Când priveşti în inima unui popor, priveşti de fapt, spre trecutul său. Îi vezi toate realizările, toate încercările şi mai ales, toate rănile. Dar atunci când priveşti istoria prin ochii unui popor a cărui nepăsare nu cunoaşte margini realizezi că dincolo de toate considerentele, nu işi merită o istorie glorioasă.
Asa se întâmplă de ceva vreme şi cu poporul român. Câteodată, privit din afară ai senzaţia că nici nu a fost vreodată atât de dârz şi mândru pe cât se laudă. Vorbind despre un subiect cum este Sarmizegetusa Regia ş ce reprezintă acest loc pentru istoria noastră, lucrurile stau mult altfel. De aceea, subiectul este unul din ce în ce mai spinos.
Cum am caracteriza la ora actuală cetatea din munţii Oraştiei? Cum altfel decât plină de durere? La o analiză mai atentă, nici nu zici că au trecut 2000 de ani peste ea. Şi nici nu zici că România secolului XXI este patria cladită în sângele strâmoşilor daci. De ce? Pentru că cel puţin în ultimul secol, Sarmizegetusa Regia a fost pe rând victima unui regim comunist care avea ca motto denigrarea strămoşilor daci, pentru ca mai apoi, să fie lăsată pradă hoţilor. Aceiaşi hoţi care au ştiut să răscolească măruntaiele strămoşeşti în căutare de comori.
Ajungând în zilele noastre vedem cu uşurinţă că Sarmizegetusa are parte de o soartă blestemată. Aceea de a nu-şi găsi niciodată liniştea. Ba, mai mult, Sarmizegetusa se pare că a încăput cu uşurinţă pe mâinile unui vrăjitor malefic hotărât cu orice preţ, să o distrugă. Statul, căci despre el este vorba, a lasat Sarmizegetusa pe mâna unor neaveniţi care, în loc să păstreze cât mai aproape de adevăr o moştenire valoroasă, nu face altceva decât să o distrugă.
Cei care ajung astăzi la Sarmizegetusa Regia pentru prima oară au parte de o imagine dezolantă: copaci rupţi de stihiile naturii şi lasaţi pradă uitării, pietre sparte din santuare ce odată serveau unor scopuri mai mult decît nobile, vetre de foc amplasate la voia întâmplării sau, mai bine spus, cu tâlc, în zona sacră a cetăţii, precum şi o serie de vagoneţi ruginiţi care se pare, aveau un scop precis pentru care au fost lăsaţi în zona sacră. Trec cu vederea foarte uşor peste bucăţile de zid dărâmate sau inscripţionate şi peste gunoaiele întâlnite la tot pasul. Sunt detalii nesemnificative se pare pentru nişte oficiali care, din spatele birourilor lor opulente dictează istoria unui neam!
Cu atât mai mare şi mai neplăcută le este surpriza celor care, poate în urmă cu numai un an, au călcat aceste locuri, admirându-le. O istorie scrisă cu sânge se înfăţişează acum, dezolantă, privirilor lor, pline de stupefacţie. Ca o paranteză, cetaţile dacice din zona munţilor Orăştie se află acum sub înalta grijă şi atenţie a Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina care, se pare, că nu are nici o treabă cu istoria ci doar cu protejarea mediului înconjurător. Cineva se pare însă că nu are habar nici măcar ce înseamnă acest lucru. Perfect de acord: istoria sau, cel puţin o parte a ei, ar trebui scoasă în afara legii. Acea istorie care îi include şi mai mult, care este scrisă de nişte ignoranţi şi inconştienţi care se dezic de ea, apărând mediul înconjurător prin depozitarea gunoaielor şi a fierului ruginit într-o zonă care nu este nici în prezent foarte afectată de poluare! Felicitări! Meritaţi să faceţi parte din istoria poporului român! Şi tot ca o paranteză, poate nu ştiaţi că fierul are o durată de degradare extrem de mare in timp. Evident că nu ştiţi, sau şi mai evident, că nu vreţi să ştiţi!
La fel cum, nici noi acei români pentru care strămoşii noştri au scris cu sângele lor istoria, nici noi nu vrem să ştim! Şi, atâta vreme cât tolerăm aceste acte de nepăsare, nu suntem cu nimic mai prejos decât aceşti inconştienţi, membri ai Ministerului Culturii şi cei trei membri ai comisiei de gestiune a cetăţilor dacice, persoane care nu merită atâta publicitate încât să le fie scrise numele aici. Chiar dacă, sub o mare tentă negativă.
Şi dacă ar fi să ne gândim o clipă, am vedea mai mult decât clar cum aceeaşi Sarmizegetusa este vândută, nu numai de cei care sapă după aurul ei ci şi de oficiali ai statului. De acei oameni care, în loc să o apere, o distrug. De aceia care o vând nepăsării şi uitării doar pentru un pumn de arginţi care, astăzi se traduce în salariu şi interese proprii.
Am înteles cu toţii că vreţi să îngropaţi istoria, făurind alta doar din vorbe şi nu din fapte. Am înţeles că nu vă puteţi numi români ci pur şi simplu, gunoaie! Am acceptat şi ideea că, din scaunele voastre confortabile, istoria se vede doar pe deaspura ochelarilor. Ce nu o sa înţelegem niciodată este faptul că, nu aveţi nici măcar atâta demnitate încât să lasaţi pe alţii să se ocupe de ceea ce este clar pentru toţi că sunteţi incapabili!
Dacă până acum, cei care iubeau neamul acesta şi se mândreau cu strămoşii lui vedeau în sclipirea fiecărei pietre de la Sarmizegetusa Regia şi în foşnetul fiecărei frunze sângele şi lupta crâncenă a dacilor pentru apărarea unei istorii a neamului, astăzi ei pot vedea şi suferinţa din sufletele strămoşilor. Acelor strămoşi care astăzi, privesc cu neputinţă cum casa lor, ţara aceasta le este vândută nepăsării. Acea nepăsare care, pe unii îi îmbogăţeşte. Într-adevăr, de asta au scris mari români ca Eminescu, Coşbuc sau Vlahuţă despre moştenirea dacilor! Ca să vă bateţi voi joc de ea astăzi!
O singură întrebare se ridică de aici: suntem oare neam de daci sau mai degrabă, urmaşi ai unei Rome, pardon, Românii cladită în aurul şi sângele unui popor… care si-a uitat valorile si propria istorie, in favoarea bogatiei materiale, a incompetentei si nepasarii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu