istorioară ce se ascunde în spatele dialectului. Canzonetta, tarantella, valsul, rumba, nuanțele arabe, dialectul dulce și melodios al orașului Napoli, trăirile intense ale unui popor foarte apropiat de al nostru, exprimate într-o muzică cu o melodicitate și un mesaj ce ajung instantaneu la inimă, toate acestea adaugă, pe lângă sarea și piperul unei seri deja frumoase, acea completare emoțională, acea sclipire elegantă care, la sfârșit, te face să respiri adânc și să șoptești: “Minunat!”.

                    

Numai cine nu a petrecut o seară în compania muzicii interpretată în maniera inconfundabilă a artistului nu poate spune ce efect are asupra lui, magia Italiei! Vă invităm, așadar, pe 28 iulie, la un impresionant moment artistic marca Don Michè, să descoperiți, să simțiți și să vibrați în stil napoletan, pe ritmuri și acorduri romantice, semnate Don Michè!

Aida Tavitian în concert la Constanța!


Vineri, 21 iulie, începând cu orele 20.30, restaurantul Voila din Constanța găzduiește una dintre vocile de referință ale jazzului din România: Aida Tavitian! Seara va fi animată de prezența talentatei artiste care va interpreta diverse piese din repertoriul clasic internațional.

Aida Tavitian este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, actualmente profesor de pian la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. De-a lungul timpului a avut diferite colaborări care au adus publicului din România momente de neuitat, melodioase și pline de farmecul inconfundabil al muzicii jazz.

Aida nu este doar o voce. Muzica ei nu reflectă doar anii de muncă și studiu ci, mai degrabă, acordurile pline de culoare rezidă dintr-un spirit liber, înfocat, dintr-o inimă plină de sentimente înălțătoare pe care artista a simțit să le aștearnă prin muzică, în fața publicului larg.


Ceea ce o definește pe ea ca om se regăsește în fiecare acord muzical pe care îl interpretează cu grijă, atenție și migală, ori de câte ori are ocazia: talentul ei este defapt sufletul pe care îl pune în muzică și lecțiile de pian pe care le oferă.

Dacă ar trebui să definim muzica Aidei nu am face-o altfel decât printr-un bulgăre de energie, lumină și culoare, toate oferite cu drag celor pentru care interpretează, ambalate în sunete de excepție. 

Vă invităm să fiți alături de ea mâine seară, pentru un act artistic de calitate, o voce inconfundabilă și o seară memorabilă, marca Aida Tavitian!