Remember: Alba Iulia - Decembrie 1989


Împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 desfăşurate în Alba Iulia prilejuieşte Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia realizarea unei expoziţii dedicate acestui eveniment. Expoziţia intitulată sugestiv Remember: Alba Iulia – Decembrie 1989, încearcă să reconstituie atât atmosfera zilelor de 21-25 decembrie 1989, dar şi a perioadei premergătoare. În acest sens vor fi expuse peste o sută de fotografii care surprind tensiunea acelor momente, instantaneele fiind realizate de domnii Emil Pojar, Nicu Murgăşanu şi Traian Mârza, dar şi echipamente de tehnică operativă de ascultare sau filaj folosită de Securitate.



Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Instituţia Prefectului Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.



Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia găzduieşte expoziţia în perioada 21 decembrie 2009 – 21 ianuarie 2010, iar vernisarea ei va avea loc luni, 21 decembrie 2009, ora 12.30. Tot la aceiaşi oră la muzeul albaiulian va fi lansată şi prezentată de către conf. univ dr Aurel Pantea cartea Revoltă în labirint. Decembrie '89, autor Mihai Babiţchi, consacrată evenimentelor desfăşurate în Alba Iulia la sfârşitul anului 1989.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu