"Ce text echilibrat, lipsit de patetism şi de impact trebuie conceput pentru a stopa o crimă? Ce fel de text trebuie compus că să poată provocă o stopare a unei atrocităţi? Poate un mesaj, un text , o rugă, un urlet să oprească cruzimea absurdă, oarbă , scârboasă? De trei zile zeci de mii de oameni scriu pe toate forurile posibile, la toate ziarele, televiziunile etc. cerând stoparea măcelului de la Letea în care zeci de căi sunt masacraţi. Şi NIMIC! Mă adresez clasei politice din România... căci totul, din păcate, se rezolvă mai întâi de toate politic... Ce aţi întreprins, domnilor în legătură cu această problemă?... Nu mă interesează explicaţii...
Nimic nu poate argumenta crima. Cine conduce această ţară? Cine e factor de decizie? Vreau să ştiu. Spuneţi-mi cine o conduce? Eu nu mai ştiu. Vreau să le spun conducătorilor acestei ţări, oamenilor politici, factorilor de minimă decizie: aţi decăzut din starea de OM. Este sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când e vorba despre măcel asupra câinilor sau cailor?... Dar oare e sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când zeci de mii de cetăţeni ai acestei ţări sunt agresaţi, violentaţi, jigniţi, dezamăgiţi, indignaţi, nemulţumiţi de nepăsarea dumneavoastră? Cred că sunteţi Obligaţi să reacţionaţi!
Vin alegerile. Dacă nu iubiţi şi nu respectaţi Viul...de ce nu reacţionaţi barem din cinism? Nu vrea nimeni să-mi câştige votul? Dacă nu puteţi gândi frumos, gândiţi urât - dar gândiţi!
M-am săturat ca ţara mea să fie considerată criminală, hoaţă, barbară, înapoiată, pentru că dumneavoastră nu sunteţi capabili de a o sluji.
M-am săturat ca ţara mea să fie considerată criminală, hoaţă, barbară, înapoiată, pentru că dumneavoastră nu sunteţi capabili de a o sluji.
M-am săturat să mă simt mânjită de sânge nevinovat din cauza nepăsării şi automat complicităţii dumneavoastră la crime!
Iubesc România pînă la durere dar urăsc pe oricine ucide sau e părtaş la crimă.
Mesajul e patetic? Nu. E tragic. Pentru că situaţia cailor de la Letea e tragică! Nu spuneţi că nu există soluţii de rezolvare a situaţiei! Întotdeauna există o soluţie dacă există voinţa de a rezolvă problemă!"
Sursa: http://www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu